IAŞI – LUNI, 19 MARTIE 2012 CONFERINŢA “CU HRISTOS ÎN CELULĂ”

Doamne, ajută. Luni, 19 martie, va avea loc cea de-a patra conferinţă dedicată sfinţilor închisorilor, din cadrul campaniei Areopag “Din temniţe spre Sinaxare”. În anii 2009, 2010 şi 2011 sfinţii mucenici şi-au făcut simţită prezenţa într-un mod minunat, prin izvorârea de mir din sfintele moaşte. Anul acesta, racla nu va mai fi adusă, întrucât se află în Sfântul Munte Athos, spre închinare, la Schitul românesc Prodromu, dar vor fi aduse alte sfinte moaşte de la Aiud. Vă rugăm să îi anunţaţi pe toţi cei interesanţi, din Iaşi şi nu numai…

This entry was posted in Conferinte. Bookmark the permalink.

2 Responses to IAŞI – LUNI, 19 MARTIE 2012 CONFERINŢA “CU HRISTOS ÎN CELULĂ”

  1. N says:

    Ii multumesc lui Dumnezeu ca anul acesta am ajuns in sfarsit la conferinta! s-a vorbit cu mult adevar, bun simt, multa logica si cu dragoste despre sfintii inchisorilor… sper ca aceia care au fost prezenti, impreuna cu mine, sa tragem foloase de pe urma acestei intalniri. Sfintele Moaste au dat mir din nou – nu abundent, poate din cauza ca nu ne-am rugat sincer. Insa a fost mir. Minunat, se simteau valuri de mireasma inca din prima ora a conferintei…. Multumiri celor ce au lucrat la realizarea evenimentului!! Binecuvantati sa fie cei ce ne-au vorbit.

  2. Alex says:

    Buna ziua. Va rog sa-mi spuneti daca prin Bucuresti se va organiza o conferinta de acest fel. Iar daca da unde si cand? Va multumesc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>