Preotul, violul, mass-media si noi

Recent, părintele Ionel Jianu din Slobozia a fost acuzat că a violat o tânără. Ziarele şi televiziunea s-au grăbit a prezenta materiale despre acest caz, deşi, după cum a declarat şeful poliţiei din Costeşti, la o primă examinare s-a constatat că fata nu prezenta urme de violenţă pe corp. Indiferent dacă părintele este vinovat sau nu, mi se pare că în astfel de cazuri se face foarte multă vâlvă. De multe ori, nejustificată… Oricum, acest caz aduce în atenţia publicului o problemă foarte veche – cea a păcatelor preoţilor. Am considerat că este potrivit să postez aici un articol mai vechi de-al meu, tipărit sub titlul „Modele care ne smintesc…”, articol care porneşte de la scrisoarea unei femei frământate de sminteala preoţilor nevrednici…

***

„Şi în proorocii Samariei am văzut nebunie, căci au profeţit în numele lui Baal şi au dus în rătăcire pe poporul lui Israel. Dar în proorocii Ierusalimului am văzut grozăvii: aceştia fac desfrânare şi umblă cu minciuni, ajută mâinile făcătorilor de rele, ca nimeni să nu se întoarcă de la necredinţa sa; toţi sunt pentru mine ca Sodoma, şi locuitorii lui ca Gomora. De aceea, aşa zice Domnul despre prooroci: Iată, îi voi hrăni cu pelin şi le voi da să bea apă cu fiere, că de la profeţii Ierusalimului s-a întins necredinţa în toată ţara” (Ier. 23, 13-15).

***

Am vorbit de curând cu un mitropolit care mi-a spus că ar fi bine să scriu o carte întreagă pe tema smintelii pe care o produc unii preoţi şi despre faptul că oamenii ar trebui să aibă puterea de a nu-i judeca… Şi, după discuţie, am primit o scrisoare pe tema aceasta. Iată câteva fragmente din ea:

„Soţul meu îmi pune nişte întrebări la care nu ştiu ce să răspund şi nici nu ştiu unde există aceste răspunsuri – pentru că ele există cu siguranţă, dar pentru un începător e mai greu să le găsească…

Aşadar, ce faci când, oricât de mult te-ai feri, nu poţi să nu vezi sau să auzi lucruri smintitoare despre preoţi? Nu-mi spune că trebuie să-ţi astupi ochii şi urechile. Cum pot eu să demontez tensiunea care se acumulează în el datorită încercării lui de a nu da atenţie celor văzute sau auzite şi chiar de a-l apăra pe preotul respectiv în faţa celui care îl acuză? Nu poţi să-i combaţi pe toţi cei care arată cu degetul, şi vai, uneori au dreptate… Cum te poţi duce să te apropii de Dumnezeu într-o biserică unde preotul se răsteşte la o biată bătrână care nu merge suficient de repede după ce a luat Sfânta Împărtăşanie sau dă afară o mamă al cărei prunc scânceşte? Cum te poţi duce la unul al cărui vârf de nas atinge norii, numai pentru că în schimbul unei „contribuţii” substanţiale a primit nu ştiu ce grad şi care se roagă pentru legatul sau dezlegatul cununiilor? Ce faci când un bolnav, şi nu unul prea credincios, ci unul care spre sfârşit de viaţă vrea să mai îndrepte ceva, cere să vină un preot să-l spovedească, iar preotul nu vine nici după o lună, deşi i s-a reamintit? Ce faci cu cei care se poartă de parcă biserica ar fi moşia lor, iar enoriaşii sunt „negrişorii de pe plantaţie”, care le rotunjesc buzunarele? Ce faci când un alt preot nici măcar nu se mai închină pe lângă o biserică spunând: am impresia că dacă mă închin aici mă închin în fata casei lui X, pentru că în timp ce se construia biserica se construia şi casa lui… din aceleaşi materiale, desigur! Nu-mi spune că nu trebuie să judeci… Trăim printre oameni, nu sub un clopot de sticlă![1] Ştii cum se zice: dacă nouă oameni îţi spun că eşti beat, chiar dacă n-ai băut decât un pahar de vin, te duci la culcare…[2] Nu vreau să crezi că mă eschivez, sau că vreau să văd numai jumătatea goală a paharului. Pur şi simplu, tot ce am înşirat până acum sunt lucruri reale, trăite, probate. Nu mă vait, dar deja nu ştiu cum aş putea să răspund acestor întrebări pe care soţul meu le pune din ce în ce mai des[3]. Din fericire avem un duhovnic foarte bun[4], numai că este departe şi din cauza serviciului nu ajungem decât rar la dânsul şi este întotdeauna atât de sufocat de credincioşii care vin la spovedit încât nu mai este timp şi pentru astfel de întrebări”[5]

Vrem sau nu să recunoaştem, mulţi oameni sunt frământaţi de această problemă[6]

***

„Ferice de preotul vrednic pe care Părintele veşnic îl proclamă fiul Său în raiul plin de uimirea îngerilor – raiul preoţilor. Există, cum ar spune Sfântul Ioan Gură de Aur şi un iad al preoţilor, că nu vor scăpa de păcatele celor păstoriţi pe care i-au lăsat în rătăcire. Iar Sfântul Grigorie Teologul spune: «Tot atâtea suflete ucidem, câte din vina noastră lăsăm să se osândească»…”

Părintele Arsenie Papacioc

***

„Sfântul ierarh Luca Voino-Iasineţki, un mărturisitor care a traversat lagărele comuniste, în circularele sale îşi atenţiona preoţii să nu cadă în înşelarea de a recomanda şi altora slăbiciunile lor personale, ca pe unele pe care Dumnezeu le iartă uşor, ci să le canonisească după cuviinţă”[7].

***

Unul dintre motivele pentru care oamenii nu vin la biserică este că au fost smintiţi de păcatele preoţilor. Am auzit – pe stradă, în parc, în autobuz, în tren – discuţii despre păcatele preoţilor. Linia standard pe care merg slujitorii altarului care vor să contracareze bârfele pe seama preoţilor păcătoşi este repetarea cuvântului evanghelic: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi…”

O astfel de abordare mi se pare incompletă. Cum poţi să îi ceri unui om care nu vine la biserică să nu îl judece pe preotul prins „cu mâţa în sac”?

„Sătenii din comuna R. sunt hotărâţi să nu-l primească în comuna lor pe preotul M.T., în vârstă de 37 de ani, şi au organizat o adevărată răscoală în urmă cu două zile, pe motiv că preotul ar fi prea iubăreţ şi ar putea să seducă şi femeile din satul lor. Scandalul a pornit în urmă cu doi ani, când M.T. slujea în satul vecin, G. Atunci s-a aflat că preotul se iubea pe ascuns cu o localnică al cărei soţ era plecat la muncă în Italia. (…) Câteva sute de oameni au ieşit în stradă, au pus lacăt pe uşa bisericii şi au pichetat primăria, ameninţând că renunţă la ortodoxism dacă Episcopia (…) le impune un preot pe care ei nu-l agreează. «Noi nu vrem preot în comună curvar. Noi vrem să ne alegem preotul nostru, dacă nu, ne lepădăm de biserică şi trecem la sectanţi», spune liderul enoriaşilor din R., consilierul bisericesc Dumitru Chiriţă” (Silvia Vrânceanu – „Evenimentul Zilei”, 27 mai 2005)[8].

Atitudinea şantajistă a sătenilor din R., deşi greşită – căci ce folos ar avea dacă s-ar lepăda de Biserica lui Hristos şi ar trece la sectanţii eretici, pierzându-şi sufletele şi ajungând în iadul în care ajung şi preoţii păcătoşi? – este într-un fel justificată. Creştinii vor ca păstorul să le fie un model de viaţă duhovnicească. Ne este foarte greu să rezistăm ispitelor acestei lumi neopăgâne, urâtoare de Hristos. Cum vom rezista oare dacă păstorii noştri ne vor fi pilde de păcat şi nu de virtute?…[9]

Cei mai slabi în credinţă privesc spre cei mai sporiţi, pentru a se aprinde din râvna lor duhovnicească. Şi dacă cei mai sporiţi calcă în picioare Evanghelia lui Hristos, ce vor face ceilalţi?

Tot în „Evenimentul zilei”, în numărul din 22 martie 2005, a apărut un alt articol despre slujitori ai altarului care sunt acuzaţi că ar fi făcut lucruri murdare: „În ultimele săptămâni au izbucnit mai multe scandaluri în legătură cu acuzaţii foarte grave la adresa mai multor înalţi prelaţi ai Bisericii Ortodoxe din Grecia, numeroase voci mergând până la a cere demisia arhiepiscopului Christodoulos, capul bisericii elene. Recent, confidentul său, Theoklitos, episcop de Thessaliotis, a demisionat după ce a fost acuzat de homosexualitate şi trafic de droguri, iar după numai câteva zile, mentorul lui Christodoulos, mitropolitul Kallinikos de Atena, a fost şi el acuzat că a făcut avansuri sexuale unui ţârcovnic. Dezvăluirile curg gârlă, aproape în fiecare zi formulându-se noi acuzaţii contra unui preot care are un comportament sexual deviat sau care a furat bani din fondurile bisericii”, scria Sabina Nicolae, importând în spaţiul românesc o fărâmă din tulburarea produsă în Grecia.

(Mă aflam în Grecia când a început scandalul acesta şi vrând-nevrând am urmărit în mare evoluţia lui. Fiind absolvent al Facultăţii de Teologie, mulţi – chiar şi colegii de la anul de limbă neogreacă, colegi care nu aveau nimic de-a face cu studiile teologice – îmi puneau întrebări prin care credeau că îmi zdruncină credinţa: „Cum de poţi crede în Dumnezeu când preoţii duc o viaţă atât de murdară?…” Un coleg musulman din Egipt – care cu altă ocazie îmi spusese că nu se aştepta să vadă o viaţă atât de destrăbălată la tinerii ortodocşi greci – a rămas efectiv mirat că eu mai pot crede în Hristos când preoţii noştri fac păcate atât de mari. „La noi la musulmani nu se întâmplă aşa ceva…”, mi-a spus cu vădită satisfacţie. Şi mi-a fost clar că tentativele mele de a-l apropia de adevărul lui Hristos şi al Bisericii care e Trupul Său sunt aproape nule…)

Voi începe scurtul meu articol menţionând faptul că unele dintre scandalurile în care este implicată Biserica de către mass-media sunt nefondate, acuzele nefiind adevărate. Directorii ziarelor au observat că un ziar care conţine un articol despre un popă păcătos sau beţiv se vinde mai uşor… Şi de asta nu ezită să trimită „vânătorii de informaţii” ori de câte ori un scandal se arată la orizontul lumii bisericeşti[10]. Poate că de fapt în Grecia situaţia este mult mai puţin gravă decât ne informează mass-media. Eu însumi ştiu cazuri prezentate de presă într-un mod deformat. Dar, pentru ca ziarele să se vândă şi emisiunile de ştiri să aibă spectatori, adevărul poate trece lesne într-un plan secundar…

Totuşi, chiar dacă uneori în articolele despre păcatele slujitorilor altarului situaţia este prezentată deformat, există şi dezvăluiri care aduc la cunoştinţa opiniei publice căderi reale, care pun într-o lumină nefavorabilă Biserica lui Hristos. Însă…

Eu cred că atunci când un preot păcătuieşte nu Biserica se face de ruşine, ci societatea însăşi. Societatea care l-a zămislit pe preotul respectiv. Trebuie să ne mustre conştiinţa şi pe noi că nu avem preoţi mai sfinţi. Preoţii sunt, într-un fel, nu numai copii ai parohiei în care au crescut, ci şi roadele parohiei pe care o păstoresc. Dacă parohia în care au crescut era plină de oameni iubitori de patimi, de oameni cu o credinţă superficială, aceştia şi-au pus amprenta pe sufletul viitorului preot[11]. Şi dacă oamenii care vin la un preot duhovnic sunt molateci în viaţa duhovnicească, dacă duc o viaţă potrivnică Evangheliei, nu îngreunează ei viaţa preotului? Ba da. Şi dacă preotul nu duce viaţă de sfinţenie, se va lăsa molipsit de duhul lumesc al celor pe care îi păstoreşte.

E lesne de înţeles de ce necredincioşii raţionează simplist: „Faptul că popii sunt păcătoşi e o dovadă în plus că Dumnezeu nu există…” Cum altfel ar putea ei gândi?

În acelaşi timp însă, creştinii ştiu că preotul este cel rânduit de Dumnezeu să ducă turma cuvântătoare spre mântuire. Şi mulţi s-au mântuit având păstori nevrednici care au ajuns în iad. Dar s-au mântuit pentru că nu au stat să îi judece pe preoţi, ci au încercat să trăiască după voia lui Dumnezeu, voie pe care au cunoscut-o tocmai cu ajutorul păstorilor lor, chiar dacă aceştia erau nevrednici.

Un părinte care se dusese să sfinţească un bordel, părintele I.S., spunea: „Eu, ca preot, aş fi de acord să fie bordeluri frumoase, domnule, să meargă tinerii să-şi facă nevoile”. Cazul lui a fost îndelung discutat de mass-media, aşa că nu are rost să dau alte detalii. Creştinii din parohia sa au avut trei opţiuni: unii, mai şovăitori în credinţă, s-au smintit şi au renunţat să mai vină la biserică. Alţii, deşi s-au smintit, nu au părăsit Trupul lui Hristos, Biserica Ortodoxă, ci doar au plecat la o altă biserică, la un alt duhovnic. Au fost însă şi creştini care, deşi căderea păstorului lor fusese vădită, nu l-au părăsit. S-au rugat pentru îndreptarea părintelui lor şi au rămas în continuare la biserica la care acesta slujea. Dumnezeu le va răsplăti nădejdea şi răbdarea.

Ne apropiem de vremurile din urmă, în care vor apostazia nu numai mulţi creştini, ci şi mulţi clerici şi ierarhi. Sunt multe profeţii ale sfinţilor în care suntem preveniţi despre asta. Aşa cum în primele secole ale Bisericii alegerea credinţei creştine era identică cu asumarea muceniciei, şi în vremurile noastre alegerea credinţei creştine este identică cu asumarea unei vieţi jertfelnice, pentru că şi astăzi – ca la începuturi – credinţa creştină este călcată în picioare de mai-marii lumii.

E greu să fii creştin când atâţia creştini se leapădă prin păcatele lor de Hristos, este greu să fii creştin când unii preoţi te smintesc. Dar niciodată nu a fost uşor să fii creştin. Chiar dacă ne este greu să mergem pe calea mântuirii când unii preoţii nu sunt modele de viaţă duhovnicească, trebuie să mergem înainte.

Şi trebuie să vedem şi lucruri pe care mass-media refuză să ni le arate. Să vedem că, tot aşa cum există preoţi nevrednici, există şi preoţi cu viaţă sfântă. Hristos nu a părăsit Biserica. Numai că despre aceştia nu se scrie nimic în ziarele în care Biserica este batjocorită periodic.

În acest secol al vitezei, în America şi în alte părţi ale globului unii străbat zeci sau chiar sute de kilometri în fiecare duminică pentru a ajunge la o biserică ortodoxă. Cei care au fost smintiţi de preotul lor – fie că acesta este un beţiv, un desfrânat sau un hrăpăreţ notoriu – ar putea face un efort pentru a merge la un preot sporit în viaţa duhovnicească, chiar dacă distanţa până acolo nu este mică. Pentru că, dacă părăsesc Biserica, Îl părăsesc pe Hristos. Dar, plecând de la un preot care duce viaţă păcătoasă la un preot care le poate fi model de sfinţenie, nu pierd nimic. Dimpotrivă.

Este adevărat că nu există preoţi cu har şi preoţi fără har. Toţi preoţii, dacă nu cad în vreo erezie condamnată de Biserică, au har. Dar priceperea de a călăuzi suflete nu o au toţi, ci numai cei care duc lupta cea bună. Deci creştinii nu greşesc cu nimic dacă intră sub îndrumarea duhovnicească a acestora din urmă.

Oricum, să nu uităm un lucru: şi dacă ducem viaţă curată, şi dacă ne spovedim la preoţi cu viaţă sfântă, dacă îi judecăm pe preoţii păcătoşi, călcăm în picioare Evanghelia lui Hristos, ne punem noi judecători în locul lui Dumnezeu. Şi pentru asta, când vom ajunge noi înşine la judecata sufletelor, nu ne va fi uşor. Pentru că vom ajunge în iad. În timp ce unii dintre preoţii pe care i-am judecat, pentru că s-au pocăit de păcatele lor înainte de a muri, vor ajunge în rai.

Şi, până la urmă, cu ce ne-am ales din faptul că ne-am smintit de ei şi i-am judecat?…

***

Părintele Savatie Baştovoi: „Aproapele nostru este un fel de oglindă duhovnicească pentru noi, poate chiar un fel de proiecţie a noastră în exterior. De aceea, ceea ce vedem noi în aproapele nu este altceva decât noi înşine, vedem în aproapele doar neajunsurile şi patimile de care noi suferim. De exemplu, coboară un preot dintr-o maşină foarte luxoasă, însoţit de o femeie frumoasă, iar în urma lor un tânăr le duce bagajul. Dacă cineva e iubitor de avere, va zice: «Ce maşină are popa!». Cel desfrânat va zice: «O, ce femeie are popa!». Cel îngâmfat va zice: «O, are slugi popa, de nu poate să-şi care singur bagajele!». Dacă însă cineva trăieşte în feciorie, poate să creadă că femeia este sora preotului, şi chiar poate să-i pară că seamănă cu el. Dacă n-are patimă pentru avere, poate crede că maşina e împrumutată sau nici să nu o bage în seamă. Dacă este smerit, va zice: «Ce fericit este fratele că s-a învrednicit să ducă valiza unui slujitor al lui Hristos, probabil că în ea sunt veşmintele preoţeşti şi alte lucruri sfinte». Fiecare deci se vede în celălalt pe sine. Aproapele este cel mai bun barometru al vieţii noastre duhovniceşti”[12].

 

(din volumul Tinerii şi sexualitatea – Repere pentru mileniul III, care poate fi downloadat gratuit de pe http://www.misiune-ortodoxa.ro/download.php?view.417 ).

 

Rog webmaster-ii şi bloger-ii ortodocşi să preia acest material…


[1] O cititoare: Şi totuşi judecata ei nu este OK; chiar dacă trăim printre oameni, aici trebuie să îşi facă apariţia nevoinţa noastră; dacă am fi fost creaţi fără posibilitatea de a nu judeca pe aproapele, la ce ar mai fi fost bună porunca? Dar tocmai aici e ideea credinţei adevărate şi a adevăratului creştin: deşi poţi şi îţi vine să judeci, te abţii pentru că aşa a spus Dumnezeu şi pentru că ştii şi crezi că pe toţi ne va judeca Dumnezeu.

[2] O cititoare: Depinde de oameni …

[3] O cititoare: Povestindu-i despre mari duhovnici, despre preoţi minunaţi şi despre adevărate exemple de credinţă creştină.

[4] O cititoare: Şi asta nu e motiv să creadă că nu religia, Biserica sau altceva decât omul păcătos sunt de vină pentru păcatele acelor preoţi de care vorbeşti mai sus?

[5] O cititoare: Dacă îi macină cu adevărat aceste întrebări, trebuie să i le adreseze părintelui lor. Aşa zic şi eu.

[6] Materialul care urmează a fost scris cu mult timp înainte de a primi scrisoarea din care am citat. Deşi obişnuiam să pornesc unele articole de la scrisorile cititorilor, de această dată am făcut invers, am argumentat necesitatea unui articol terminat prin inserarea unor fragmente dintr-o scrisoare…

[7] Ierodiacon Savatie Baştovoi, În căutarea aproapelui pierdut, Editura Marineasa, 2002, pp. 71-72.

[8] Este probabil ca părintele din comuna R. să fie nevinovat şi oamenii să îl clevetească pe nedrept.

[9] Pe un forum de internet, o femeie povestea o întâmplare din copilărie care a marcat-o foarte mult, întâmplare al cărei personaj principal a fost unchiul ei, care era preot: „Într-o zi m-a luat în biserică şi a scos din cutia milei 100 de lei, care pe vremea aia erau o grămadă de bani, mi i-a pus în palmă, iar eu ţin minte că m-am ruşinat şi am considerat sacrilegiu să iau bani din biserică, aşa că am refuzat cu îndârjire. Aveam doar şapte ani, dar cuvintele lui încă le mai simt cum ard în inimă: «Hai, ia-i! Ce ştii tu?! Biserica e vacă de muls!»”. Din păcate, pentru unii slujitori ai altarului biserica e vacă de muls… Numai că există şi preoţi pentru care preoţia înseamnă jertfă şi nu avantaje, nevoinţă şi nu agoniseală, cruce şi nu îmbuibare. Şi aceştia sunt cei care vor dobândi Împărăţia Cerurilor, pe care au propovăduit-o nu numai prin cuvintele, ci mai ales prin faptele lor…

[10] Numai că unii ziarişti, în loc să informeze, dezinformează. Un caz recent, cel al părintelui Corogeanu şi al mănăstirii Tanacu, dovedeşte uşor această afirmaţie. În unele articole s-a scris că o maică a murit răstignită pe o cruce în timp ce i se făceau nişte slujbe de exorcizare. Dacă însă Irina Cornici – o femeie atât de bolnavă încât cei de la spital o externaseră pentru că epuizaseră toate mijloacele de a o ajuta – ar fi murit în mănăstirea care o găzduise cu bunăvoinţă (fratele Irinei declarând nu o dată că mănăstirea nu a cerut şi nici nu a primit vreo „recompensă” pentru ospitalitatea de care a dat dovadă), oare de ce ar mai fi venit salvarea să o ducă la spital? Salvările nu au voie să ia morţi. Iar dacă era moartă în salvare, de ce i s-au făcut perfuzii cu adrenalină, când morţilor nu li se pot face perfuzii? Nu are rost să intru în detalii, să comentez faptul că medicii care au cercetat fişa medicală de pe salvare au observat că doza de adrenalină administrată depăşea cu mult limita maximă etc., nici nu îi voi lua apărarea părintelui Daniel. Dar un lucru este evident: indiferent ce s-a întâmplat la Tanacu, presa (cu mici excepţii) a prezentat situaţia deformând în mod brutal lucrurile…

[11] Mihail Neamţu, una dintre cele mai puternice voci ale ge­neraţiei tinere, observa în articolul său „Reforma învăţă­mântului teologic” (tipărit în volumul Bufniţa dintre dărâmături. Insom­nii teologice, Editura Anastasia, 2005): „Cititori fervenţi ai lui Bebe Mihăescu, abonaţi din oficiu la reviste de tip Playboy sau Hustler, nu puţini tineri teologi îşi afişează deschis apostazia” (http://www.algoritma.ro/dilema/40/ MihailN.htm). Afir­­maţia este dureroasă. Nu ar trebui să ne mire faptul că aceşti tineri iubitori de păcat nu devin într-o clipă, mai exact după hirotonie, vrednici slujitori ai altarului… Ar trebui să ne mire tocmai convertirile, tocmai cazurile în care cineva care a trăit în păcat, deşi primeşte hirotonia călcând canoanele Sfinţilor Părinţi, reuşeşte să ducă apoi o viaţă de pocăinţă, fiind un păstor model pentru credincioşii săi. Şi tot aşa ar trebui să ne mire exemplele studenţilor teologi care merg pe calea sfinţeniei fără a se lăsa vătămaţi de colegii lor care merg pe drumuri greşite.

[12] Ierodiacon Savatie Baştovoi, ibidem, pp. 111-112. Aş extinde puţin afirmaţia părintelui Savatie: cred că, atunci când unii intelectuali contemporani promovează ideea gnostică potrivit căreia Hristos ar fi avut o femeie cu care păcătuia încearcă să Îl învinovăţească pe Hristos de patimile în care ei înşişi sunt prinşi. Poate de asta a şi făcut atâta vâlvă piesa Alinei Mungiu – Pippidi, Evangheliştii, în care „Isus” îi cere iertare femeii cu care căzuse, iar ea răspunde: „Când ne-am iubit, puţin îţi păsa dacă eşti fiul lui Dumnezeu sau nu… ” (Editura Cartea românească, 2006, p. 62).

This entry was posted in Tinerii si sexualitatea - Repere pentru mileniul III. Bookmark the permalink.

21 Responses to Preotul, violul, mass-media si noi

  1. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Noutati 23-24 sept. 2008

  2. Izabela says:

    Da, asa este. Tb lucrare buna si din partea noastra si din partea preotilor. Nu ne putem justifica noi comoditatea si mizeria, aruncand vina pe altii. Eu cred ca e o mandrie in judecata asta. Chiar si o comoditate.
    Fiecare padure are si uscaciuni, lucru valabil si in biserica. Cum zicea si Mihai Eminescu: Lume multa, oameni putini. Daca asa era pe timpul lui, acuma cu atat mai rau.
    Dar e mai comod pt noi sa aruncam vina pe altii. Totusi inca mai sunt preoti adevarati. Cine ne impiedica sa ii cautam? Dar normal ca mass-media o sa tina ascunsa asta.

  3. Iata ce ne spune Sf. Lavrentie de Cernigov :

    „ Vine timpul, şi nu e departe, povestea stareţul, când foarte multe biserici şi mănăstiri se vor deschide în slujba Domnului şi se vor repara, le vor reface nu numai pe dinăuntru ci şi pe dinafară. Vor auri şi acoperişurile atât ale bisericilor, cât şi ale clopotniţelor, dar preoţimea nu va lucra la sufletul credinciosului ci numai la cărămizile lui Faraon. Preotul nu va mai face şi misiune. Când vor termina lucrările nu se vor putea bucura de slujbe duhovniceşti în ele că va veni vremea împărăţiei lui antihrist şi el va fi pus împărat „

    Luaţi aminte la toate cele ce vă spun căci totul se pregăteşte cu foarte mare viclenie . Toate bisericile şi mănăstirile vor fi într-o bunăstare imensă, pline de bogăţii, ca niciodată, dar să nu mergeţi în ele. Antihrist va fi încununat ca împărat în marea biserică din Ierusalim cu participarea clerului şi a Patriarhului. Intrarea şi ieşirea din Ierusalim va fi liberă pentru orice om, dar atunci să vă străduiţi să nu vă duceţi, căci totul va fi spre a vă linguşi pe voi, ca să vă atragă în ispită.

    Bisericile vor fi deschise, dar creştinul ortodox (trăitor, viu cu sufletul) nu va putea intra în ele să se roage, căci în ele nu se va mai aduce jertfa fără de sânge a lui Iisus Hristos. În ele va fi toată „adunarea satanică”.

    Cand va veni timpul acela , nu stim , dar cred ca nu e departe . Pacate in biserica au fost inca din timpul celei primare , dar din nefericire ele se inmultesc in ultima vreme . Si nu doar la ortodocsi , ci si la catolici , protestanti sau neo protestanti . Deci a pleca de la ORTODOXIE spre alte culte este cea mai proasta dintre „ solutii „ .

    Deocamdata insa , consider ca trebuie sa mergem la preot , la spovedanie , la impartasanie , la liturghie . Fiecare fata bisericeasca va raspunde pentru pacatele sale , noi insa sa nu ne smintim , ca nu mergem la un concert , sa conteze daca ne place sau nu interpretul . In biserica se petrec niste taine , pentru ele mergem . Desigur sunt preoti ce fac pacate . Noi insa cum reactionam ? Consider ca inainte de a trambita pacatele lor , trebuie sa ne rugam pentru ei .

    Desigur , nu e usor sa fii in lipsuri si nevoi , sa auzi la predica despre milostenie , dar cand ceri ajutorul preotului si al bogatanilor ( veniti la biserica in luxoase masini ) sa constati ca mai bine si-ar rasuci dintii in alveole decat sa faca un bine … Ba ar fi in stare sa-ti faca si rau , doar sa-i lasi in pace . Dar biserica nu sunt doar preotii , ci si noi credinciosii . Noi ce facem ?

    Pentru cine oare spune Domnul nostru Iisus Hristos in Sfânta Evanghelie după Matei :

    „ Străin am fost şi nu M-aţi primit; gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat. „

    Cine are urechi de auzit sa auda , cine are ochi de vazut , sa vada .

  4. Tiron says:

    Da,este cel mai bine sa nu judecam …chiar daca am vedea un preot cazand in pacat. Pentru ca stiu cazuri de oameni deosebiti,cu mult bun simt,multa bunatate,rabdare ,daruire si ravna,care insa,nu se stie de ce , au avut la un momentdat , o cadere.Mai ales,daca este vorba de un parinte pe care il cunoastem sau chiar de duhovnic, sa nu intoarcem cu scarba spatele ,pentru ca si el este tot un om,nu un supraom,are si el ispite,greutati,si de multe ori,smintelile vin chiar de la fii duhovnicesti .Sa nu ne strambam ,nici sa judecam ,ci sa avem compasiune si sa ne rugam pentru acesti preoti ,fiindca niciun om nu este,prin fire rau,ci doar a fost inselat. Desigur ca , in unele cazuri este mai bine sa ne indepartam de acesti preoti ,ca sa nu cadem si noi in ispita .Insa nu cu dispret ,ci purtandu-i mereu in rugaciune,cu nadjdea ca Dumnezeu ii va milui .
    Dumnezeu sa ne lumineze ,pe toti!

  5. alexandrup says:

    Eu cred ca totusi oricat de pacatosi ar fi preotii nu putem sa-i judecam. Putem insa sa-i compatimim pe fratii nostri care cad in acest pacat si sa le aratam dragostea noastra si sa le dam putere sa nu o mai faca, pentru ca in primul rand, poate, nu au nici un folos din asta, iar in al doilea rand il supara pe Dumnezeu.

  6. lucian says:

    Trebuie stiut faptul ca tot timpul si cel smintit are o anumita vina.Cand e vorba de copii si oameni de alta religie smintitorului ii revine in totalitate vina,insa intre oamenii maturi,intre crestinii lucratori nu ar trebui sa se faca atata valva!de ce ne smintim de pacatele altora,chiar al preotilor,iar de pacatele noastre nu?

  7. sofianic says:

    dragilor referitor la judecarea preotilor ortodocsi ,din biserica lui Hristos ,am sa va relatez un gand pe care la avut un frate de credinta dupa ce s-a impartasit cu preacuratele Sf. Taine.Mentionez ca felul in care este formulat e cel original si poate ,,sminti” pe cei neincercati sau nelamuriti in ale credintei.Comentariul- interpretare a venit oarecum ulterior ,cand mintea fratelui a putut accepta acest adevar simplu.Urmeaza relatarea ,,gandului” care pe multi ii va pune pe ganduri ,mare atentie!:,,De unde stiti voi ca Eu Hristos nu lucrez chiar prin slabiciunea preotilor Mei?”Adica noi venim in biserica Lui fara sa ne cunoastem cele mai importante patimi si boli sufletesti ,ne apropiem de preot dar el defapt e oglinda noastra (personala sau colectiva)si incepem sa ne vedem .Daca Domnul vrea poate sa ne arate patima noastra de capatai chiar prin preot ,exemplu (la fel ca la parintele Savatie in articolul de mai sus)daca am patima iubirii de argint s-ar putea ca preotul din fata mea sa para ca este materialist iar eu ,,virtuosul” sa ma smintesc si sa ma dezvinovatesc in sinea mea cu cine stie ce ganduri de autoinselare ca sa am motive sa nu fiu credincios.Dar aceasta posibilitate e si un test de cernere .Daca nu sunt in stare sa trec de asemenea aparente nu sunt vrednic sa ma numesc ortodox.Poate de asta ne si rugam:,,si nu ne duce pe noi in ispita”.mai bine sa pornesc cu gandul cel bun;Doamne eu vin la Tine nefiind vrednic a calca in sfanta Ta biserica si nefiind vrednic de a ma atinge de preotii tai sfintiti de Tine .Milei Tale ma rog sa ma faci vrednic ,pentru rugaciunile Preacuratei si ale tuturor sfintilor Tai,de a ma apropia de sfintele si preacuratele Tale Taine.Daca vom lucra asupra proprie mentalitati cu smerenie vom constata ca aparentele noastre drepturi de a ne numi cu atata emfaza crestini ortodocsi sunt nerealiste.Dupa cum vedem in jur toti cer socoteala de la preoti dar ce ne facem daca acest fapt ne face sa pierdem esentialul ,acela ca Cel Preainalt si Atotputernic ne testeaza si bine face ,slava Lui !Sau am uitat ca poate e timpul cernerii din ceasul al 11-lea.Asa ca sa fim cu bagare de seama la acest ,,joc al aparentelor” de care depinde mantuirea noastra.Si daca am intelege ce mare nevointa si virtute e nejudecarea ,sfinti ne-am numi.De acum poate vom fi mai atenti la ,,reactiile preotilor” ca sa ne vedem asa cum suntem.Daca Domnul Hristos vorbeste prin gura lor de ce nu ar lucra si prin slabiciunile lor spre folosul nostru duhovnicesc.In ortodoxie nu ,,perfectiunea comportamentului exterior” e virtutea de capatai ci ,,smerenia “care vine din vederea pacatelor proprii sau mai bine zis a iadului personal in care deie Domnul sa se pogoare Harul Sau ca sa ne invie sufletele noastre.Iertare! pentru cei ce poate se vor sminti de asemenea interpretari.

  8. acciduzzu says:

    Din pacate astfel de evenimente combinate cu alternative mai facile/ mai tentante pentru constiinta si intelect (teoriile din spatele Codului lui DaVinci, religii orientale, grija zilei de maine, goana dupa inavutire, etc) creaza un gol imens in sufletul unor oameni. Am prieteni dar constat aceasta la si parintii mei, care pe fondul unor astfel de stiri (care intre noi fie spus de multe ori nu sunt departe de adevar) cad cu usurinta prada unor idei ca daca astefl de preoti exista probabil atat biserica dar si valorile pe care le/ar trebui sa le promoveze nu mai sunt atat de valabile.

    as vrea sa vad o reactie puternica un mass media a bisericii vav de astfel de evenimente, care sa fie finalizata cu rezultatele anchetei si masurile care s-au luat. nu am prea vazut asa ceva

    as vrea sa vad ca selectia si pregatirea acestor preoti se face pe bune. In conditiile in care un preot este deja la o a doua casatorie si mai are si afaceri (transport international?!) este greu de crezut ca se poate apleca cu toata seriozitatea spre probleme duhovnicesti, si este greu de crezut ca modul in care a ajuns unde este a fost unul serios.

    nu ma simt zdruncinat de un astfel de scandal si nu simt ca trebuie sa ma rog mai putin, sa postesc mai putin (in astfel de situatii poate dimpotriva) dar as simti ca poate anumite lucruri ar fi mai aproape de fagasul normalitatii

  9. NICOLAE says:

    oameni buni
    revin:cu teama(frica) de Dumnezeu se pazeste tot omul de rau
    daca ea(frica de Dumnezeu care este inceputul intelepciunii la om)lipseste sau e asa…temporara
    ce poate face omul?
    teama(frica) adevarata de a nu/L mahni(stiind cat de mult ne iubeste)eu cred ca e o arma puternica imp. pacatului
    cine ajunge sa/L iubeasca cu adevarat pe BUNUL DUMNEZEU e un om MARE

  10. constantin says:

    “„Sătenii din comuna R. sunt hotărâţi să nu-l primească în comuna lor pe preotul M.T., în vârstă de 37 de ani, şi au organizat o adevărată răscoală în urmă cu două zile, pe motiv că preotul ar fi prea iubăreţ şi ar putea să seducă şi femeile din satul lor. Scandalul a pornit în urmă cu doi ani, când M.T. slujea în satul vecin, G. Atunci s-a aflat că preotul se iubea pe ascuns cu o localnică al cărei soţ era plecat la muncă în Italia. (…) Câteva sute de oameni au ieşit în stradă, au pus lacăt pe uşa bisericii şi au pichetat primăria, ameninţând că renunţă la ortodoxism dacă Episcopia (…) le impune un preot pe care ei nu-l agreează. «Noi nu vrem preot în comună curvar. Noi vrem să ne alegem preotul nostru, dacă nu, ne lepădăm de biserică şi trecem la sectanţi», spune liderul enoriaşilor din R., consilierul bisericesc Dumitru Chiriţă” (Silvia Vrânceanu – „Evenimentul Zilei”, 27 mai 2005)[8].”
    Intamplator parintele respectiv mi-a fost duhovnic mai multi ani! Un om sfant cu o viata ireprosabila. Nu are rost sa spun cine a pornit scandalul(mai bine zis cine i-a instigat pe sateni!)dar parintele respectiv este mai presus de orice banuiala! un om cu o traire duhovniceasca deosebita, cu mare dragoste de Biserica si de oameni; i-am fost aproape cativa ani si ma doare sa-i vad cinstea terfelita. Mai rar asa preot. tot in acel articol scria ca a fost gonit de enoriasi. Doamne fereste! Noi nici nu stiam ca pleaca! S-a adunat lumea la Biserica sa-l roage sa ramana. Sper ca nu puneti mare baza pe fituica asta atee de Evenimentul Zilei. Mi-a aduc aminte de un articol al carui titlu ce se lafaia pe prima pagina era intitulat pompos “satane in sutane”. In respectivul articol se descriau niste grozavii facute de doi ‘preoti’. Numai ca, surpriza! Undeva mic, mic de tot catre sfarsitul articolului, in interiorul ziarului nu langa titlul de pe prima pagina, se scria ca cei doi fusesera studenti la teologie. Adica nici macar nu erau preoti! Cam asta e probitatea celor de la fituica. Din pacate a devenit o moda sa injuri preotii. Daca intrebi stalpul carciumii de ce nu crede in Dumnezeu iti raspunde: din cauza popilor. Ei as! Din cauza preotului nu te spovedesti si nu te impartasesti? Nu, din cauza putinatatii sufletesti, din cauza dorintei de satisfacere a placerilor si din cauza , sa o spunem pe sleau, a necredintei. Sper ca nu am scris prea mult dar nu puteam sa las fara replica minciuna din fituica aia de ev. zilei. Credeti sau nu dar minciuna sfruntata este.

  11. Vasilika says:

    Da intradevar preotul ar trebui sa fie un model duhovnicesc pentru credinciosi,dar interesant mass media nu arata acesti preoti ci arata tot exemple negative din biserica ortodoxa .Oare este o campanie voita (dirijata)de “daramare” a bisericii ortodoxe?Si la alte confesiuni sunt cazuri smintitoare de pastori si preoti dar interesant acestea nu le arata mass media.Cat despre judecata nu ai judecam noi ci Dumnezeu.Vezi ca preotul este cu probleme te rogi lui Dumnezeu sa-ti scoata in cale un preot duhovnicesc care sa te indrume si iti scoate ,cere si ti se va da.

  12. prsuciu says:

    In Decameronul lui Boccacio exista episodul convertirii unui evreu la crestinism, evreu care se converteste dupa ce vede toate destrabalarile Vaticanului. Justificarea lui a fost urmatoarea: faptul ca Biserica continua sa existe si chiar sa propaseasca cu toate destrabalarile ierarhiei e semnul cel mai de netagaduit al lucrarii Sfantului Duh in ea!

    Cand un popa calca stramb du-te si-l mustra intre 4 ochi. Daca nu te asculta mai ia doi trei martori (alti preoti, epitropi, consilieri, membrii comitetului etc). Daca nici asa nu te asculta spune-l Bisericii. Faci o instiintare/memoriu si impreuna cu cei 2 sau 3 te duci la protopop si episcop. Apoi e treaba lor!

    Nu fuga la presa sau pe bloguri sau cine mai stie pe unde sa-ti plangi lasitatea de a nu avea curajul sa faci nimic!

    Mie nu-mi place genul de abordare al articolului acesta si nu sunt de acord cu el!

    Trebuie avut curajul marturisirii dupa regula iubirii data de Hristos!

    Toate cele bune!

  13. dorian says:

    Sfantul Teofilact al Bulgariei in talcuirea Evangheliei dupa Matei – versetele- :
    “Nu judecati, ca sa nu fiti judecati”(Mt.7,1;Lc. 6,37). Asadar, talcuirea :
    “Nu opreste mustrarea, ci osandirea. Mustrarea este spre folos, iar osandirea duce la defaimare si ocara. Mai vartos sa nu osandeasca cel care are pacate mari si ii infrunta pe altii si osandeste pe cei cu pacate mici, pe care Dumnezeu le va judeca.” Acum iarasi verset:
    “Caci cu judecata cu care judecati , veti fi judecati, si cu masura cu care masurati, vi se va masura. De ce vezi paiul din ochiul fratelui tau, si barna din ochiul tau nu o iei in seama? Sau cum vei zice fratelui tau: lasa sa scot paiul din ochiul tau si iata barna este in ochiul tau ? Fatarnice, scoate intai barna din ochiul tau si atunci vei vedea sa scoti paiul din ochiul fratelui tau” (Mt.7, 2-5; Lc. 6, 42). Talcuire :
    “Cel ce voieste sa mustre pe altii se cuvine sa fie fara prihana. Caci daca el insusi are barna in ochi, care este pacatul, si mustra pe altul, care are pai, adica pacat mai mic, mai nerusinat l-a facut pe acela. Si arata Domnul ca numai cel care are are mari pacate se uita la pacatul fratelui”.

  14. ego says:

    “Nu fuga la presa sau pe bloguri sau cine mai stie pe unde sa-ti plangi lasitatea de a nu avea curajul sa faci nimic!”

    Mai Prsuciu tu esti prea indoctrinat si inapoiat in gandire. Cand o persoane publica, chiar si un preot greseste este foarte normal sa fie dat in vileag. Acum voua probabil v-ar conveni sa se musamalizeze cat mai multe din astfel de cazuri, dar oamenii au dreptul sa stie cu cine au dea- face. O lasitate ar fi sa se mature gunoiul sub covor, dar minciuna si manipularea sunt atributii bisericesti de mii de ani asa ca de ce sa ne mai miram ca sunt si oameni ca tine.

  15. awapleawa says:

    Oamenii dintr-un sat s-au dus la episcop ca sa le schimbe preotul,ptr. ca cel pe care-l au este lenes,betivan,curvar si multe altele.
    Episcopul i-a intrebat pe oameni:-de cat timp v-am dat preotul in satul vostru? De zece ani,au raspuns oamenii.Si acum zece ani cand vi l-am dat,eralenes? Nu! Era curvar? Nu! Era betivan,etc.? Nu, au raspuns oamenii! Atunci sa mi-l dati cum vi l-am dat ca voi mi l-ati stricat! zise episcopul si toti plecara rusinati. Morala:”Oamenii au preotii pe care-i merita!”

  16. Simona says:

    Sa ne smintim sau nu ,de pacatele preotilor, poate fi un mare TEST pentru credinta noastra.
    Daca am avea credinta tare si am fi departe de pacatul judecarii aproapelui,am sti ca Harul Preotiei este cel care ne ajuta dupa masura CREDINTEI NOASTRE ,atunci cand mergem pentru folos la preot, indiferent ce face el cu viata lui.
    Cand mergem la Biserica , ar trebui sa ne intrebam inainte de a intra la preot :de la cine asteptam ajutor? De la Dumnezeu sau de la vreun om.

  17. adrian says:

    cred ca judecata preotilor este pusa gresit! ce am vrea? ca preotii sa faca tot felul de grozavii iar enoriasii sa stea rabdatori ca de…. e parintele! adica: parintele cu ciolanu si enoriasu cu rugaciunea de iertare? da!!!preotii ar trebui judecati si inca aspru! cand greseste cate unu grav, comunitatea sa se sesizeze si sa intervina! preotul ar trebui sa constientizeze misiunea care o are! de cele mai multe ori preotii sunt cei care isi provoaca problemele!!!ei singuri! din pacate asta e realitatea!
    Sunt profesor de Religie si multi copii au semnalat acest lucru! dar nici preotii u fac ceva pentru a se schimba! de cele mai multe ori ei constientizeaza ca ceva nu e in regula atunci cand omul il ia la fuga prin parohie!!!

  18. crip81 says:

    nu putem generaliza in privinta a ceea ce trebuie facut cu preotii care nu-si fac datoria . Depinde de la caz la caz , sunt si unii care au circumstante atenuante ( e plin Patericul de astfel de cazuri ).Insa , intr-o lume care devine pe zi ce trece tot mai asemanatoare sodomei si gomorei la ce ne puten astepta de la preoti , decat ca sunt asemeni noua .

  19. metanoia says:

    Ar trebui sa ne rugam si noi pentru preotii nostri nu mumai ei sa ne duca in spate.

  20. Cristina says:

    Intr-adevar, cu totii suntem cu siguranta marcati mai mult sau mai putin de preoti fara vocatie. Macar in ultimul ceas ar trebui sa ne dam seama ca ideea ca “Pe preoti nu trebuie sa-i judecam, ca pe ei ii judeca Dumnezeu” ne-a fost inoculata in mod fals de catre clerici. Probabil ca pe baza acestei idei de falsa ascultare Biserica este astazi asa in situatia in care este. Trebuie sa ne gandim ca caterirea nu exista degeaba in canoane.

  21. viorel says:

    http://www.ziarullumina.ro/articole;1514;1;52222;0;Bucuriile-si-tristetile-unui-preot-de-tara.html

    Cititi articolul de la link-ul de mai sus si veti afla despre jertfelnicia unor preoti de mir.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>