Cum ne manipuleaza Consiliul Mondial al Bisericilor

Iată o mostră din documentul „Chemaţi pentru a constitui Biserica cea Una”, Porto Alegre, Brazilia, februarie 2006

„În scopul unităţii văzute desăvârşite, bisericile sunt chemate să abordeze din nou şi într-un mod mai focalizat chestiunile recurente. Printre întrebările pe care bisericile ar trebui să le adreseze permanent sunt şi următoarele:

a) În ce măsură poate biserica dumneavoastră să discearnă expresia fidelă a credinţei apostolice în propria sa viaţă, rugăciune şi misiune, precum şi în cele ale altor biserici?

b) Unde anume percepe biserica dumneavoastră fidelitatea faţă de Hristos în credinţa şi viaţa altora?

c) Recunoaşte biserica dumneavoastră un model comun al iniţierii creştine întemeiat pe Botez, în viaţa altor biserici?

d) De ce crede biserica dumneavoastră că este necesar, că este permis, sau că nu este posibil să se împărtăşească la Cina Domnului cu cei care aparţin altor biserici?

e) În ce fel poate biserica dumneavoastră să recunoască hirotoniile altor biserici?

f) În ce măsură poate biserica dumneavoastră să împărtăşească spiritualitatea altor biserici?

g) Cum va sta biserica dumneavoastră împreună cu celelalte pentru a se confrunta cu probleme ca hegemoniile sociale şi politice, cu persecutarea, opresiunea, sărăcia şi violenţa?

h) În ce măsură va participa biserica dumneavoastră împreună cu alte biserici la misiunea apostolică?

i) În ce măsură împărtăşeşte biserica dumneavoastră cu alte biserici formarea în credinţă şi educaţia religioasă?

j) Cât de mult poate biserica dumneavoastră să se roage împreună cu alte biserici?

Prin adresarea acestor întrebări, bisericile vor fi provocate să recunoască zone pentru înnoire în propria lor viaţă şi noi oportunităţi pentru a aprofunda relaţiile cu cei de alte tradiţii.”

Documentul se încheie cu îndemnul: „Să ascultăm ceea ce Duhul Sfânt spune bisericilor”. (Traducere – pr. lect. univ. dr. Nicolae Moşoiu -www.ecum.ro/infoecum/Ro/dokumente-/)

CMB cheamă implicit Biserica Ortodoxă Română să dea un răspuns la aceste întrebări. De zeci de ani, ereziile din documentele semnate în CMB sau în alte foruri ecumeniste sunt cunoscute  doar de către un mic număr de clerici şi teologi. Ar trebui ca BOR să răspundă întrebărilor de la Porto Alegre arătând că nu crede că Biserica lui Hristos poate fi înghiţită de un organism pluri-confesional.  Şi ar trebui să iasă din CMB, înainte ca iubitorii de adevăr să  părăsească staulul BOR…

This entry was posted in Dosarul CMB, Marea apostazie. Bookmark the permalink.

5 Responses to Cum ne manipuleaza Consiliul Mondial al Bisericilor

  1. Mircea Suta says:

    SFINTII MUCENICI AU MURIT PENTRU A NE TRANSMITE NOUA DREAPTA CREDINTA CARE INCA DA SFINTI, PRIN MILA LUI DUMNEZEU !!!
    SA NE RUGAM BUNULUI DUMNEZEU SA NE INTAREASCA IN CREDINTA, SA PUTEM PASTRA CURATENIA ADEVARULUI ORTODOX SI SA NU NE LASE PRADA INSELARII DIAVOLESTI !!!

    DOAMNE AJUTA !

    Mircea

  2. tier claudia says:

    am citit cartea scrisa de Danion Vasile JURNALUL CONVERTIRII si sincer mie mi-a schimbat viata si gandirea….ma inpresionat nespus si o sa recomand cartea de cate ori am ocazia.Mi-as dori nespus de mult sa citesc si continuarea…..

  3. Pingback: 95) Adunarea Clericilor şi Monahilor Ortodocşi* În discursul său, Patriarhul Ecumenic trece sub tăcere valoarea dogmelor de credinţă « Graiul Ortodox

  4. Pingback: ADUNAREA CLERICILOR ŞI MONAHILOR ORTODOCŞI: În discursul său, Patriarhul Ecumenic trece sub tăcere valoarea dogmelor de credinţă « PELERIN ORTODOX

  5. Pingback: Adunarea Clericilor şi Monahilor Ortodocşi*: În discursul său, Patriarhul Ecumenic trece sub tăcere valoarea dogmelor de credinţă « PELERIN ORTODOX

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>