Un răspuns creştin la vreme de criză…

Răspunsul creştin la vreme de criză…

 

În ultima vreme am primit multe scrisori de la oameni îngrijoraţi de faptul că Biserica se află într-o vreme de impas. Mi s-a cerut să dau soluţii pentru ieşirea din criză. Cred că cel mai bun răspuns pe care l-aş putea da se află într-un fragment dintr-o piesă de teatru care a apărut în revista Scara, în Treapta a şasea, sub titlul „Epifanii”. Soluţia nu e deloc originală, doar modul de prezentare e original…

 

 

SCENA 1ANDREI, PĂRINTELE, MISIONARII, TĂLMACIUL, ŞEFUL DE TRIB, CEILALŢI CANIBALI.(În întuneric se aude, pe rând, vocea lui Andrei, apoi a profesorului, a lui Ilie, a Oanei repetând versetul evanghelic: “Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul să şi-l pună pentru prietenii săi”.Se aude în continuare vocea lui Andrei, care vorbeşte).ANDREI (ca şi cum ar continua): În satul de canibali nu se schimbase nimic. Deşi de sute de ani Hristos murise pe cruce pentru mântuirea tuturor păcătoşilor, nimeni nu venise să le vorbească şi celor din sat. Până când, într-o zi…(Lumina slabă în dreapta scenei, de unde apare un alai impunător. Patru preoţi cu icoane mari, aurite, cu cruci lucrate frumos. Unul dintre ei ţine în mână o Evanghelie cu ornamente scumpe. Îl recunoaştem. E părintele care a apărut între uşile împărăteşti în scena ca catapeteasma păgână. Cu ei se află un tălmaci. În mijlocul scenei stau cam zece canibali, şeful de trib ieşind în evidenţă prin podoabele pe care le poartă).…un grup de misionari au încercat să îi convertească. Au venit cu mare alai. Preoţii erau îmbrăcaţi cu veşminte strălucitoare, ţineau în mâini icoane poleite cu aur, cruci mari din argint încrustate cu pietre preţioase. Încercau să-i convingă prin semne exterioare de măreţia mesajului pe care îl purtau. Întâlnirea a fost scurtă şi tălmaciul nu s-a ostenit mult.(Se poartă discuţii aprinse prin intermediul tălmaciului între şeful de trib şi unul din preoţi. Deşi nu se aude nimic, se văd numai gesturile lor; se înţelege că şeful de trib este ostil propovăduirii).Zadarnic li s-a vorbit neoamenilor cu pielea şi sufletele arse de soare pentru care misionarii nu reprezentau decât o posibilă sursă de hrană.(Şeful de trib face un semn cu mâna şi canibalii pun mâna pe suliţe, bâte, alte arme. Soldaţii scot săbiile din teacă, trecând între preoţi şi canibali). Şi dacă aceştia nu ar fi fost bine păziţi, le-ar fi rămas oasele în sat. S-au întors înapoi, obosiţi după un drum greu şi dezamăgiţi de faptul că nu au convertit pe nimeni.)(Retrăgându-se misionarii, unul dintre preoţi arată prin semne că pedeapsa cerească va cădea asupra canibalilor).SCENA 2ANDREI, PĂRINTELE, TĂLMACIUL, ŞEFUL DE TRIB, CANIBALII.(Andrei singur în stânga scenei. Se aude o muzică potrivită – ex: “Concerto de Aranjuez”)ANDREI: Dar unul dintre preoţi nu a vrut să se întoarcă acasă. A rămas cu tălmaciul în apropierea satului de canibali şi a stat acolo până când a învăţat limba mâncătorilor de oameni. Rugându-se lui Dumnezeu ziua şi noaptea, când a simţit că e timpul potrivit, s-a întors în satul de canibali. (Din dreapta scenei apare părintele din scena cu catapeteasma păgână. Merge încetişor ţinând în mână o cruce de lemn. Canibalii se strâng pe lângă el. Se opreşte în mijlocul scenei, în faţa şefului de trib).Era Joia Patimilor, când toţi ceilalţi misionari se aflau în biserică, participând la slujba celor 12 Evanghelii. Părintele însă participa la slujbă în felul său. Se întoarse în sat singur, având la el doar o cruce de lemn ce nu putea să-l apere. Era o pradă sigură. Mâncătorii de oameni s-au strâns în jurul lui, lacomi, şi nu mică le-a fost mirarea auzind cum un străin vorbeşte în limba lor. Aşa ceva nu se mai întâmplase niciodată.(Părintele vorbeşte şi canibalii, uimiţi îi ascultă. Publicul nu aude nimic).Părintele i-a invitat la un ciudat ospăţ, poate cel mai ciudat din istoria lumii. Le-a cerut dreptul de a le vorbi despre Dumnezeu, iar pentru efortul de a-l asculta le oferea în schimb picioarele sale. Picioarele de alb. Cum nu mai mâncaseră de mult. Ei, lacomi şi vicleni, s-au învoit, dar au hotărât ca predica să fie ţinută după ospăţ. Se gândeau că nu o să mai fie cine să predice. Canibalii au început să îşi înfigă colţii în picioarele părintelui şi să muşte ca nişte fiare.(Canibalii îl trântesc pe părinte la pământ. Se sugerează că au început să-i mănânce picioarele).Totuşi,…era primul om care nu urla la asemenea durere. Era primul care nu se zbătea. Era primul care răbda senin. Căci părintele era cu gândul în biserică, la slujba pătimirii lui Hristos.(Şeful de trib face gesturi hotărâte. Doi canibali îl ridică pe părinte şi îl ajută să stea sprijinit. Ceilalţi canibali stau în picioare în jurul lor. Părintele nu se mai vede).Foarte mirat, şeful de trib a poruncit să se întrerupă ospăţul, şi i-a cerut părintelui să spună tot ce avea de spus.(Şeful de trib face un gest şi canibalii se aşează în jurul preotului. Acum, printre canibali, îl putem vedea cum vorbeşte. E palid şi gesturile lui sunt foarte firave).Cuvintele lui udau inimile cum sângele său uda pământul. Până atunci canibalii credeau că numai femeile şi copiii plâng. Dar vorbele părintelui îi cutremurau şi ochii lor se umpleau de lacrimi. Stăteau în faţa părintelui ca în faţa unei minuni. Încetul cu încetul, după ce părintele i-a convins că şi ei sunt oameni, canibalii au primit Buna Vestire. Că Mântuitorul a venit pentru toţi păcătoşii, adică şi pentru ei. Dar bucuria le lipsea pentru că viaţa părintelui era aproape de sfârşit. (Părintele îşi pierde cunoştinţa, dar peste câteva clipe îşi revine).Şeful de trib l-a întrebat dacă doctorii albi nu îi pot pune în locul picioarelor mâncate picioarele sale sănătoase.(Şeful de trib îi arată părintelui că are picioare puternice). I le-ar fi dăruit din tot sufletul. Părintele a mai vorbit puţin, lipsit de puteri, şi a murit botezându-i. Se făcuse tuturor toate…(Părintele moare. Lumina se stinge. Se aude muzica. Se aude vocea lui Andrei, care vorbeşte rar).ANDREI: În prima icoană a Răstignirii, pictată în sat (în dreapta scenei, pe o bucată mare de piele, un canibal desenează un Hristos răstignit care nu are însă picioare), Hristos pe cruce nu avea picioare…(Lumina care cădea pe Andrei şi cea care cădea pe canibal se stinge. Icoana, terminată, se vede din ce în ce mai clar. Muzica se opreşte).

This entry was posted in Diverse. Bookmark the permalink.

2 Responses to Un răspuns creştin la vreme de criză…

  1. Mari says:

    O solutie nu trebuie sa fie originala, ci functionala. Ai dreptate atunci cand faci comparatia cu acei canibali: e nevoie de multa, multa rabdare si de credinta. Sunt singurele arme care ne-au mai ramas, dar si cele mai puternice, nu?

  2. Idetrorce says:

    very interesting, but I don’t agree with you
    Idetrorce

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>