Prin tacere Il tradam pe Dumnezeu

- Interviu realizat de Ioan Enache pentru Revista Credinţa ortodoxă -

Citindu-vă cărţile, ascultându-vă conferinţele, am constatat că aţi făcut un teribil efort pentru întoarcerea la Ortodoxie de pe o cale a rătăcirii din prima tinereţe. Ce v-a determinat să faceţi un astfel de efort?

Iniţiativa a fost a lui Dumnezeu. Am înţeles că Hristos îi iubeşte pe toţi oamenii şi îi cheamă pe toţi la adevăr. În momentul în care am înţeles asta a fost nevoie să răspund iubirii Lui. Atunci m-am apropiat de Biserică. A fost greu, a fost şocant. Botezat eram de mic, dar viaţa mea fusese paralelă vieţii creştine. Din afară, pare efort mare. După ani de zile, însă, mi-am dat seama că Hristos m-a purtat cu foarte mare grijă spre Biserică. El s-a folosit de lucruri aparent neimportante pentru a mă aduce aici, de la un desen animat până la o melodie prin care mi se părea că Dumnezeu îmi vorbeşte. Eram la o şedinţă de yoga, ne-au pus să facem o meditaţie şi, ascultând o melodie, mi se părea că muzica aceea mă convinge că Dumnezeu e viu, că degeaba stau în lotus, că nu pot să stau în lotus câtă vreme Dumnezeu e viu şi vrea să primesc iubirea Lui. Atunci am oprit meditaţia, înţelegând că lumea asta e făcută de Dumnezeu. Astfel viaţa mea s-a schimbat. Dumnezeu m-a şi bruscat, dar m-a şi luat încetul cu încetul. M-a bruscat în sensul că era de neaşteptat pentru mine să trăiesc o viaţă creştină, consideram că fiii Bisericii sunt nişte oameni inferiori yoghinilor care acced­ la adevărul absolut şi mi se părea o prostie să mă rog lui Dumnezeu câtă vreme puteam deveni Dumnezeu – aşa cum învaţă tradiţia orientală. Dar, de fapt, lumea e făcută de Dumnezeu, omul nu e identic cu Dumnezeu prin esenţă, e făptură şi va rămâne făptură, chiar dacă se va îndumnezei, chiar dacă se va sfinţi.

Acum simţiţi că vă aflaţi în Ortodoxie pe deplin.

Mă simt de parcă m-aş fi născut în Ortodoxie şi aş fi trăit doar în Ortodoxie. Sunt stânjenit când răsfoiesc uneori propria carte, Jurnalul convertirii, pentru că mi se pare povestea altuia, e o carte care mi-e din ce în ce mai străină, pe măsură ce trec anii. Ca să-mi aduc aminte cum a fost convertirea mea trebuie să iau cartea să citesc din ea. Pur şi simplu Dumnezeu mi-a scos din minte perioada rătăcirii.

După ce aţi redevenit ortodox cu toată fiinţa, aţi început să scrieţi mult, carte după carte, ani la rând, mărturisind credinţa noastră şi combătând eresurile. Observ, aşadar, un imens discurs pe care îl ţineţi prin cărţi, prin conferinţe cu public, prin Internet, la radio. Ce cauză vă mână să nu conteniţi o clipă a vă manifesta atitudinea fundamental ortodoxă?

Am o deviză: un suflet în plus! Pe încă unul vreau să-l ajut, pe încă unul vreau să-l ajut! Cred că încă un om se poate folosi de cartea mea, de conferinţa mea. La o conferinţă, în Timişoara, nemediatizată, la care au fost foarte puţini oameni, cel de la instalaţia de sunet, unul care mergea pe la petreceri, pe la nunţi, pe la cumetrii, auzind cuvintele mele nu a vrut să ia niciun ban de la organizatori şi a zis că vrea să vină iar la o conferinţă de-a mea. Atunci am înţeles că pentru omul acela fusesem în Timişoara şi am simţit că Hristos lucrează.

Aşadar simţiţi că dacă aţi câştigat un om pentru Hristos v-aţi împlinit misia.

Daa, da. Totdeauna mai vreau încă unul şi încă unul. Nu pentru mine, ci încerc să-i câştig pentru Dumnezeu.

Întrebarea e, de unde vine fervoarea dumneavoastră misionară?

Vine din ascultarea de duhovnic. La fiecare spovedanie, duhovnicul îmi spune: „Vorbeşte mai mult, scrie mai mult! Fă asta, fă asta…” Şi-atunci eu sunt într-o permanentă neascultare de duhovnic, pentru că totdeauna fac mai puţin decât ar fi trebuit. Din afară pare mult, dar eu ştiu că puteam şi mai mult.

Cu cine vă războiţi?

Cu mine, din păcate. Am avut perioade în care mă luptam mai ales cu duşmanii văzuţi ai Bisericii, cu duşmanii din Biserică. Până la urmă am înţeles că, dacă eu duc lupta cea bună, atunci Îl las pe Hristos să lucreze în mine, ca să se folosească tot mai mulţi oameni. Dacă eu caut să mă lupt cu duşmanii exteriori şi nu văd patimile mele, pierd.

Mă gândeam la idei, la curente de idei. Recent, aţi scris Evanghelia versus Iuda în care aţi atacat textele apocrife propagate drept „evanghelii”. Cum apare ceva care uzurpă dumnezeirea lui Hristos, reacţionaţi cu toată forţa. Care sunt resursele dumneavoastră? E suficient numai cuvântul duhovnicului?

Ascultarea de duhovnic este foarte mare. Poţi să cazi de pe picioare şi dacă duhovnicul spune să faci ceva, tu poţi să faci lucrarea aceea, deşi nu ai avea putere. Eu nu caut să mă războiesc cu nimeni, eu văd cine se războieşte cu Biserica şi cu Hristos şi atunci înţeleg că duşmanii lui Hristos sunt şi duşmanii mei, duşmanii Bisericii sunt şi duşmanii mei. Trebuie să apăr Biserica şi trebuie să dau mărturia cea bună.

Care sunt aceşti duşmani?

În primul rând ereziile, în al doilea rând viaţa de patimi promovată de mass-media – care devine un stindard al neopăgânismului. Eu înţeleg că sunt şi câteva emisiuni de folos, şi câteva filme de folos, din ce în ce mai puţine, unul dintre ele fiind Ostrovul – care prezintă viaţa unui imaginar nebun pentru Hristos din Rusia zilelor noastre, un film extraordinar, numai că de o parte stă un film creştin, iar de cealaltă parte zece mii de filme păgâne. Dacă nu sunt explicit păgâne, promovează un mod de viaţă anticreştin. Taberele sunt inegale, e mult mai puternică, aparent, tabăra duşmană, dar până la urmă va birui Hristos. Apocalipsa va arăta că biruinţa e a Bisericii şi a credincioşilor, nu a celor care i-au prigonit. Dacă la nivel de erezie e luptată Biserica, la nivel de patimi sunt luptat eu. Şi nu trebuie să mă lupt doar cu patimile altora, ci duc o luptă foarte grea cu propriile mele patimi. Îmi dau seama că merg pe un fir de aţă. Dar cred lui Hristos că, atâta vreme cât mă mărturisesc, făcând ascultare de duhovnic, Dumnezeu mă va ţine în braţele Sale. Dacă voi crede în puterile mele, ştiu că pot să cad, mai tare decât înainte de a mă apropia de Biserică. Mi-e frică într-un fel – îmi dau seama că sunt slab şi neputincios – dar cred în dragostea lui Hristos şi în harul ascultării de duhovnic. (…)

În aceste condiţii este nevoie de mult curaj al mărturisirii. Oare mai există în drept-credincioşi puterea ca acest curaj al mărturisirii, pot să ajungă la eroismul mărturisirii?

Nu are cum să ducă la altceva. Pentru că Hristos la asta ne cheamă: la mucenicie! Ori nesângeroasă, câte vreme prigoana nu e vădită, ori sângeroasă când va fi prigoană vădită. Dacă noi o să tăcem, ne lepădăm de Hristos. Zice Sfântul Grigore Teologul: „Prin tăcere Îl trădăm pe Dumnezeu”. Iar Sfântul Grigorie Palama spune că există trei feluri de ateism: ateismul necredincioşilor, ateismul ereticilor care, crezând mincinos în Dumnezeu, nu cred, de fapt, în Dumnezeul cel adevărat şi ateismul ortodocşilor care tac la vreme de prigoană. Dacă ar crede cu adevărat ar mărturisi. Tăcând, se leapădă. Deci nu sunt credincioşi.

Acum este vremea mărturisirii.

Asta e clar.

Apare, însă, o problemă. Dumneavoastră v-aţi şcolit, aţi urmat teologia, acum urmaţi un doctorat la Tesalonic, dar sunt şi oameni simpli, unii neştiutori. Am întâlnit oameni care nu înţeleg cuvântul ecumenism, de pildă.

Poate că Dumnezeu va ţine Biserica prin ei. Aceştia vor înţelege că va veni o vreme când mărturia Sfinţilor Părinţi va fi de o parte şi mărturia ecumeniştilor va fi de cealaltă parte. Şi omul simplu, fără să înţeleagă exact ce este ecumenismul, va şti că sfinţii au mărturisit: „Cred într-una sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică…” – şi vor mărturisi ca sfinţii, fără să ştie ce este de partea cealaltă a baricadei. N-o să-i intereseze ce învaţă ereticii, vor şti că asta e învăţătura Părinţilor şi pentru asta sunt gata să moară. Zicea părintele Paisie Aghioritul că mucenicii în timpul prigoanelor nu au ştiut toţi foarte bine învăţătura dogmatică, dar ei au spus: „Credem ce învaţă Biserica!” Şi au murit pentru mărturia Bisericii, ştiind că e mărturia cea adevărată. (…)

Concret, există în Biserica Ortodoxă Română, la această oră, un ierarh pe care să-l urmeze turma mică în dreapta credinţă?

Dacă n-ar exista, atunci părinţii cu viaţă sfântă – cum sunt Rafael Noica, Iustin Pârvu sau Arsenie Papacioc – ar fi părăsit Sinodul Bisericii noastre. Dacă va apărea o vreme de frământare serioasă, atunci aceşti părinţii cu viaţă sfântă ar fi nevoiţi să părăsească un sinod căzut în totalitate în rătăcire. Să credem că părinţii aceştia au discernământ şi să ne ţinem de mărturia lor. Să nu cădem în deznădejde, va rândui Dumnezeu şi episcop şi tot ce trebuie pentru ca Biserica să dăinuiască. Chiar dacă acei episcopi nu se vădesc acum şi nu fac deocamdată acte gratuite de mărturie triumfalistă, ei există, fiindcă Dumnezeu şi-a pus deoparte mărturisitorii Săi. Aşa cum îi avea pe vremea Sfântului Ilie pe cei care nu-şi plecaseră genunchii lui Baal, aşa îi are şi în zilele noastre: monahi, monahii, diaconi, preoţi, episcopi şi credincioşi de rând.

(Din volumul “Drumul cuvintelor”, Editura Egumeniţa, 2009)

This entry was posted in Drumul cuvintelor. Bookmark the permalink.

6 Responses to Prin tacere Il tradam pe Dumnezeu

  1. MARIUS GOGONEA says:

    Domnule Danion Vasile, nu ma pricep la cuvinte insa nu pot sa nu ma pricep in a va multumii pentru cartea ,,Zorii Apocalipsei”. Va marturisesc de faptul ca pe alocuri mi-au dat lacrimile. De ce? Nu stiu. Dumnezeu stie. Stiu si cred insa ca El ne va da forta sa ducem mai departe marturisirea Adevarului Bisericii lui Hristos, marturisirea fiului lui Dumnezeu.Atit timp cit stam linga Crucea Domnului si Mintuitorului nostru Iisus Hristos nu avem de ce ne teme, vinzatori de neam si suflete au existat dintotdeauna; si-au primit si isi vor primii rasplata. Hristos a biruit moartea si pacatul pe vecii vecilor. Cu mai putin de la noi, mai mult de la El, Biserica Ortodoxa isi duce povara pina la capat. Asa sa ne ajute Dumnezeu!

  2. dana stefan says:

    dle danion vasile, in primul rand, va multumesc pt cartile pe care le scrieti si de care avem mare nevoie azi, cand vremurile sunt tulburi si este mare pericolul alterarii invataturii ortodoxe in biserica. v-as ruga sa veniti si la constanta sa tineti conferinte, deoarece aici suntem cam izolati. e mare nevoie de cuvantul dvs in toata tara, dar mai ales in dobrogea.va asteptam cu drag! Doamne-ajuta!

  3. Valentin says:

    “Dacă ar crede cu adevărat ar mărturisi. Tăcând, se leapădă. Deci nu sunt credincioşi.”

    Eu vorbind si nefacand nu am observat decat o inrautatire a situatiei. Poate n-am inteles eu bine, dar nu cred ca a marturisi este opus lui a tace, cred ca poti sa marturisesti si tacand, cel putin 10-15ani pana intri intr-un ritm de a face si te curatesti de patimi. Poate n-am inteles eu ce ati spus, puteti sa clarificati putin?

  4. crip81 says:

    frate Valentine ,domnu Danion a zis ca marturiseste facand ascultare de duhovnic . Deci , fa si dumneata la fel. Si apoi , e normal sa se inrautateasca situatia , insa cea din-afara , dar daca se inrautateste situatia din-launtru atunci nu e bine , si ar trebui sa marturisim numai cu faptele , dupa cum ne invata Sfintii nostri dragi .

  5. toma daniela says:

    Domnule Danion Vasile povestea dumneavoastra seamana intrucat cu a mea,putin cu a maicutei Ecaterina Fermo,dar mesajul pe care vreau sa il transmit este ca eram intr-o continua cautare(in sufletul meu era licarirea credintei si frica de DUMNEZEU,mostenite de la dragii mei bunici)cautare raportata la conditiile vietii cotidiene si mondene pe care o traiam precum si exuberanta varstei cu toate nebuniile ei,atunci cand te crezi mai important decat ceea ce esti,dar atunci cand cauti se intampla sa te mai si ratacesti…si asta mi s-a intamplat mie!Ratacind pe un drum strain,nefericirea,boala,lacrimile,neputinta,frica si neincrederea s-au facut salas vietii mele.Dar cum BUNUL DUMNEZEU prin Mare Mila Sa, s-a indurat de mine pacatoasa si mi-a luminat mintea si mi-a topit gheta din suflet am realizat,ca toata nefericirea si necazurile care m-au insotit se datorau faptului ca am trait fara DUMNEZEU,fara sfanta biserica ,fara dulceata Sfintelor Taine,fara imbratisarea tacuta a sfintilor,fara sfaturile intelepte si invatatura dumnezeiasca a bunului nostru PASTOR, fara nadejdea invierii!Dar astazi …prin CREDINTA am totul si cel mai important IL AM PE BUNUL DUMNEZEU IN VIATA MEA,am mangaierea sfintilor si ACOPERAMANTUL MAICUTEI SFINTE care imi sterge lacrimile atunci cand plang.Fara BUNUL DUMNEZEU NU EXISTA VIATA.

  6. loredana says:

    Domnule Danion Vasile,ma bucur enorm ca am avut ocazia sa va cunosc si sa va ascult la conferinta pe care ati tinut-o la Torino,vineri seara.Pana acum nu am avut ocazia sa citesc cartile dumneavoastra,chiar daca imi place mult sa citesc carti bisericesti si care prezinta viata crestinilor.Voi face tot posibilul sa cumpar cartile publicate de dumneavoastra pentru a-mi largi orizontul cunoasterii si pentru a ma putea apropia cu mai multa daruire de adevarata viata crestineasca pentru ca imi doresc din tot sufletul sa ma mantuiesc.Multumesc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>