Pentru creştini, cultul Bisericii Ortodoxe este o adevărată şcoală. Numai că, în timp ce de multe ori şcolile obişnuite îi silesc pe elevi să înveţe, slujbele îi învaţă pe creştini să Îl cunoască pe Dumnezeu, să înveţe să Îl iubească şi să se iubească unii pe alţii. Bogăţia slujbelor îi face să devină cu adevărat teologi – vorbitori cu şi despre Dumnezeu. Mulţi oameni simpli, neştiutori de carte, au urcat pe culmile înţelepciunii hrănindu‑se doar cu cele auzite la Biserică. Cultul Bisericii face Tradiţia vie în vremurile noastre. El exprimă învăţăturile dogmatice ale Bisericii, fiind o cateheză continuă prin care credinciosul este urcat pe treptele cunoaşterii lui Dumnezeu…
Când vorbesc creştinii cu Iuda? Iată o întrebare ciudată. Răspunsul este simplu. Vorbesc în fiecare an, la slujba Prohodului Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului Nostru Iisus Hristos, atunci când cântă: (Starea întâi)
„Vino, necurate,
Ucigaş ucenic,
Şi pricina răutăţii arată‑mi‑o:
Pentru ce‑ai ajuns tu pe Hristos să‑L vinzi?
Iubitor de oameni
Te prefaci, nebune,
Orb, nemernic, ne‑mpăcat, vânzătorule,
Tu, ce Mirul ai voit să‑L vinzi pe bani.
Cu ce preţ ai vândut
Sfântul Mir cel ceresc?
Sau ce lucru de El vrednic în schimb ai luat?
Nebunie‑aflaşi, preablestemat satan !
De iubeşti pe săraci,
Şi mâhnit eşti de mir
Ce se varsă, curăţind suflet păcătos,
Cum pe‑arginţi pe‑a tuturor Lumină vinzi?” [96; 15][1]
În aceeaşi slujbă, creştinii mărturisitori ai Învierii dau mărturie şi despre uciderea lui Hristos de către iudei:
„Fariseilor[2]
Ruşinaţi‑vă măcar de morţii
Înviaţi de Dătătorul vieţii lor,
Cel pe Care, plini de pizmă, L‑aţi ucis.” [96; 26][3]
Strofa a noua de la Starea a treia:
„O, ce nebunie !
Pe Hristos omoară
Cei ce‑au ucis pe profeţi” lipseşte însă din Prohodurile tipărite în ultima vreme.[4]
Trebuie spus însă că, datorită unor astfel de strofe în Prohod, există un curent care susţine cenzurarea acestei slujbe bisericeşti. O primă cenzurare a avut deja loc. Să nu se creadă că cenzurarea Prohodului a avut ca scop doar scurtarea slujbei – un aggiornamento pe placul creştinilor grăbiţi ai zilelor noastre, învăţaţi să trateze şi slujba în mare viteză. S‑au scos în mod special fragmentele în care era vorba de iudeii care L‑au răstignit pe Hristos.
Iată un alt exemplu strofa 58 din Cântarea întâi – în varianta completă:
„Îngâmfat Israil,
Ucigaşe popor !
Pentru ce pe Varava, pătimaş, slobozi,
Iar pe Domnul pentru ce Îl răstigneşti?”
Aşa cum poate constata oricine face comparaţia, în total au fost cenzurate 12 strofe din Prohod[5]. Din prima cântare s‑au scos 3 strofe din 76, din a doua 3 din 63, din a treia 6 din 49.
Această cenzură, neunitară (care a micşorat şi mai mult raportul cantitativ dintre cântarea a treia şi primele două), nu poate da roade de folos. În momentul în care începem să cenzurăm cultul, nu mai considerăm că are inspiraţie dumnezeiască şi negăm harul Sfinţilor Părinţi şi al Cuvioşilor care au alcătuit sfintele slujbe.
Dacă cenzura s‑ar fi rezumat la scurtarea Prohodului, ar fi fost o excepţie fără ecouri. Dar, din păcate, cenzura s‑a extins şi asupra altor texte liturgice. (Tragem acest semnal de alarmă pentru ca fenomenul să nu ia amploare.)
Iată, de exemplu, un fragment din Ceaslov, din Troparele Învierii – e vorba de Troparul Glasulului întâi : „Piatra fiind pecetluită de iudei şi ostaşii străjuind preacurat trupul Tău, înviat‑ai a treia zi, Mântuitorule, dăruind lumii viaţă….” [5; 233].
În noile cărţi de muzică bisericească, acest tropar începe cu cuvintele „Piatra fiind pecetluită şi ostaşii străjuind…” Nu se mai precizează cine a pecetluit piatra de la Sfântul Mormânt, trecându‑se astfel cu vederea mărturia Sfintei Evanghelii: Iar a doua zi, care este după vineri, s‑au adunat arhiereii şi fariseii la Pilat, zicând: „Doamne, ne‑am adus aminte că amăgitorul Acela a spus, fiind încă în viaţă: «După trei zile Mă voi scula.» Deci, porunceşte ca mormântul să fie păzit până a treia zi, ca nu cumva ucenicii Lui să vină şi să‑L fure şi să spună poporului: «S‑a sculat din morţi.» Şi va fi rătăcirea de pe urmă mai rea decât cea dintâi.” Pilat le‑a zis: „Aveţi strajă; mergeţi şi întăriţi cum ştiţi.” Iar ei, ducându‑se, au întărit mormântul cu strajă, pecetluind piatra (Matei 27, 62‑66).
Mergând mai departe pe drumul cenzurării cultului ortodox, unii preoţi au îndrăznit chiar să nu mai citească în Săptămâna Mare pericopa evanghelică în care poporul iudeu cere răstignirea lui Pilat.
Dar una din cele mai grave cenzurări ale cultului este scoaterea din Molitfelnicul ortodox a slujbei de primire în biserică a evreilor (odată cu aceasta au fost scoase şi slujbele de primire a catolicilor, a armenilor şi a altor eretici).
Vorbind despre importanţa unor astfel de slujbe, Sfântul Ioan de Kronstadt scria: „Ce înseamnă rânduiala trecerii de la diferite credinţe şi confesiuni şi a unirii cu Biserica Ortodoxă? Necesitatea indispensabilă a lepădării de credinţele şi confesiunile false, a negării rătăcirilor, a mărturisirii adevăratei credinţe şi pocăinţei de toate păcatele dinainte, a făgăduinţei date lui Dumnezeu de a păzi şi mărturisi cu tărie credinţa nealterată, a feririi de păcate şi a vieţuirii în virtute” [35; 83].
Nu putem tăia o parte dintr‑o slujbă fără ca aceasta să nu afecteze restul slujbei. E adevărat, citirea lepădărilor nu face parte din slujba propriu‑zisă a Botezului, ci doar o precede. Rostul catehezelor respective era de a‑i pregăti pe cei care veneau de la întunericul rătăcirii la lumina adevărului pentru marele pas pe care se pregăteau să îl facă. Totuşi, din moment ce alte Biserici Ortodoxe au considerat că slujba respectivă trebuie făcută înaintea Botezului, aşa cum am primit de la înaintaşii noştri, opţiunea de a renunţa la ea arată existenţa unei alte perspective dogmatice.
E foarte trist că din Triodul românesc lipseşte cea mai importantă slujbă cu caracter dogmatic din tot anul bisericesc, e vorba de Sinodiconul Ortodoxiei, slujbă în care sunt anatemizaţi nominal marii eretici şi sunt cinstiţi marii sfinţi apărători ai Ortodoxiei. Celelalte popoare ortodoxe au această slujbă, şi mari teologi – cum este Mitropolitul Hierotheos Vlachos – au scris mult despre importanţa ei. Întrucât cultul bisericesc are un caracter catehetic, dacă va fi văduvit de amprenta dogmatică va avea roade pe măsură, credincioşii fiind mult mai uşor de atras în ghearele diferitelor rătăciri.
„În Triodul de la Neamţ (1833), deşi se încerca totuşi o respectare cât mai fidelă a traducerii greceşti, «nimic adăugând sau scăzând, ci întocmai precum iaste [Triodul] cel Grecesc, afară de Canonul Litaniei Sfintelor Icoane din Duminica întâia a Sfântului Post ce să numeşte a Pravoslaviei şi a Cărţii Sfântului a toată lumea al Şaptelea Sobor, întru carea blestemă pre toţi ereticii luptători de Icoane şi pre toţi ceilalţi începători ai eresurilor ce au stătut în vremi împotriva Sfintei Pravoslavnicii Credinţe; şi binecuvântează pe toţi Păstorii, Apărătorii, Învăţătorii şi Luminătorii carii s‑au nevoit şi până la sânge au stătut pentru apărarea Pravoslaviei. Fericeşte şi pre toţi Pravoslavnicii împăraţi şi împărătese şi pre toţi Drept Slăvitorii carii au stătut în vremi, ajutători şi apărători dreptei credinţe. Care Canon, dimpreună cu soborniceasca Carte, fiind că până acum nici în Trioadele cele mai dinainte n‑au fost tipărit[6], nici noi n‑am găsit de cuviinţă ca chiar în locul lui în Duminica Pravoslaviei, pre cum iaste în cel grecesc, să se tipărească. Ci pentru oareşicare supţiri socoteli (altfel spus: „lăsându‑ne amăgiţi de înţelepciunea lumii acesteia” – n.n.), am poruncit ca pe urmă în deosebită filadă[7] să se tipărească” [24; 42].
Mitropolitul Hierotheos Vlachos spune: „Ne este desigur cu neputinţă să analizăm şi să tâlcuim toate lucrurile minunate şi pline de semnificaţie din Sinodiconul Ortodoxiei. Cititorul va trebui să îl parcurgă cu băgare de seamă şi astfel îi va descoperi însemnătatea” [76; 177].
Sfântul Teofan Zăvorâtul arăta că prin Sinodicon se aude glasul cel puternic al dreptei credinţe, care osândeşte mulţimea de erezii şi de eretici[8]. El explică de ce în zilele noastre Biserica nu se grăbeşte să pronunţe anatema asupra fiecărei grupări eretice nou înfiinţate: „La noi s‑au prăşit acum o mulţime de nihilişti şi de nihiliste, de darwinişti, de spiritişti: dacă în învăţătura lor ar fi vreo rătăcire nouă, credeţi că Biserica ar tăcea, n‑ar glăsui, nu i‑ar osândi şi nu i‑ar da anatemei? Dimpotrivă, s‑ar face sinod fără întârziere şi toţi, dimpreună cu învăţăturile lor, ar fi daţi anatemei; la Sinodiconul de acum al Ortodoxiei s‑ar mai adăuga un punct: «Lui Büchner, Feuerbach, Darwin, Renan, Cardec şi tuturor următorilor lor – anatema!». Dar nu e nicidecum nevoie de un sinod special pentru aşa ceva, nici de vreun adaos. Toate învăţăturile lor mincinoase au fost deja date anatemei…” [107; 123‑124].
Afirmaţia Sfântului Teofan Zăvorâtul este întărită de completarea anatematismelor din Sinodicon cu cele privitoare la învăţătura despre „teoria ramurilor”. Completarea a fost stabilită de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei[9], care s‑a întrunit la Vancouver, Canada, în 1983 şi care a avut o poziţie mult mai dură: „Anatema celor care atacă Biserica lui Hristos învăţând că Biserica Sa este împărţită în aşa‑zise «ramificaţii» ce se deosebesc în doctrină şi în felul de viaţă sau că Biserica nu există vizibil, ci va fi formată în viitor, când toate «ramificaţiile» – sectele, denominaţiunile şi chiar religiile – vor fi unite într‑un singur trup, şi care nu deosebesc Preoţia şi Tainele Bisericii de cele ale ereticilor, ci spun că botezul şi euharistia ereticilor sunt eficace pentru mântuire; prin urmare, celor ce cu bună‑ştiinţă sunt în comuniune cu aceşti eretici înainte‑menţionaţi sau celor ce susţin, răspândesc sau păzesc erezia lor ecumenistă sub pretextul dragostei frăţeşti sau al presupusei uniri a creştinilor despărţiţi, să fie Anatema” [90; 16‑17].
Într‑una din conferinţele sale ţinute la Facultatea de Teologie din Bucureşti, arhimandritul Efrem, stareţul mănăstirii aghiorite Vatoped, a fost întrebat: „Ce este Sinodiconul Ortodoxiei care se citeşte în Grecia în mănăstiri şi în catedrale şi dacă n‑ar trebui cunoscute aceste lucruri şi în România?” El a spus: „Noi, în Duminica Ortodoxiei, facem o litanie şi citim anatemele celor şapte Sinoade Ecumenice. Acesta este lucrul pe care îl facem. Dumneavoastră nu îl faceţi aici?” La răspunsul negativ al părintelui Constantin Coman, arhimandritul a continuat: „Este bine să‑l faceţi. Noi, după apolisul dumnezeieştii Liturghii, facem procesiune în mănăstire, cu patru opriri şi rostim anatemele. În acelaşi timp rostim şi credinţa hotărâtă de cele şapte Sinoade Ecumenice, pomenind pe luptătorii pentru dreapta credinţă începând din timpul Sinoadelor şi ajungând până la Sfântul Grigorie Palama” [24; 173].
Rostul articolului de faţă este de a atrage atenţia asupra faptului că aşa cum mucenicii au apărat învăţătura Bisericii aşa trebuie să o apărăm şi noi astăzi. Să înţelegem că secularizarea cultului înseamnă lepădarea de Tradiţie, lepădarea de Sfinţii Părinţi, lepădarea de Biserică, lepădarea de Hristos. Să înţelegem că, aşa cum Hristos a fost vândut pe treizeci de arginţi, astăzi alţii vor să cumpere învăţătura cea adevărată. Dând un preţ mai mare, e adevărat. Dar nici un preţ nu poate acoperi valoarea cultului ortodox, valoarea învăţăturilor Sfintei Biserici.
(articol tipărit sub titlul: “În apărarea Prohodului”. Slujba din Duminica Ortodoxiei se poate citi pe http://www.danionvasile.ro/blog/2009/03/05/sinodiconul-ortodoxiei/)
[1] Starea I, strofele 60‑63.
[2] În versiunea veche: „O, iudeilor!”
[3] Starea a II‑a, strofa 49.
[4] În locul ei se află strofa care înainte era a unsprezecea, şi asta deoarece a fost eliminată şi strofa a şaptea.
[5] În format electronic, ediţia necenzurată a Prohodului se poate găsi pe www.nistea.com/postul‑mare/.
[6] Dacă slujba ar fi lipsit numai dintr‑o ediţie a Triodului, ar fi putut fi doar o greşeală personală – intenţionată sau nu – a celui care a făcut traducerea. Faptul că greşeala nu a fost remediată vreme de zeci şi chiar sute de ani arată totuşi că s‑a preferat o viaţă liturgică „văduvită” de slujba Sinodiconului.
[7] Iniţiativa separării slujbei într‑o „filadă separată” a fost de fapt o tentativă – din păcate reuşită, cum putem constata – de a lipsi cultul liturgic în limba română de Sinodicon. Credem că, dacă poporul ortodox din România ar fi avut parte de o asemenea slujbă, atitudinea faţă de învăţăturile celorlalte confesiuni ar fi fost mai puţin laxă.
[8] Aşa cum se vede în Canoanele Sfintelor Sinoade şi ale Sfinţilor Părinţi, nu este osândită doar erezia, ci şi ereticii. Afirmaţiile unor teologi contemporani cum că s‑ar condamna doar ereziile, nu şi ereticii sunt contrazise flagrant de canoane.
[9] Cea mai cunoscută personalitate a Sinodului Bisericii Ruse din diasporă a fost Sfântul Ioan Maximovici (ierarhul făcător de minuni, ale cărui sfinte moaşte se află întregi în Catedrala din San Francisco, trecut la Domnul în anul 1966). În prezent se fac mari eforturi ca acest Sinod, care „s‑a născut” printr‑o hotărâre a Sfântului Patriarh Tihon, să se unească cu Sinodul Bisericii Ortodoxe din Rusia.
Pingback: Razboi întru Cuvânt » Se legalizeaza incestul si prostitutia; se adanceste criza (Noutati 4-6 martie 2009)
Pingback: Infailibilitatea Bisericii si failibilitatea sinodala « † Apologeticum
Foarte frumos si adevarat acest articol. ar trebui cunoscut de toti preotii si ierarhii nostri, de toti teologii si chiar simplii credinciosi. In spatele acestei cenzuri se afla evreii, eternii dusmani ai lui Hristos, poporul blestemat de ei insisi acum 2000 de ani (Matei 27,25). Numai prin convertirea adevarata la crestinism blestemul piere. Prohodul Domnului continua sa fie tiparit in forma cenzurata si acum, sub forma de brosuri.
Pacat…
Deasemenea, in Psaltirea din 1843 era o rugaciune dupa Psalmi, care suna asa: “Urata si de Dumnezeu hulitoarea imparatie paganeasca degrab o surpa si binecredinciosilor conducatori o supune, inalta fruntea dreptslavitorilor crestini si trimite peste noi milele Tale cele bogate”. Aceasta rugaciune lipseste din versiunile moderne ale Psaltirii (in versiunea sus amintita, ea era pusa exact dupa Rugaciunile pentru Biserica, ierarhi si conducatorii tarii, armata, pentru intoarcerea ereticilor la dreapta credinta), nemaizicand ca Psaltirea de la Neamt din 1843 (retiparita azi in acelasi limbaj folosit atunci) reproduce mult mai bine textul original grecesc dupa care a talcuit Sfantul Vasile cel Mare Psalmii. De pilda, in varianta moderna “dumnezeii neamurilor sunt idoli”, in cea de la Neamt “dumnezeii paganilor sunt draci”, in varianta veche apare termenul paganatate in multe randuri, ori cea noua prefera alte substitute mai blande, gen “nelegiuire”, etc. Pentru cine este interesat, varianta curata a Psaltirii, cea de la Neamt din 1843, se gaseste tiparita in acelasi limbaj curat taranesc de la acea vreme, costa aproximativ 40 RON, este de format mare, albastra si poate fi gasita la orice librarie religioasa – daca cenzura prezentata in articol nu s-a extins si in domeniul asta.
. Tot ce am scris aici mi-l asum, ca si faptul ca denigrez Holocaustul presupus al evreilor si nu regret decat ca Hitler nu a dus pana la capat cele incepute.
Mentionez deasemenea ca aceste cenzuri au efectul opus celui scontat: eu deja sunt antisemit datorita violentei cu care evreii se victimizeaza si cenzureaza tot ce nu le convine. Sper sa-mi fie publicat acest comentariu cu tot cu afirmarea de mai sus, precizez ca nu am, nu am avut si nici nu voi avea vreodata cel mai mic si minim respect pentru atei, evrei si umanisti ca si categoriile asimilate lor si deasemenea aceste demersuri de a cenzura cultul liturgic ortodox imi sporeste ura fata de ei, o ura fiintiala, si da, sunt admirator al “nazistilor” germani
Ma lepad de Uniunea Europeana, de toata imputiciunea si tot umanismul ei, nu ii recunosc autoritatea si nu o voi face vreodata, nici nu ma voi supune legilor ei anticrestine. Amin.
Proclamarea Synodikon-ului in manastiri si in catedrale are in constiinta ortodoxa o valoare cu adevarat “sacramentala”; asa cum scria un episcop rus, el este “Taina innoirii duhovnicesti, Sfanta Taina a intaririi in adevar”. Triumful Ortodoxiei asupra ereziei e o eliberare, o innoire, o primavara duhovniceasca. Biserica straluceste atunci cu “stralucirea dogmelor” in bucuria si lumina harului. Aceasta proclamare poate fi supusa si unei transpuneri duhovnicesti, putand fi privita ca un adevarat exorcism al ereziilor ce incoltesc in fiecare din cei ce inca nu si-au curatit cu totul patimile, caci in definitiv erezia nu e decat varianta intelectuala a acestor patimi. Prin definitie, erezia divizeaza si separa, in timp ce credinta ortodoxa strange in unitate si sobornicitate membrii Trupului lui Hristos. Ea este semnul impacarii cosmice a tuturor fapturilor trupesti si netrupesti in participarea lor armonioasa la unitatea divino-umana si la plinatatea cunoasterii Adevarului pe care-l are Biserica.
“Pustie si pamantule, bucurati-va, munti picurati si dealuri saltati, caci Hristos, Cuvantul, a dat pace celor de pe pamant si sfintelor biserici unitatea credintei”.
Semnificatia acestei sarbatori, ca si cea a Sfantul Grigorie Palama, in iconomia duhovniceasca a Triodului sta tocmai in aceasta conceptie despre unitatea in credinta. Armonia crestinilor uniti in credinta lor in acelasi Hristos e conditia necesara pentru celebrarea duhovniceasca a praznicului Ortodoxiei si pentru a duce un post folositor.
Ortodoxia apare din plin in cateheza Triodului, caci, potrivit Sfantului Vasile cel Mare, ea face parte din virtutile monahului si ale adevaratului crestin. Marturisirea dreptei credinte e, potrivit Sfantului Grigorie din Nazianz, o “sfintire a limbii” si, prin urmare, curatirea mintii rationale. In timp ce erezia decurge in fond din mandria mintii nerastignite si netransfigurate, Parintii leaga Ortodoxia de smerenie si de infranare, adica de orice virtute care aduna fiinta pentru a o face sa urce spre Dumnezeu. “O credinta tare este maica lepadarii”, spunea Sfantul Ioan Scararul. Nu ne-am putea astfel angaja in viata duhovniceasca rezumata in Postul Mare, fara sa fi fost intariti inca de la inceputul acestuia in credinta ortodoxa.
Ierom. Makarios Simonopetritul – Triodul explicat, p.328
Stie cineva ce carte/articol este referinta “[107; 123‑124]” ? (probabil e din “Zorii Apocalipsei”, pe care nu o am la indemana). Multumesc.
Si ce s-ar putea face (in afara transmiterii prin viu grai a acestor nelegiuiri) pentru a opri la noi la romani acest flagel ? Nu se pot tipari/multiplica in edituri ca Egumenita , Cathisma si altele variantele vechi nemodificate?
Preotii de mir au sarcini trasate pentru a le folosi pe cele modificate?
Sinodul are o pozitie oficial exprimata (nu-mi fac iluzii dar sunt curioasa) referitor la aceasta trunchiere a cultului ortodox?
Referitor la cenzurarea Troparului Învierii la Glasul I,în Buchetul Aghioritic acesta este asa:”Piatra fiind pecetluită de jidovi şi ostaşii străjuind preacurat trupul Tău…”. Se pare că părinţii atoniţi sunt chiar mai “extremişti” decât noi.
Cuvântul “jidovi” mi se pare foarte potrivit, fără a fi rasist şi acesta pentru a face deosebire între iudeii drept credincioşi, chiar dacă sunt probabil puţini la ora actuală şi urmaşii lui Ana şi Caiafa.
Cu bucurie am observat că există cântăreţi bisericeşti şi chiar tineri fiind (şi eu studiez muzica psaltică) care cântă după vechile cărţi de slujbă şi le caută ca pe aur, asumându-şi riscul (chiar s-a întânplat asta)să fie mustraţi de episcopi sau alte feţe bisericeşti.
Un prieten protopsalt mi-a relatat că el şi alţi băieţi din cor au avut o discuţie contradictorie care a durat cam o jumătate de oră, cu un anumit episcop care i-a mustrat, după slujbă se pare, pentru că au cântat o anumită cântare după cărţile vechi (adică mai “neîndreptată”). Şi m-a bucurat faptul că nu au dat înapoi şi l-au contrazis cu argumente teologice.
A nu se înţelege că au făcut-o din neascultare, teribilism sau obrăznicie, dar când e vorba de dreapta credinţă nu mai contează ce eşti ai datoria să vorbeşti.
Ortodoxia adevărată nu se dă bătută!
Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie şi cu duhul tău frate! Doamne ajută!