Parinti crestini, aveti grija de copiii vostri…

Părinţi creştini, aveţi grijă de copiii voştri!

Adevărul prigonit în Europa

Părinţi creştini, ştiu că timpul vostru este scurt, că nu aveţi răbdare să citiţi studii lungi, că vreţi ca lucrurile să vă fie spuse simplu. Aş vrea să spun pe scurt: Consiliul Europei luptă împotriva credinţei în Dumnezeu, luptă pentru a-i manipula pe copiii noştri că Dumnezeu e o poveste. Cum declara recent Ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, „religia, din punctul meu de vedere, se ocupă de educarea sufletului, a inimii, e mai mult ca o poveste, ca un mit care se spune unui copil mic, iar el, după o anumită vârstă, după 14 ani, alege ce sa facă” (cf. http://www.gardianul.ro/2008/01/19/societate-c12/adomnitei_religia_este_o_poveste_care_trebuie_spusa_pana_la_14_ani_-s107584.html).

Întrucât prin canalele mediatice – TV şi presă – suntem manipulaţi sistematic, spunându-ni-se doar ceea ce se consideră că trebuie să ştim – foarte puţini oameni cunosc problema condamnării teoriei creaţioniste de către Consiliul Europei. Cu mici excepţii, documentul a fost trecut cu vederea în presa românească. Consider că este necesar să vă faceţi timp pentru a-l citi şi, dacă consideraţi că observaţiile mele pe marginea lui sunt obiective, vă rog să şi semnaţi scrisoarea de mai jos, în care îl analizez.

Poate că unora problema creaţionism versus evoluţionism li se pare banală, însă nu este aşa. Ca fost profesor de religie vă spun că un tânăr care e convins că omul se trage din maimuţă – pentru că aşa a învăţat la şcoală – se va îndepărta încet-încet de Biserică. Copilul nu trebuie îndoctrinat, nu trebuie manipulat, nu trebuie creştinat cu forţa, dar trebuie să aibă informaţii ştiinţifice cât mai complete. Dacă i se va spune că e sigur că se trage din maimuţă, el va ajunge la concluzia că învăţătura Bisericii este greşită.

Părinţi creştini, vă rog, rupeţi-vă puţin din timpul pe care îl aveţi şi citiţi scrisoarea de mai jos…

Despre prigonirea adevărului în Europa

Scrisoare către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Prea Fericirea Voastră, Înalt Prea Sfinţiţi Părinţi, Prea Sfinţiţi Părinţi,

Vă adresăm aceste rânduri, cu sufletele pline de îngrijorare, dorindu-ne să luaţi măsurile pe care le consideraţi potrivite. Ne-am adresat dumneavoastră, păstorilor noştri, întrucât Biserica Ortodoxă Română a militat pentru integrarea României în Uniunea Europeană, invocând faptul că prin această integrare nu vom fi nevoiţi să renunţăm la identitatea noastră creştină. Considerăm că e nevoie de o reconsiderare a acestei poziţii, întrucât conducerea Uniunii Europene şi-a arătat în mai multe rânduri orientarea – prin promulgarea unor decizii care contravin moralei creştine.

În Declaraţia Cultelor pentru integrarea României în Uniunea Europeană, semnată de B. O. R. la 16 mai 2000, se specifică: „În perspectiva integrării în Uniunea Europeană, România nu urmăreşte doar obţinerea unor drepturi asociate cu statutul său de membru, ci doreşte să-şi exercite responsabilitatea ce decurge din această aderare. Având o viaţă religioasă bogată, România este pregătită să contribuie la îmbogăţirea patrimoniului spiritual şi cultural european, reafirmând respectul pentru viaţă, demnitatea persoanei umane, dreptul la proprietate, valoarea familiei şi a solidarităţii umane, acordând o atenţie deosebită garantării libertăţii de gândire, conştiinţă, credinţă şi religie. Procesul de unificare europeană, care vizează în mare măsură o unificare economică, poate fi deplin în condiţiile în care se realizează şi o îmbogăţire spirituală europeană. Păstrându-şi identitatea spirituală proprie, modelată în decursul istoriei, alături de celelalte ţări europene, contribuţia României va mări valoarea tezaurului spiritual şi cultural european” – paragraful 4.

În timpul vizitei sale în România din iunie 2003, Arhiepiscopul Hristodoulos al Atenei ne-a atenţionat: „influenţaţi de ateismul generat de iluminism, europenii de astăzi urmăresc să creeze o Europă care refuză creştinismul. Dacă vor reuşi, atunci Uniunea Europeană va deveni foarte fragilă, gata să moară chiar în faşă” (www.patriarhia.ro, secţiunea „Vizite”, articolul Vizita în România a Prea Fericitului Părinte Hristodoulos, Arhiepiscopul Atenei şi a toată Elada – 4-11 iunie 2003.).

Considerăm că e nevoie de o reconsiderare a raportării Bisericii Ortodoxe Române faţă de Uniunea Europeană, întrucât conducerea Uniunii şi-a arătat în mai multe rânduri orientarea – prin promulgarea unor decizii care contravin moralei creştine.

În paralel cu deciziile Uniunii Europene privitoare la moralitate, Consiliul Europei promovează o mentalitate anti-creştină. Una din cele mai grave decizii ale Consiliului Europei (din 4 octombrie 2007) este privitoare la impunerea forţată a evoluţionismului[1] şi de excludere a învăţăturilor antievoluţioniste din sistemul de învăţământ. Altfel spus, elevii vor fi învăţaţi că evoluţia speciilor este un fapt sigur, demonstrat ştiinţific, fapt asupra căruia nu există îndoieli, fapt care nu acceptă contestări. Altfel spus, elevii vor fi învăţaţi la şcoală şi la facultate că se omul se trage din maimuţă. Cum va putea elevul să creadă că omul e făcut de Dumnezeu, că omul e cununa creaţiei, când profesorii vor căuta să îl convingă că nu e aşa? Faptul că parlamentul european cenzurează toate studiile şi cercetările creaţioniste, care arată punctele slabe ale teoriei evoluţioniste, arată o orientare spirituală clară, ale cărei consecinţe se vor vedea în poziţia faţă de identitatea spirituală creştină.

Citind rezoluţia 1580/ 2007 a CE, am aşteptat cu răbdare o luare de poziţie a Sfântului Sinod al B.O.R. în această problemă. Întrucât nu s-a luat o astfel de poziţie, ne-am permis să vă adresăm, cu smerenie, acest text. Considerăm că lipsa unei replici a Bisericii Ortodoxe Române, care s-a implicat în susţinerea aderării României la Uniunea Europeană, ar însemna o acceptare tacită, fapt care ar provoca îndoieli şi confuzie în minţile credincioşilor. Deşi cele două instituţii – Consiliul Europei şi Uniunea Europeană – sunt separate, totuşi – aşa cum arată Declaraţia lor comună din 3 aprilie 2001 – valorile lor sunt comune: „Consiliul Europei şi Comunitatea Europeană împărtăşesc aceleaşi valori şi urmăresc aceleaşi scopuri în ceea ce priveşte protecţia democraţiei, respectul pentru drepturile omului şi a drepturilor fundamentale, precum şi în ceea ce priveşte aplicarea legii” (www.jp.coe.int/programmes/general/JointDeclaration_EF.asp; de altfel, legătura dintre cele două instituţii este atât de strânsă încât Uniunea Europeană a preluat atât drapelul cât şi imnul Consiliului Europei. Nicio ţară nu a intrat în Uniunea Europeană fără a fi intrat mai întâi în Consiliul Europei. Deci nu trebuie să ne liniştească faptul că rezoluţia privitoare la creaţionism a fost luată doar de Consiliul Europei, întrucât influenţa sa are o arie de acoperire mai mare decât a Uniunii Europene – având 47 de state membre şi câteva cu statut de observator).

De aceea vă rugăm să faceţi demersurile necesare pentru ca rezoluţia UE să nu afecteze sistemul de învăţământ din România, şi să apăraţi dreptul oamenilor de ştiinţă anti-evoluţionişti de a-şi face cunoscute cercetările.

Una din principalele critici care i s-au adus Bisericii Ortodoxe Române vis-a-vis de perioada comunistă a fost lipsa unei replici faţă de materialismul ştiinţific care era predat în şcoli şi faţă de evoluţionismul care a fost unul dintre principalele mijloace de îndepărtare a copiilor de Dumnezeu şi de Biserică. Nădăjduim că astăzi ierarhii vor avea mai multă grijă de elevii şi de studenţii creştini, implicându-se activ educarea lor.

Mulţumindu-vă pentru răbdarea de a parcurge textul de mai jos,

Cu fiiască supunere,

Danion Vasile

Urmează lista de semnături.

Ele vor fi făcute publice pe 1 martie 2008



 

[1] În limba engleză documentul poate fi citit pe http://assembly.coe.int/Main.asp?link=/Documents/AdoptedText/ta07/ERES1580.htm În limba română documentul a fost tradus de Radu Hagiu.

This entry was posted in Articole. Bookmark the permalink.

58 Responses to Parinti crestini, aveti grija de copiii vostri…

  1. dini says:

    inca nu v-ati convins ca dumnezeu este o poveste?

  2. Leonard says:

    Semnez!

    “Multe ne sunt ingaduite, insa nu toate ne sunt de folos!”

  3. Ionut says:

    Imi pare rau ca a trecut de 1 Martie 2008 cand a fost publicata lista de semnaturi, as fi vrut foarte mult si eu sa semnez.

    Imi aduc aminte ca la scoala am fost invatat ca omul se trage din maimuta. Neavand o pregatire spirituala, acest lucru nu m-a pus deloc pe ganduri.

    Acum, dupa ani buni, am ajuns sa cred ca Dumnezeu a creat omul, si de abia apoi mi-a fost dat sa citesc cartile parintelui Serafim Rose pe aceasta tema.

  4. marcel says:

    daca “adevarul”stiintific nu se poate impune prin claritatea lui si prin el insusi , degeaba cauta ei sa-l impuna prin legi si alte ordine ca evidenta falsitatii lui e mai clara , e si mai clar ca teoria asta e o minciuna!

  5. stefan ciobanu says:

    Este foarte mare problema. Pentru ca noi asistam la acest proces de a sufletelor noastre, deoarece suntem in consiliul europei, nu am semnat nicaieri, ca suntem de acord. Apoi suntem in UE? suntem, nu ne-am exprimat nicaieri aceasta obtiune. Ai nostri conducatori aproba in numele nostru. Ce e de facut? Sa facem un front comun si in rugaciune apoi sa cerem ca pentru toate aceste hotarari in ce priveste sufletul omului si intimitatea cu Dumnezeu sa ne fie ceruta sub semnatura. Eu sustin Creatia Lui Dumnezeu,a fost,este si ramane desavarsita.

  6. alex says:

    domnule danion nu sunt genul limitat la gandirea ca omul se trage din maimuta sau ca nu exista o forta superioara ,ca suntem nascuti din haos ,din intamplare , haosul naste haos , dar cat voi trai nu voi fi genu care sa se lase manipulat de o doctrina religioasa sau alta, cuget liber si mintea deschisa si mai multa toleranta . In ceea ce priveste orele de religie la mine aproape ca te obliga profa sa te duci la biserica sa te spovedesti ,oricum nu a rezolvat nimic cu asta Dumnezeu ne a lasat liber nu sclavii unei institutii asa cum vrea biserica
    rugaciunea platita la biserica e 0. Nu ti se schimba viata in bine atat timp cat tu ramaii la fel viitorul tau probabil devine prezent .Ai forta sa iti creezi propriul viitor maine esti ceea ce faci azi dar noua ni se canta doamne milueste, stai in genunchi si te mantuesti, dai bani pe rugaciuni si ajuti un mecanism formidabil de manipulare numit religie .
    incerc sa ma opresc chiar daca mai am multe de spus , chair daca aveti un punct diferit de vedere il respect . Am ales sa scriu acest comentariu deoarece am vazut ca sunteti o persoana mai deschisa la dialog decat multi din biserica .

  7. nico says:

    semnez

  8. Ion says:

    Ceea ce mă înspăimântă sunt paşii mici prin care se încearcă impunerea unor noi reguli celor care au intrat în amalgamul numit Uniunea Europeană. Sper doar ca acceptarea lor tacită să nu fie ireversibilă când e vorba de copiii noştri.
    Şi eu, educat pe vremea comuniştilor, am fost educat că mă trag din maimuţă. Şi eram convins că aşa este. A sosit un moment în care, prin convingere proprie am înţeles că suntem creaţi de Dumnezeu. O maimuţă, ca strămoş al meu, nu îmi putea da ca moştenire un suflet.
    Indiferent de ceea ce va scrie în orice lege europeană, copiii mei vor afla de la mine că ortodoxia (nu neapărat oamenii care o slujesc într-un fel sau altul) este calea cea dreaptă şi Dumnezeu ne poate ajuta să evoluăm. Trebuie doar să acceptăm şi să ne dorim evoluţia spirituală.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>