Pr. dr. Mihai Valică: Despre o hotărâre sinodală neavenită

Hotărâre sinodală neavenită

(nr. 3745 din 26 mai 2014)

 

  1. Introducere

Preotul nu exercită un mandat, ci o misiune, care include imperios un apel la cultura dialogului permanent, la toate nivelurile. Această evidenţă este una dintre trăsăturile definitorii ale Sfintelor Evanghelii. De aceea Sfinţii Apostoli întreabă şi cer lămuriri mereu Domnului nostru Iisus Hristos: Nu te înţelegem! Lămureşte-ne! Ce ai vrut să spui? Explică-ne! (vezi Matei 13, 36; Luca 8, 9; Ioan 13, 22-30).

Faptul că Apostolii cer lămuriri, arată că nu erau simpli admiratori sau ascultători necondiţionaţi ai Fiului Omului, un fel de fani religioşi fără discernământ, sau manipulaţi şi purtaţi de impulsuri emoţionale. Ei doreau să creadă, în cunoştinţă de cauză şi să acţioneze ca atare. Iisus Hristos le răspunde de fiecare dată, oferindu-ne un exemplu minunat de conlucrare a libertăţii cu responsabilitatea şi a ascultării cu discernământul, contând mereu pe capacitatea fiinţei umane de a înţelege, fie şi numai în parte, Tainele Împărăţiei lui Dumnezeu.

Iată de ce, episcopul, preotul şi credinciosul aflaţi în comuniune de credinţă şi de har în Biserica lui Hristos nu trebuie să tacă, atunci când sunt unele lucruri neclare sau nefireşti. În acest caz tăcerea, sigur, nu-i de aur.

„În realitatea noastră bisericească, cea mai mică unitate, adică nucleul trupului bisericesc, este parohia. Ea se prezintă ca adunare euharistică, în corelaţie, fireşte, cu Episcopia, căreia îi aparţine în mod organic, precum şi ca Biserică sobornicească (întreaga Biserică) într-un anumit loc şi timp.Preotul şi credinciosul trăiesc taina Bisericii în viaţa şi realitatea parohiei lor. În cadrul Bisericii, ei îşi duc lupta desăvârşirii duhovniceşti şi se sfinţesc, se unesc cu fraţii lor în Hristos, realizând continuu existenţa lor în Hristos, cu alte cuvinte, caracterul bisericesc al vieţii lor. Prin urmare, cuvântul despre parohie şi viaţa ei este, de fapt, şi un cuvânt despre Biserica însăşi şi prezenţa ei în lume”, spune pr. prof. Gheorghe Metallinos[1].

„Biserica este Hristos însuşi (cap şi trup), nu ca un trup de creştini, ci ca trup al lui Hristos. Toţi credincioşii care participă la trupul lui Hristos, cler şi popor, sunt în interiorul trupului, niciodată dincolo de trup. De aceea, orice concept de supra-episcop (cum este, de pildă, papa) sau despotism nu poate să aparţină vieţii Bisericii”[2], spune acelaşi profesor Metallinos.

  1. Argumente biblice şi canonice împotriva acestei hotărâri sinodale

Din punct de vedere biblic, canonic şi al Sfintei Tradiţii a Bisericii Ortodoxe, nu a existat şi nu există o restricţie, care să interzică preotului, ce se află în relaţie de rudenie de sânge, ca tată şi fiu, sau de rudenie în Hristos, respectiv fini, gineri, naşi, cuscri, să slujească la acelaşi altar, în aceeaşi parohie. Recent, hotărârea sinodală nr. 3745 din 26 mai 2014, interzice o astfel de slujire, în ciuda argumentelor biblice şi canonice, care consideră chiar o obligaţie morală a preotului, să se îngrijească, ca fiii lui să urmeze slujirea tatălui, la acelaşi Altar.

În Vechiul Testament se rânduieşte, la porunca Domnului prin Moise (Levitic 8, 36) slujirea la Cortul Sfânt în echipă tată-fiu/fii, ca preoţi. De exemplu, la Ieşire 29, 1: “Iată ce trebuie să săvârşeşti asupra lor, când îi vei sfinţi să-Mi fie preoţi…”; 29, 4: “Apoi să aduci pe Aaron şi pe fiii lui la intrarea cortului adunării şi să-i speli cu apă…”; 29, 8: “După aceea să aduci şi pe fiii lui şi să-i îmbraci cu hitoane”; 29, 9: “Să-i încingi cu brâie şi să le pui turbanele; şi-Mi vor fi preoţi în veac. Aşa vei sfinţi tu pe Aaron şi pe fiii lui”.

Apoi, se arată clar, că ei slujesc împreună şi după sfinţirea ca preoţi (29, 10): “Să aduci apoi viţelul înaintea cortului adunării şi să-şi pună Aaron şi fiii lui mâinile pe capul viţelului, înaintea Domnului, la uşa cortului adunării”.

Apoi se porunceşte ca această rânduială de aducere de jertfă şi slujire să fie veşnică şi ca unul din fiii lui Aaron să urmeze ca Mare Preot şi să primească drept moştenire şi veşmintele cu care a slujit Aaron. 29, 24: “Să le pui toate pe braţele lui Aaron şi pe braţele fiilor lui, ca să le aducă, legănându-le, înaintea Domnului”; 29, 28: “Şi acestea să fie prin lege veşnică pentru Aaron şi fiii lui din cele ce aduc fiii lui Israel”; 29, 29: “Veşmintele sfinte cele pentru Aaron să fie, după el, ale fiilor săi, şi să fie unşi şi sfinţiţi, îmbrăcaţi cu ele”; 29, 30: “Marele preot dintre fiii lui, care-i va urma şi care va intra în cortul adunării, ca să slujească în locul cel sfânt, se va îmbrăca cu ele şapte zile”. A se vedea, pe larg, şi cap. 8 din Levitic. (Să ne amintim că Arhiereul Ana era socrul lui Caiafa).

Se ştie faptul, că fiii lui Samuel – Ioel şi Abia – au fost împreună cu tatăl lor la Cortul Sfânt. În mai multe locuri este menţionat Aaron împreună cu fiii săi. Pentru slujirea preoţească, nu li se cerea candidaţilor la preoţie, decât descendenţa din Aaron şi integritatea fizică (Levitic 21. 17-23).

Lipsa fiilor de preoţi, împreună slujitori sau urmaşi ca preoţi la Cortul Sfânt, era considerată o mare pierdere şi ruperea unei rânduieli liturgice divine, pentru care Dumnezeu, a fost nevoit, după moartea lui Nadab şi a lui Abiud, care nu aveau copii, să rânduiască seminţia lui Levi, ca substitut a lipsei de fii de preoţi: Numeri 3, 4: “Însă Nadab şi Abiud au murit înaintea feţei Domnului, când au adus foc străin înaintea feţei Domnului în pustiul Sinai, neavând copii, şi au rămas preoţi numai Eleazar şi Itamar, cu tatăl lor Aaron”; şi “atunci a grăit Domnul cu Moise şi a zis: «Ia seminţia lui Levi şi o pune la îndemâna lui Aaron preotul, ca să-l ajute în slujba lui»” (Numeri 3, 5-6; Leviticul 16, 8-19). Numeri 18, 1-15; Levitic 6. 14-18. La Numeri 18, 2 citim: “Apropie-ţi pe fraţii tăi, seminţia lui Levi, neamul tatălui tău, ca să fie pe lângă tine şi să-ţi slujească; iar tu şi fiii tăi împreună cu tine veţi fi la cortul adunării”.

Eliazar cu Itmar erau fraţi de sânge, de unde rezultă, că relaţia tată-fii şi fraţi era dorită şi rânduită de Dumnezeu însuşi. În acelaşi context vechi-testamentar, Iisus Hristos a chemat la apostolat, pe primii patru Apostoli, dintre fraţi: Andrei şi Petru, dar şi pe tatăl lui Iacob şi Ioan, însă au răspuns chemării doar fii (Matei 4, 21-22), şi cred că, ar fi ales pe toţi apostoli, dintre fraţi, împreună cu taţii lor, dacă ar fi fost posibil, deoarece Biserica lui Hristos este icoana familiei cu toată casa (Fapte 10, 2), iar Sf. Treime este o relaţie de iubire, care sugerează familia: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh!

Se pune firesc întrebarea:există riscul, lucrând împreună, să facă “afaceri” care ar putea sminti lumea? Ce ar fi de făcut în acest caz?

Este posibilă şi această situaţie, însă nu se poate desconsidera o tradiţie biblică şi canonică a Bisericii în schimbul adoptării unei politici personale, a drobului de sare. Dacă se întâmplă şi nereguli, sunt atâtea mijloace pastorale şi canonice, să se îndrepte acea greşeală. Până la proba contrarie, se cuvine să se acorde prezumţia de nevinovăţie şi toată încrederea, întrucât, dacă a primit cineva marele dar de a administra Tainele Bisericii, care sunt dumnezeieşti şi veşnice, cu atât mai mult va fi cinstit şi demn să administreze şi bunurile pământeşti şi trecătoare, cu aceeaşi responsabilitate preoţească. Dacă nu se gândeşte aşa, atunci înseamnă că se pune din partea episcopului mai mult grija, accentul şi prioritatea pe bunurile administrative şi nu pe cele duhovniceşti.

Însă, din punct de vedere canonic,nu există vreo interdicţie ori restricţie în acest sens, de a sluji tată şi fiu ca preoţi la acelaşi Sfânt Altar, sau rude spirituale, respectiv fini, naşi sau cuscri, ci canoanele opresc doar rudelor trupeşti şi sufleteşti, să primească Taina Cununiei. Deci, alte restricţii nu există, cu referire la rudeniile de sânge sau la rudenia cea de suflet, adică de cuscrie (Can. 53-54 Trulan), decât asupra episcopului.

 

  1. Canoanele care interzic rudenia trupească pentru a sluji Biserica împreună, se referă doar la episcopi, nu la preoţi

Pentru a evita nepotismul există restricţii doar pentru episcopi, de a nu-şi numi rudele ca urmaşi în scaun sau ca administratori ai eparhiei lor. Canonul 76 apostolic stabileşte: “Orânduim că nu se cuvine ca episcopul să hirotonească în demnitatea episcopală pe cine voieşte, dăruind-o fratelui sau fiului, sau altei rude, căci nu este drept să se rânduiască moştenitori episcopiei, dăruind simţirii (patimiei) omeneşti cele ce sunt ale lui Dumnezeu; pentru că nu se cade a pune Biserica lui Dumnezeu sub moştenitori. Iar dacă va face cineva aceasta, hirotonia să rămână fără tărie, iar el să se pedepsească”.

Hotărârea sinodală menţionată a adus nu numai nedumeriri şi mâhniri sufleteşti, ci şi stupefacţie, deoarece argumentarea ei, nu se bazează pe argumente biblice, patristice sau canonice, ci pe modelul lumesc, respectiv Banca Naţională a României şi unele societăţi comerciale: iată câteva mostre: ”multe instituţii publice sau societăţi comerciale impun ca şi condiţie la angajare, ca în aceeaşi unitate sau subunitate, să nu funcţioneze rude apropiate sau soţi, întrucât experienţa a arătat că pot exista (sub.m.) probleme de responsabilitate instituţională, iar exercitarea coordonării ierarhice poate fi afectată. [...] să nu fie angajaţi în acelaşi timp soţul/soţia sau rudele până la gradul III (soţ/soţie, părinte/copii, fraţi, unchi/nepot), într-o relaţie ierarhică şi/sau funcţională; [...] Aprobă ca prezenta hotărâre sinodală să se aplice fără amânare, urmând ca Centrele eparhiale să comunice la Cancelaria Sfântului Sinod, până în data de 15 iunie 2014, cazurile identificate şi soluţiile adoptate [...]”.

Instituţiile naţionale, corporaţiile comerciale şi Banca Naţională, nu pot fi un model pastoral-administrativ pentru biserica Ortodoxă.

Biserica-parohie sau eparhie nu este un club liturgic sau social, o mare afacere sau o corporaţie, care funcţionează după regulile fiscale ale veacului, sau după modelul societăţilor comerciale sau a Băncii Naţioane, ci Biserica este Trupul lui Hristos, în care iubirea şi înţelegerea sunt mai mari decât banii şi reglementările-cascadă venite de sus, care doresc să controleze totul şi să subordoneze totul, în numele unităţii şi al bunului mers eclesial, în dauna libertăţii eclesiale şi pastorale, reglementate canonic, de Sfinţii Părinţi.

Dacă viaţa liturgică şi duhovnicească a Bisericii Ortodoxe Roamâne se desfăşura, până nu de mult, într-o armonie firească cu viaţa administrativ-economică a acesteia, după îndemnul hristic de a căuta mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui şi toate celelalte se vor adăuga vouă ( Matei 6, 33; 1 Corinteni 9, 9),constat în ultima vreme o inversare axiologică eclesială, prin faptul, că acum se caută mai întâi împărăţia economicului şi alinierea la normele mondializării şi administrarea Bisericii în contextul integrării europene[3], care sunt rânduite şi impuse prin metode poliţieneşti, mai drastice decât la trezorerie, ca şi când orice Biserică sau Schit ar deţine o parte din Banca Naţională a României.

Nenumirea sau îndepărtarea fiului de preot, sau a rudelor trupeşti sau spirituale ale acestuia, la sau de la aceeaşi parohie, desfiinţeazăa priori prezumţia de corectitudine a familiei preotului, slăbeşte încrederea în relaţia episcop-preot-credincios, în faţa oamenilor, care pot pune sub semnul întrebării şi al îndoielii încrederea în preotul paroh şi în familia lui.

În lumea laică, fiii/fiicele de medici, avocaţi, ingineri, profesori etc. lucrează adeseori împreună cu părinţii lor în aceeaşi categorie socio-profesională. Tradiţia Bisericii arată clar, că acolo unde tatăl preot a slujit cu fiul preot, la acelaşi Altar, acolo s-a întărit parohia respectivă şi a adus multă stabilitate şi folos duhovnicesc şi bunăstarea parohiei. Rare sunt cazurile de nereguli sau neîmplinire, dar pentru o excepţie, nu trebuie făcută o regulă pentru toţi.

Cred, că Biserica este deasupra timpurilor şi a celor trecătoare şi nu trebuie să stea la comanda şi discreţia puterii seculare, locale, europene sau mondiale, sau să se alinieze după duhul lumii privind legislaţia muncii, normelor laice patrimoniale ori altor principii de organizare, cu preţul desconsiderării Sfintelor Canoane, a relaţiilor de familie, a normalităţii şi a bunului simţ.

 

3.1.            Câteva repere eclesiale ale sinodalităţii reale

”Biserica este universală, dar este realizată cu adevărat numai în adunarea euharistică locală, în cadrul căreia un grup de oameni păcătoşi – bărbaţi şi femei – devin pe deplin poporul lui Dumnezeu”[4].

Deci, egalitatea o dă Sfântul Duh, prin modul direct de a lucra prin Sfintele Taine şi nu o declaraţie externă sau un privilegiu dat de cineva din administraţia bisericească[5], întrucât parohia “este un spaţiu al comuniunii de iubire şi sfinţirii vieţii credincioşilor prin Sfântul Duh, de comuniune eclesială frăţească şi de independenţă administrativă”[6].

Din acest punct de vedere, fără să se nesocotească principiul ierarhic, nu există Biserică, ca instituţie, aşa cum este în lumea catolică, care să fie subordonată altei Biserici, sau să se găsească în relaţie de stăpân-slugă, de vasalitate, sub un papă infailibil, ci în Ortodoxie există doar un sistem canonic[7], care reglementează şi precizează faptul, că toate Bisericile locale trebuie să se găsească într-o relaţie de comuniune şi iubire frăţească între ele şi cu episcopul lor, fapt reglementat de Sf. Apostoli prin can. 34 privind principiul teritoriului canonic local, ca fundament al Bisericii, aşa cum scrie şi Sf. Apostol Pavel, când se adresează Bisericilor locale (Romani, Galateni, Efeseni) şi nu unor structuri administrative centrale.

Fără viaţă parohială liberă, sau parohia constituită pe baze hristice, euharistice şi canonice clare, stabilite de Sf. Părinţi şi nu doar declarative şi de decor, Biserica administrativă eparhială sau parohială nu ar fi decât teorie, organizare strict umană, idealism naiv, utopie romantică ori nostalgie poetică[8]. Or, Biserica-parohie, care este fiinţial experienţa harică şi vie a Bisericii, având ca celulă vie, însăşi familia creştină, reprezintă realizare istorică, destinaţie hristică şi soteriologică, realitate biblică şi patristică, toate în profunzimea lor cea mai adâncă.

De aici rezultă că, din punct de vedere teologic şi pastoral, parohia conţine întreaga Biserică şi ea trebuie susţinută şi întărită pe principii euharistice, hristice, canonice, pastorale şi economice clare, şi nu primordial privită ca o sursă economică cu orice preţ, în dauna familiei preotului sau în general a familiei creştine, în numele ascultării necondiţionate, fals înţelese, din cauza faptului, că se dă întâietate primordială principiului conducerii şi nu celui euharistic – sacru, cum se vede, din păcate, că se dezvoltă şi se impune, în ultima vreme, de sus în jos, ajungându-se, în mod ironic, să fie numită şi percepută în mass-media recentă, ca BOR S.R.L., care a devenit o Mega Corporaţie Economică, ce se diluează în secular, imitându-l fidel, aproape la toate nivelurile.

Modernizarea Bisericii şi alinierea ei la legislaţia europeană, profitul economic şi rentabilitatea socială în numele filantropiei creştine, în pericol de a deveni filantropie de marketing, de cinci stele, fără duhul lui Hristos, toate acestea fac, ca Biserica să devină parte a în-globalizării forţate, a subordonării ei puterii lumeşti, şi în cele din urmă duce la des-bisericire, adică secularizare şi în-glodare.

 

  1. Analiză, statistică şi prognoză pastorală? Perspective şi dileme

S-a creat, de curând, un Departament de Prognoză Pastorală, în cadrul Sectorului Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală (vezi Candela Moldovei, nr. 1-2, 2014, p. 10).

Rog pe membrii acestui departament, să facă o analiză şi o statistică ştiinţifică, care să constituie cu adevărat, o diagnoză şi prognoză pastorală autentică, bazate pe tradiţia Bisericii Ortodoxe şi nu pe normele europene sau laice, nu pe obsesiile şi ura unora, faţa de familia preotului, bazate nu pe politica administrativă a drobului de sare, sau a unor comenzi primite dinafara Bisericii, şi vom vedea câtă bunăstare a sfintelor lui Dumnezeu Biserici, cât folos spiritual şi material, câtă armonie şi pace a adus în Biserică, în istoria ei, tocmai relaţia de rudenie trupească şi sufletească a preotului, a episcopului sau a credinciosului, în cadrul familiei creştine, care reprezintă o imagine în miniatură, a Bisericii lui Hristos!

S-au contruit, cu multă jertfă şi sacrificii, atâtea Biserici, Mănăstiri, Schituri şi aşezăminte filantropice de către preoţi împreună cu soţiile, fiii şi ficele lor; de către monahi şi monahii împreună cu fraţii şi surorile lor, după trup; de către episcopi împreună cu familiile lor, într-o perfectă colaborare şi dragoste, pentru a sluji Biserica lui Hristos, şi în mod firesc; tot ei sunt, cei care le păstoresc sau le administrează, cu aceeaşi grijă şi responsabilitate, cu care le-au şi construit.

În acest context, se pun cîteva întrebări: aceste responsabile familii de clerici au fost bune doar să construiască şi să facă multe sacrificii, donaţii şi jertfe personale, neglijându-i, de multe ori pe cei dragi, dar nu mai sunt bune şi credibile, să le şi administreze, tocmai cei care, ei însăşi le-au şi ctitorit cu multă trudă?

Se repetă, mult mai dureros şi ruşinos, istoria prigonirii familiei preotului, de pe vremea bolşevismului comunist, când fiii şi ficele de preoţi erau daţi afară din şcoli, iar acum sunt daţi afară sau excluşi din propria Biserică, pe motive imaginare, cum ar fi: “funcţioarea în aceeaşi unitate sau subunitate [...] ar putea crea probleme de responsabilitate instituţională“, sau de o presupusă fraudă administrativă? (citat din hotătârea menţionată).

Sf. Sinod, în loc să fie îngrijorat de faptul că multe soţii de preoţi au plecat la muncă în străinătate, pentru a-şi putea purta copiii în şcoli şi a putea ieşi din sărăcie, lăsând acasă pe preot şi copiii ei singuri, riscând unitatea şi sfinţenia familiei, şi în loc să caute soluţii pastorale, financiare şi administrative, pentru a face locuri de muncă pentru familia preotului, a face lobby pe lângă oamenii politici, să faciliteze noi oportunităţi de muncă în cadrul Bisericii sau societăţii laice, pentru membrii familiei clericale, pentru bunăstarea şi păstrarea cât mai unită a familiei acestuia, preotul să nu mai aducă bani de acasă, pentru a-şi plăti dările sociale şi impozitul la stat, în speranţa îndepărtată a unei pensii, etc., fac, în schimb, tot felul de scenarii, cu presupuse pericole, fie imaginare, fie ipotetic vorbind, unele chiar posibile, şi inventează pe baza lor, tot felul de hotărâri şi bariere, şi le pun în calea şi pe umerii preotului, parcă pentru a-l distruge şi mai mult, a-l demoraliza şi a-i dezmembra şi umili familia şi mai mult, parcă viaţa nu ar fi, şi aşa, destul de potrivnică familiei preotului, într-o lume din ce în ce mai seculară şi anticlericală, şi nu fac nici un efort pentru a-l ajuta pe preot şi a-i fi Părinte ocrotitor, cum s-ar cuveni unui Sinod bisericesc, care poartă şi apelativul de sfânt.

Poate fi numită hotărârea menţionată, ca fiind sinodală, emisă de un sinod cu sfinţenie hristică? Dacă nu putem fi ajutaţi de Sf. Sinod, în mod concret, ar fi mult mai bine, dacă nu am mai fi chinuiţi şi umiliţi cu astfel de hotărâri neavenite? S-a făcut vreun studiu de diagnoză şi prognoză pastorală, ce ar însemna punerea în aplicare a unei astfel de hotărâri (ne)sinodale? Nu cred că este nevoie, deoarece este uşor de prevăzut, că ar duce la blocarea şi dizolvarea vieţii fireşti a familiei preotului, care a păstorit de două mii de ani Biserica lui Hristos, fără atâtea directive şi hotărâri demolatoare, şi ar desfiinţa tot ce au făcut de-a lungul istoriei Bisericii, pentru preot şi familia lui, atâţia vrednici Patriarhi, Mitropoliţi şi Episcopi. Refuz să cred, că se bate păstorul pentru a risipi turma!

Preotul are obligaţia, în asemenea momente, să se apere pastoral cu mijloace canonice şi să-şi exercite drepturile minime, pentru o pastoraţie demnă şi responsabilă, atât prin scris cât şi prin dialog cu membrii Sf. Sinod, dacă doreşte să poată vorbi liber pe limba adevărului şi a dragostei în Duhul lui Hristos, în mod eclesial şi sinergic preot-episcop-credincios, întru dragostea şi Evanghelia Dreptăţii, pentru întărirea Bisericii şi nu pentru a proteja ipotetic şi financiar statul, pe care îl apără cu atâta precauţie pastorală Sf. Sinod, tocmai pe statul care trăieşte deja, în multe din clădirile şi proprietăţile confiscate abuziv de la Biserică, şi care ne-a jefuit permanent în istorie şi chiar ne mai jefuieşte şi acum, prin taxe şi impozite aberante. Astfel de nedreptăţi, Biserica nu le vede şi nu le sancţionează moral şi hristic, măcar, aşa cum a făcut, nu de mult, Sf. Sinod al Greciei.

Trecem ca ţară printr-o criză economică ucigătoare, care creează probleme şi Bisericii, scăzând considerabil veniturile financiare ale parohiei. Însă presiunea şi umilinţa recentă, la care sunt supuşi unii preoţii şi protopopi neclientelari, a depăşit măsura bunului simţ, din partea celor, care cer mereu mai mult, în timp ce credinciosul sărăceşte şi mai mult, din zi în zi, în mod dramatic. În acest context, ne cerem scuze şi iertare, pentru prea bunul nostru simţ, şi pentru neputinţa noastră, că nu putem cerşi de la credincioşii sărăciţi şi produce economic în parohie, pe cât ne cereţi şi pe cât aţi putea cheltui la nivel central, nu totdeauna cu folos pastoral, şi nu de puţine ori pentru imagine personală sau de faţadă socială a Bisericii, cosmetizată diplomatic şi adusă la zi, după normele marketingului actual.

În lumea laică, cei ce plătesc şi susţin o instituţie sunt respectaţi, şi acestora li se acordă mulţumire şi socoteală pentru banul primit. La noi, în mod paradoxal, este total invers, cel ce dă este controlat, umilit şi batjocorit, iar cei ce primesc vin în control, pe poziţii de satrapi, induc credinciosului păstorit, ideea că preotul ar fi un hoţ şi impostor, cu toată familia şi neamul lui, care-şi jefuieşte credincioşii şi propria lui Biserică.

Deci, în loc să primim mulţumire pentru contribuţia şi aportul nostru la centrele eparhiale, şi pentru bunăstarea Bisericii în general, primim sfidare, batjocură şi suspiciuni dăunătoare unităţii parohiale, credincioşilor şi Bisericii lui Hristos.

Tendinţa de a umili pe preot şi familia acestuia, în ultima vreme, a atins cote paroxistice şi obsesive, încălcând, pe lângă tradiţia biblică a preoþiei, expusă mai sus, contrar canoanelor şi tradiţiei Bisericii, şi pe cele privind legislaţia muncii în vigoare şi dreptul internaţional[9]. Hotărârea sinodală nr. 3745/2014 este o dovadă în plus, de abuz în serviciu, de atitudine discreţionară, şi sfidarea oricăror legi civile sau bisericeşti, deoarece somează, să se execute şi retroactiv, anulând libertatea canonică a episcopului, cu toate consecinţele ei, sfidând astfel, ridicolul. Mă întreb, ce mai urmează? Ultimile directive şi adrese venite de la administraţia patriarhală, induc ideea că preotul şi rudele sale, cu tot neamul lui viu şi probabil şi cel adormit, reprezintă un real pericol pentru Biserica, în care slujeşte, şi enoriaşii sunt atenţionaţi duhovniceşte, să fie vigilenţi şi chiar sunt obligaţi să-şi păzească preotul ca pe un delincvent, iar cei ce vin în control de la eparhie, unii chiar în timpul Sf. Liturghii, se comportă abuziv şi-l tratează pe preot, tot ca pe un infractor.Nimic mai trist şi umilitor!

Se percepe din ce în ce mai mult, că BOR se transformă încet-încet într-o instituţie excesivă, care nu mai respectă libertatea comunităţii creştine locale, a episcopului şi a preotului, ci impune dictatorial; în care Sf. Sinod nu mai este vocea poporului dreptcredincios, ci credincioşilor li se impune totul, în mod papist, de sus în jos, adică se transformă relaţia vie şi comunitară cu Dumnezeu, fie într-un act individualist, fie într-o instituţie de tip papal, în care sistemul sinodal nu mai funcţionează[10], fie este transformată într-o instituţie birocratică, în care Duhul este înăbuşit; şi se întrevede, astfel, pericolul transformării Bisericii Ortodoxe într-o nouă Sinagogă, care ar putea duce, chiar la dispariţia parohiei[11], dacă se foloseşte autoriatatea sinodală discreţionar, sau Statutul BOR, modificat în repetate rânduri, în regim de ordonanţă de urgenţă, fără consultarea sinodală plenară, sau supus dezbaterilor preoţeşti sau academice, a profesorilor de teologie, ci doar mânuit tacit, pe post de ghioagă pastorală, canonică si legislativă, împotriva propriilor preoţi şi a familiilor acestora.

Să fi suferit oare BOR, o astfel de mutaţie duhovnicească şi administrativă, în ultima vreme? Sper din toată inima, că nu, iar dacă da, am încă speranţa revenirii la normalitate, deoarece, cred în forţa de recuperare şi regenerare a Ortodoxiei, numai dacă lăsăm să lucreze mai mult harul lui Dumnezeu, principiul sinodalităţii reale, Canoanele, Sf. Tradiţie şi firescul bunului simţ în Biserica lui Hristos, şi mai puţin voinţa noastră reformatoare şi modernizatoare!

Cu acest scop am scris, cele de mai sus, în Duh de dragoste şi nu de ură, şi cu nădejdea, că pacea lui Hristos va fi în mijlocul nostru.

Pr. Dr. Mihai VALICĂ

 

[1]Vezi textul conferinţei susţinute de părintele Gheorghe D. METALLINOS, profesor emerit al Facultăţii de Teologie, Universitatea din Atena, Grecia, în Aula „Mihai Eminescu” a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, miercuri, 7 noiembrie 2012 în: http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2012/11/17/pr-metallinos-impotriva-formalizarii-tainelor-bisericii-asceza-conferinta-parohia/#more-47272, accesat pe 17.11.2012.

[2] Ibidem.

[3] A se vedea Pagina Centrului de Studii Canonice Cluj, în special broşura Administraţie parohială în contextul integrării europene; vezi şi www.canonice.net.

[4]John MEYENDORFF, Teologia Bizantină. Tendinţe istorice şi teme doctrinare, edit. a II a, Ed. Nemira, București, 2011, p. 19.

[5] A se vedea pr. Cosmin SANTI, „Sfânta Euharistie, Taina Bisericii şi Trupul lui Hristos”, în: Ortodoxia, nr. 2, IV (2012), pp. 61-86.

[6] A se vedea Georgică GRIGORIŢĂ, „Autocefalie în Sinodalitate. Autonomia eclesială în Biserica Ortodoxă din punct de vedere canonic”, în: Biserica Ortodoxă Română, 2010, p. 233; Vezi şi Arhim. Vasile MIRON, „Importanţa locaşului de cult în viaţa comunităţii parohiale”, în: Biserica Ortodoxă Română, 2010, pp. 247-271.

[7] A se vedea Georgică GRIGORIŢĂ, „Autocefalie în Sinodalitate. Autonomia eclesială în Biserica Ortodoxă din punct de vedere canonic”, op. cit. p. 235.

[8] A se vedea Christos YANNARS, Contra Religiei, trad. rom. de Tudor Dinu, Ed. Anastasia, Bucureşti, 2011,pp. 238-263.

[9] A se vedea http://www.avocat-dreptul-muncii.eu/codul_muncii_2014.php.

[10] A se vedea Pr. Prof. Dr. Dumitru POPESCU, „Centralitatea lui Hristos în teologia ortodoxă contemporană”, în: Ortodoxia LIII, (2002), nr. 3-4, p. 11-23; Pr. Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, „Biserica universală şi sobornicească”, în: Ortodoxia, XVIII (1966), nr. 2, pp. 169-198; Pr. Cosmin SANTI, „Sfânta Euharistie, Taina Bisericii şi Trupul lui Hristos”, în: Ortodoxia, SN, IV, (2012) nr. 2, pp. 61-86; Pr. Ioan BIZĂU, Experienţa liturgică a prezenţei lui Dumnezeu în viaţa lumii, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, pp. 247-281, face precizări de excepţie, privind acest subiect: „[...] acolo unde este Euharistia, acolo este Biserica [...], însă „atunci când nu este asumat în spiritul Tradiţiei apostolice, acest principiu teologic [...], riscă să sfârşească în două erori majore [...]” (p. 273). Pentru evitarea lor, consideră că „[...]păstrarea echilibrului natural între biserica locală şi Biserica universală este esenţială” (p. 274).

[11] A se vedea pe larg Christos YANNARS, op. cit., pp. 141-150.

Posted in Alti autori | Leave a comment

Următoarea mea carte: Împotriva avortului

Cu ajutorul lui Dumnezeu, în curând voi da la tipar o nouă carte, intitulată “Împotriva avortului”. Vreau să postez o parte dintre capitole aici, pentru a primi sugestiile voastre şi eventualele idei de îmbunătăţire. Nu voi face commenturile publice. Mulţumiri anticipate celor care mă vor ajuta. Danion Vasile

Posted in Împotriva avortului | Leave a comment

„PROVITA sunt mai răi decât Ceauşescu.” Oare?

„Pe data de 1 noiembrie 1966 în România intra în vigoare decretul numărul 770, un act legislativ ce avea ca scop interzicerea avorturilor şi creşterea natalităţii în ţara noastră multilateral dezvoltată. Rezultatul a fost, într-adevăr, o creştere a natalităţii, dar în acelaşi timp, avorturile nu au dispărut, au devenit clandestine, cu riscuri mari, atât pentru femeia însărcinată, cât şi pentru doctorul care efectua procedura. Poveşti cu fetuşi duşi la tomberon în miez de noapte nu fac parte doar din cinematografia demnă de Cannes, ci şi din poveştile celor care au fost studenţi în anii ’80 în Bucureşti (şi nu numai). Decretul a fost revocat imediat după revoluţia din ’89, lăsând în urmă o generaţie născută «ca directivă de partid», aşa numiţii Decreţei.

Ieri, în mai multe oraşe ale ţării, au avut loc «Marşuri pentru Viaţă», sau mai bine zis, demonstraţii anti-avort. Raţiunea din spatele acestor marşuri organizate de Pro-Vita este astăzi alta faţă de anii ’60. Stahanovismul demografic este astăzi înlocuit cu creştinismul şi al său fetiş faţă de «viaţ㻺i «familie». «Logica» ceauşistă e dată uitării în favoarea teologiei, dar obiectivul rămâne acelaşi: cât mai mulţi copii.

Cu o idee de blogpost în cap, am căutat celebrul Decret 770. Doream să-l aduc la zi, să ofer o versiune în concordanţă cu doleanţele celor de la Pro-Vita. Ce a devenit repede evident, este că decretul ceauşist este mult mai «uman» decât ce vor pro-lifer-ii (mioritici sau nu). Legea stipulează că avortul este permis în «mod cu totul excepţional» şi enumeră 6 asemenea cazuri. (…) Decretul 770 a generat drame nenumărate. Căsătorii întemeiate pe un copil «nedorit», avorturi clandestine, făcute în condiţii infecte, o generaţie de copii priviţi ca poveri, regrete şi amărăciune. Orfelinate umplute de copii abandonaţi şi fetuşi aruncaţi clandestin la tomberon. Și totuşi, astăzi sunt unii, care în numele unei obsesii mistice pentru «viaţă» vor să propună ceva care este cel puţin la fel de odios. Mi-e scârbă de aceşti cruciaţi miopi. Poate ar trebui să-şi aducă aminte că drumul spre infern e pavat cu bune intenţii!” [1]

 O femeie care semnează „Cocolina” comentează[2]:

„Of. Eu mă întreb: nu există nimeni în ţara asta care să le spună acestor nesimţiţi şi tupeişti că trăim în secolul XXI şi că orice persoană pe acest pământ are dreptul sacru de a decide pentru propriul său corp? Că o femeie poate decide dacă menţine o sarcină sau nu… şi că dzeu Nu există??? Mi-e greaţă de aceste persoane, ar trebui linşate efectiv.”

Când adminul îi răspunde: „«Aceste persoane ar trebui linşate efectiv.» Ştii că fraza ţi-a anulat orice superioritate morală pe care ai pretinde-o?”, cineva intervine în apărarea „Cocolinei”: „Ipocrizie maximă. Are dreptate, mizerii ca ăia ar trebui linşaţi efectiv, care e problema ta?” Totuşi, autoarea precizează: „Am spus cu sens peiorativ dpdv literar… Adică linşaţi moral, nu fizic.”

Din rândurile citate mai sus trebuie să înţelegem, cât se poate de clar, atitudinea susţinătorilor avortului faţă de toţi cei implicaţi în mişcarea anti-avort.

Există chiar un blog, intitulat sugestiv „antiprovita”, care face o listă a tuturor celor implicaţi în acţiuni anti-avort sau în sprijinirea lor – http://antiprovita.wordpress.com/lista-completa-cu-cei-care-sustin-pro-vita/. O astfel de listă ne aduce aminte tocmai de perioada comunistă, în care apărătorii valorilor tradiţionale erau consideraţi duşmani ai statului şi condamnaţi ca atare.

Rostul acestui scurt articol este doar de a-i ajuta pe cei care sprijină mişcarea pro-viaţă să înţeleagă valoarea lucrării lor şi responsabilitatea pe care o au. Şi, chiar dacă politicile pro-avort au parte de o susţinere cât mai amplă, ca şi cele de propagare a educaţiei sexuale în rândurile tinerilor (cu toate că experienţele altor ţări au arătat că efectele sunt contrare aşteptărilor), cu toate deci că lupta este grea, totuşi, trebuie dusă în continuare.

Ba chiar trebuie dusă cu şi mai multă dragoste, cu şi mai mult efort, cu şi mai mult sacrificiu. Pentru că merită. Pentru că salvarea vieţii unor prunci nevinovaţi este un ţel cu adevărat nobil…

 

 

[1]http://bezbojnicul.blogspot.ro/2012/03/provita-sunt-mai-rai-decat-ceausescu.html

[2]Nu consider necesar să reproduc decât o parte dintre comentarii. Comentariile reproduse au fost copiate la data de 1 iunie 2014 – e posibil ca ulterior să fie şterse de administratorul site-ului, deşi sunt scrise cu mai mult de doi ani în urmă.

Posted in Împotriva avortului | Leave a comment

Conferinţa la Curtea de Argeş: De la Sfinţii Brâncoveni la Sfântul Iov din Maramureş

Rog daţi mai departe link-ul celor interesaţi…
afisca

Posted in Conferinte | Leave a comment

Mesaj pentru prietenii mei

Dragilor,

Vă rog din suflet să mă iertaţi că de atât de multă vreme nu prea am mai dat niciun semn de viaţă. Am rugat un prieten să posteze, din când în când unele afise şi anunţuri, dar cam atât. De la începutul anului am început să folosesc mai des FACEBOOK-ul. Întrucât aveam 5000 de friends fără să postez niciun text, mi-am făcut un cont special, de scriitor. Dacă vreţi să vedeţi ce postez, contul este danionvasile74. Dar tot ce e important voi pune aici pe blog. Am scris multe texte, în curând o să fie gata încă o carte, despre avort, am tipărit alte cărţi de poveşti – le puteţi vedea pe palatulpovestilor.ro

Unul din motivele pentru care am neglijat blogul este şi că mă apăsa conştiinţa că nu am timp să răspund tuturor celor care mi-au scris – şi blogul îmi aduce, automat, alte şi alte mesaje de la voi.

Vreau să vă mulţumesc celor care m-aţi pomenit în rugăciune. Toate cele bune,

Danion

Posted in Diverse | Leave a comment

Sfântul Iov din Maramureș și noii mărturisitori

MARŢI, 6 MAI 2014, ora 18.00

Vor vorbi: pr. Mihai Andrei Aldea, Danion Vasile şi Ciprian Voicilă

INVITAT SPECIAL: TRUPA ARHAIC

 mtrsf.IOv

Posted in Conferinte | Leave a comment

Seară duhovnicească cu teologul DANION VASILE

Locație: Catedrala Sfânta Treime din Vatra Dornei

Data: 30 martie 2014, ora 18:00

Seară duhovnicească cu teologul DANION VASILE

Împreună cu Pr. Prof. Dr. Mihai Valică

afis

Posted in Conferinte | Leave a comment

Conferința “MUCENICIA – De la Sfinții Brâncoveni la Sfinții Închisorilor” (București) – 26.03.2014

afisbucurestibrancoveni2014

Posted in Conferinte | Leave a comment

Conferința “Avva Justin Pârvu și Sfinții Închisorilor” (Iași) – 19.03.2014

afisiasifinal2014

Posted in Conferinte | Leave a comment

Conferinţă Chişinău 22.02.2014: Avva Justin Pârvu şi sfinţii închisorilor

Doamne, ajuta. Îi rog pe cei care pot să ajute la promovarea acestei conferinţe, a fost stabilită abia cu patru zile înainte să aibă loc- Şi astăzi s-a schimbat locaţia aici…afischisinau2014

Posted in Diverse | 1 Comment