„Precum doreşte cerbul izvoarele apelor, aşa te doreşte biserica din sat pe tine, fiule.

Dragul mamei, voi pune scrisoarea aceasta lângă altarul pustiit, pe măsuţa care odată primea pomelnice: Cel de Sus o poate duce la tine.

Biserica te aşteaptă cum Hristos aştepta Învierea. Tu ai ridicat-o, tu ai slujit în ea, tu i-ai dat viaţă. De când te-au pus în cătuşe pentru credinţă, parcă cineva a pus în lanţuri şi lăcaşul sfânt - primul şi cel mai drag copil al tău.

În lipsa ta a îmbătrânit biserica toată; Maica Domnului aproape a orbit în icoană, plângându-te lângă mine. Sfinţii parcă s-au cocoşat aşteptându-te. Doctorii fără de arginţi par frânţi de oboseală: cred că nu mai prididesc să vă îngrijească. Mucenicii de ieri vor să se întoarcă în temniţele pe care le cunosc de sute de ani şi să rămână cu mucenicii de azi. Să fie alături de voi.

Fiule, fără tine biserica e o floare care se usucă. Vino şi slujeşte în ea, şi îşi va reveni.”

Întoarce-l, Doamne, aici, întoarce-l degrabă!

Înainte ca biserica să se ofilească!