Intervenţia telefonică a Mitropolitului Nicolae Corneanu la dezbaterea publică organizată de AZEC pe 4 iunie 2008  - se poate asculta pe

http://www.razbointrucuvant.ro/2008/06/05/ips-nicolae-corneanu-la-azec-da-m-am-impartasit-sincer-nu-mi-pare-rau/

Răzvan Bucuroiu: Hristos a înviat, Înalt Prea Sfinţia Voastră!

Adevărat a înviat!

R.B.: Răzvan Bucuroiu sunt, preşedintele AZEC şi unul dintre organizatorii acestei dezbateri.

Mă bucur să fiu alături de dumneavoastră.

Înalt Prea Sfinţia Voastră, în primul rând, mulţumim sincer pentru faptul că aţi acceptat să fiţi alături de noi şi acceptaţi să vă punem câteva întrebări, dacă este posibil.

Cu plăcere, vă voi răspunde.

R.B.: Înalt Prea Sfinţia Voastră, este adevărat că v-aţi împărtăşit la biserica greco-catolică din Timişoara, acum două duminici?

Da, este perfect adevărat. Am fost invitat de către confraţii greco-catolici la sfinţirea unei noi biserici de aici, în oraşul Timişoara. În momentul când s-a făcut împărtăşania… împărtăşirea credincioşilor, m-a impre­sio­nat mulţimea de credincioşi care toţi, alături de mireni, de preoţii care erau de faţă, au cerut să fie şi ei împărtăşiţi. Printre acei credincioşi erau nu numai greco-catolici, ci şi ortodocşi, pentru că în zona respectivă trăiesc mai mulţi ortodocşi decât greco-catolici, dar, sigur, solemnitatea şi serviciul religios au fost ale greco-catolicilor. În momentul când s-a împărtăşit toată lumea, repet din nou, am fost impresionat, emoţionat de modul cum toată asistenţa, toţi participanţii la serviciul religios s-au apropiat de preoţii care cuminecau, ca să primească şi ei împărtăşanie. Am simţit un sentiment de… dacă pot spune aşa, de frăţietate faţă de toată obştea celor credincioşi, printre care erau nu numai greco-catolici, repet, ci şi ortodocşi, şi, printr-un gest spontan, m-am apropiat şi eu de cei care se împărtăşeau şi m-am împărtăşit şi eu alături de ceilalţi. Sigur, trebuia să reflectez la consecinţele sau comentariile care erau previzibile pe această temă, dar a fost un gest spontan şi de frăţietate, pe care, în acel moment, l-am simţit, să zic aşa, necesar să-l fac şi eu alături de toată obştea celor care se aflau atunci la acel serviciu religios.

Îmi pare rău că am dat, în felul acesta, posibilitatea unor comentarii din cele mai, să zic aşa, negative, dar pentru mine, ca şi om al lui Hristos şi al lui Dumnezeu, a fost un gest de frăţietate. Pe lângă toate, în acel moment mi‑am adus aminte de foarte multele întruniri ecumenice la care luam şi eu parte în trecut, şi la care se dezbătea, pe vremea aceea, un document care se chema „Botez, Euharistie şi Comuniune”. Şi sigur că, pe plan ecumenic, am fost toţi de acord că e necesar să ne apropiem unii de alţii şi să recurgem la tot ceea ce se poate pentru a manifesta frăţietatea dintre marile confesiuni creştine.

R.B.: Înalt Prea Sfinţia Voastră, după ce emoţia a trecut, vă pare rău pentru acest gest?

Sincer să spun, nu-mi pare rău, doar că regret că am dat un prilej la comentarii din cele mai felurite, şi majori­tatea destul de negative. Ar fi trebuit să calculez foarte bine gestul [pe] care l-am făcut atunci, dar a fost un gest spontan şi, să zic aşa, o comuniune în Hristos, pe care am simţit-o alături de ceilalţi – să zic - creştini, pentru că sunt cu ade­vărat creştini şi ei, şi nu ne desparte în fond nimic, decât pe plan, să zicem, jurisdicţional, acceptarea primatului papal, pe care, sigur, noi o privim sub alt unghi şi din alt punct de vedere – dar încolo nu există nici un fel de deosebire între noi. Ne asemănăm şi ne identificăm, aş zice, din toate punctele de vedere.

R.B.: Înalt Prea Sfinţia Voastră, teologul Radu Preda de la Cluj vrea să vă pună o întrebare.

Vă rog, stau la dispoziţie.

R.B.: Înalt Prea Sfinţia Voastră, am vorbit şi eu cu câţiva prieteni timişoreni, cu artişti, oameni ai Bisericii, chiar şi teologi, unul dintre ei chiar preot, care au înţeles, şi înţeleg şi eu din mărturia pe care aţi depus-o chiar aici, în faţa noastră, că a fost un gest persona;, a fost, dacă vreţi, o comoţie a unei persoane care, în mijlocul unei comunităţi rugătoare, practic n-a putut refuza invitaţia de a duce până la ultima consecinţă această stare de comuniune. Vă înţeleg foarte bine, din punct de vedere psihologic - dacă vreţi, însă întrebarea este următoarea: dumneavoastră eraţi acolo ca Mitropolit al Banatului, practic reprezentaţi Biserica locală. Cum le veţi răspunde timişorenilor sau bănăţenilor şi, prin extrapolare nu fantezistă, ci foarte reală, ortodocşilor nu numai români – iată, ştirea aceasta a făcut deja înconjurul lumii panortodoxe, cum le veţi răspunde astfel încât să ia partea bună, dacă există vreuna, din acest gest, astfel încât să evităm pe cât posibil ca gestul dumneavoastră să rămână de fapt o sminteală. În ce măsură aveţi la îndemână criteriile teologice încât să faceţi distincţia între un gest personal constructiv, profetic, îl numim cum vreţi, dar pe de altă parte o sminteală care, până la urma urmei, ştiţi ce ne costă? Ne costă o polarizare inutilă în interiorul Bisericii între ecumenişti ş, dacă vreţi, tradiţionalişti. Or, eu cred că, dacă presa până acuma miza pe această polarizare – de obicei miza prosteşte, din lipsă de cunoştinţe, din superficialitate, iată că – eu, ca teolog şi om al cetăţii, văd că practic nu mai am răspunsuri. Într-adevăr, avem de-a face cu o polarizare în Biserică. Deci, cum răspundeţi la acest tip de… nu de lectură negativă, ci de anumite…

Aş vrea să vă relatez - fără a fi fost provocat, duminica următoare, în Catedrala Mitropolitană, la sfârşitul Sfintei Liturghii, m-am adresat credincioşilor, relatându-le cele ce s-au întâmplat. Nimeni nu mi-a cerut, să zic aşa, o explicaţie, dar, pentru că am aflat eu de comentariile care se făceau, să zic aşa, în afară, şi m-am adresat credincioşilor, relatându-le ceea ce s-a întâmplat. Şi vă mărturisesc că reacţia credincioşilor – catedrala a fost plină – a fost o reacţie pozitivă, în sensul că numai că nu m-au aplaudat. Eu i-am rugat ca să nu facă nici un astfel de gest, dar începuseră să aplaude. Şi le-am spus că-i rog în biserică să nu facă aşa ceva. Dar reacţia lor a fost pozitivă. Şi, dacă-mi permiteţi să spun, există un sentiment de frăţietate - acuma, la ora actuală, i se zice ecumenism, eu zic de frăţietate, [pe] care l-au simţit mereu, tot timpul, credincioşii de aici, din zona în care îmi desfăşor eu activitatea, ca să nu zic din Banat, şi au fost, permiteţi-mi să vă spun, încântaţi de gestul meu. Am primit şi reacţii în scris, am fost vizitat de credincioşi care, toţi, mi-au adresat cuvinte de apreciere. Asta a fost reacţia credincioşilor. Pentru că m-aţi întrebat de poziţia lor…

R.B.: Şi credincioşii care vor continua să vă întrebe cum vedeţi pastoral situaţia, pentru acei credincioşi care văd în asta o sminteală, cum le răspundeţi acelora? Nu celor care, ca să zicem aşa, sunt fani ai intercomuniunii, ci celor care, de pildă, au nelămuriri teologice. Pentru că înţeleg că dumneavoastră aveţi o viziune foarte coerentă, o înţeleg, fără să o pot accepta, bineînţeles, în integralitatea ei, dar cum răspundeţi acestora, pastoral? Îi puteţi sfătui pe credincioşii dumneavoastră să meargă la orice biserică, nu contează la care, pentru că oricum euharistia este peste tot aceeaşi? Deci, pastoral, ca păstor, ca Mitropolit al locului …

Nici nu îi voi îndemna, nici nu le voi interzice. Dar există acest sentiment de comuniune între credincioşii pe care eu îi păstoresc, sentiment [pe] care l-am împrumutat şi eu de la ei, [pe] care ni l-am - să zic aşa - comunicat unii altora de ani de zile, şi acest sentiment îl au şi ei. N-am avut, să zic aşa, niciun cuvânt de reproş din partea nimănui, ci dimpotrivă, când unii dintre cei care au urmărit presa sau care au mai aflat câte ceva din comentariile care s-au făcut, au venit la mine să-mi spună: „Vă lăudăm, vă apreciem pentru tot ceea ce aţi făcut, vă admirăm.” Am rămas, vă mărturisesc, foarte emoţionat de reacţia aceasta a credincioşilor.

R.B.: Înalt Prea Sfinţia Voastră, încă o întrebare din partea lui Visarion Alexa, de la radio.

Vă rog!

V.A.: Sunt Visarion Alexa de la Radio România Actualităţi. Înalt Prea Sfinţia Voastră, să-mi spuneţi vă rog, dacă puteţi, cu ce v-aţi împărtăşit în momentul în care aţi făcut gestul acesta.

M-am împărtăşit cu ceea ce aveau confraţii de acolo pregătit în potir, n-am, să zic aşa, cerut altceva. A fost… nu atât împărtăşania m-am dus s-o primesc de acolo, ci am voit să demonstrez un gest de comuniune, şi nimic altceva. Şi oamenii au apreciat ca atare acest gest.

V.A.: Ce consideraţi Înalt Prea Sfinţia Voastră că se afla în potirul de pe altarul de acolo?

Din punctul lor de vedere…

V.A.: Nu, nu, nu! Din punctul Înalt Prea Sfinţiei Voastre de vedere, că ei, ştim ce cred. Ce credeţi Înalt Prea Sfinţia Voastră.

Din punctul nostru de vedere, dacă-mi permiteţi s-o spun, teologic…

V.A.: Din al Înalt Prea Sfinţiei Voastre!

Din punct de vedere teologic, între preoţia, să zicem, tainele, Llturghia confraţilor – nu numai greco-catolici, ci şi romano-catolici, noi recunoaştem, să zicem, taina euharistică pe care o au şi ei. N-am negat-o, a fost totdeauna, în privinţa aceasta, o unitate de păreri în ceea ce priveşte romano-catolicii şi greco-catolicii. Şi, dacă îmi permiteţi, aş aduce aminte de un document care a fost adoptat înainte cu mai mulţi ani – e adevărat, prin intermediul Consiliului Ecumenic al Bisericilor, care se numea „Botez, Euharistie şi Preoţie”. Şi, din punct de vedere teologic şi ecumenic, noi am recunoscut aceste taine ale confraţilor noştri. Asta e, din câte ştiu eu, din punct de vedere teologic, pentru că m-aţi întrebat.

R.B.: Înalt Prea Sfinţia Voastră, o altă întrebare din partea teologului Danion Vasile.

D.V.: Deci, Sfinţia Voastră consideraţi că v-aţi împărtăşit cu Trupul şi Sângele lui Hristos…

Da, da…

D.V.: … conform documentului pe care l-aţi invocat.

Da.

D.V.: Mitropolitul Hierotheos Vlahos, ca mulţi alţi ierarhi de seamă, ortodocşi, contestă documentul respectiv. Mitropolitul Hierotheos Vlahos, de Nafpaktos, afirmă: „Papistaşii nu au preoţie, nici taine. Vaticanul nu este Biserică, ci un sistem politico-economic situat în afara Bisericii. Iar Papa, cu toţi clericii Vaticanului, nu sunt urmaşi ai apostolilor, nu au predania şi succesiunea apostolică.” Prea Sfinţia Voastră aţi afirmat despre greco-catolicism, în interviul pe care l-aţi dat „Formulei As”, că „crearea Bisericii greco-catolice a fost o necesitate de ordin istoric pentru români”. Sfinţia Voastră consideraţi că a fost o necesitate, în timp ce sfinţii Bisericii Ortodoxe au spus cu totul altceva.

Eu îmi pun problema din punctul de vedere al Ardealului şi al românilor ardeleni, care, aflându-se sub ocupaţie străină, au văzut în Roma un fel de salvare a originii noastre latine şi… latino-dacice.

D.V.: Perspectiva Sfinţiei Voastre, mă iertaţi, e diferită de perspectiva tradiţionalistă ortodoxă. Sfântul Paisie Velicicovski spune aşa: „Uniaţia este o aşchie desprinsă de la Sfânta Biserică a Răsăritului şi unire cu necredincioasa, ca să nu-i zic biserică, râmlenească. Uniaţia este înşelăciunea diavolului, ce-i vânează pe cei nesocotiţi întru pierzanie….” Cum vă raportaţi la învăţătura sfinţilor, care sunt foarte categorici. Tocmai a fost canonizat Sfântul Atanasie Todoran, care l‑a oprit pe fiul său să primească împărtăşania apostată, întrucât Sfinţii Părinţi spun că împărtăşirea de la eretici este părtăşie cu diavolul…

Aceasta a fost poziţia unora din credincioşii ardeleni, care identificau catolicismul – nu atât greco-catolicismul, ci catolicismul, cu maghiarismul; şi pentru că exista ocupaţia maghiară care, cunoaştem, a avut consecinţe negative în conştiinţa românilor ardeleni, ei au identificat catolicismul, la vremea respectivă, cu maghiarismul. Dar lumea a evoluat şi, la ora actuală, iată, noi avem relaţii foarte bune şi cu Ungaria, şi cu alte comunităţi care nu sunt, să zicem, româneşti. Lumea a evoluat, istoria a evoluat, şi cred că la ora actuală nu ne mai putem întoarce, să zicem, la percepţiile [pe] care le-au avut oamenii în momentul când istoria era cu totul alta decât cea de astăzi.

R.B.: Înalt Prea Sfinţia Voastră, ultima întrebare - din partea lui Remus Rădulescu, de la radio:

R.R.: Părinte Mitropolit, vi s-a întâmplat, în activitatea dumneavoastră liturgică, să acordaţi Sfânta Împărtăşanie unui alt credincios decât ortodox, adică unui greco-catolic sau catolic?

Vă mărturisesc că, atunci când slujesc şi puterile fizice mă ajută, împărtăşesc şi eu pe toţi credincioşii…

R. B.: … fără să-i întrebaţi…

Şi nu l-am întrebat pe niciunul nici măcar dacă s-a spovedit. Pentru că dacă a venit să ceară Sfânta Împărtăşanie, am considerat că această dorinţă de a fi împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului e bine s-o satisfac.

R.R.: Dar vreun cleric din Mitropolia dumneavoastră, de altă confesiune, greco-catolic sau romano-catolic, participând sau asistând la o Liturghie ortodoxă, s-a împărtăşit vreodată?

Nici n-am cerut nimănui.

R.R.: Nu neapărat. S-a împărtăşit?

Nu s-a împărtăşit pentru că nu se punea problema. N-au cerut oamenii, n-au simţit nevoia, şi fiecare şi-a urmat drumul lui. Aşa cum şi eu îmi urmez drumul meu, n-am făcut nici o concesie nimănui, din punct de vedere dogmatic, din alte puncte de vedere. Sunt ortodox, rămân ortodox până la moarte şi nu pot să fiu altceva.

R.B.: Mulţumim foarte mult, Înalt Prea Sfinţia Voastră, acestea au fost cele câteva întrebări pe care ziariştii şi cei prezenţi vroiau să vi le adreseze.

Vă mulţumesc şi eu.

R.B.: Eu aş vrea să vă mai întreb un lucru, dacă-mi îngăduiţi: vă asumaţi până la capăt toate consecinţele acestui gest?

N-am încotro, l-am făcut şi nu pot să-l reneg. E o realitate pe care o recunosc şi, dacă va fi să trag nişte consecinţe negative, cu voia lui Dumnezeu voi trage aceste consecinţe.

R.B.: Mulţumim…