Comments on: De ce fugi de spovedanie? – o scrisoare cu felii de bucurie…

By: Raluca

Raluca — Thu, 08 Jul 2010 15:27:11 +0000

Mie imi place sa ma spovedesc foarte mult cand m-am spovedit a doua oara aveam emotii ca ma intreba foarte frumos preotul si mi-a dat o carte de rugaciune ca sa ma rog

By: tutenes

tutenes — Sat, 08 Aug 2009 06:01:15 +0000

Nu e in ton cu subiectul dar e pentru toti care vor sa se roage Domnului :
http://acatistier.webs.com/

By: metanoia

metanoia — Fri, 07 Aug 2009 05:56:15 +0000

Poate abia acolo iti plangi pacatele cu adevarat si regreti cu adevarat(acasa), iar daca te duci la preot si il judeci(chiar daca nu te duci cu intentia asta), normal ca nu te simti usurata. Tu trebuie sa stii ca pacatele ti le asculta Hristos care sta la spovedanie de fata si chiar daca preotul ar dormi, Hrisos nu doarme, El asculta si dezleaga prin gura preotului, care trebuie sa aiba enorm de multa rabdare ca sa asculte atatia oameni.
Daca ai fi in locul lui, nu ti s-ar face somn daca ai sedea cateva ore ascultand pe altii cum se plang(unii mai sincer,altii cu adevarat)de toate cate le simt, le-au facut, de toate durerile si obsesiile lor, de tot ce au visat noaptea, de altii si asa mai departe. Sunt o biata crestina care la usa sfintei spovedanii observ cum oamenii nu au rabdare,unii barfesc, altii se smintesc ca sta cineva prea mult inauntru, altii intra in fata si apoi ma intreb cata rabdare poate avea un preot ca sa ii inteleaga pe toti. Eu nu as avea. Si la urma urmei cata dragoste trebuie sa aiba ca sa ii pese de fiecare si sa-i dea medicamentul potrivit.Daca va spovediti la un preot de parohie, ar trebui sa va cautati un duhovnic imbunatatit la o manastire, ca sa nu va smintiti, sau sa va spovediti intr-o perioada cand nu sunt multi oameni la spovedanie.Oricum, Bunul Dumnezeu sa va fie sfatuitor in ceea ce veti face.Doamne ajuta!

By: Raluca

Raluca — Mon, 03 Aug 2009 12:03:41 +0000

e si fain sa te impartasesti desi nu m-am impartasit niciodata

By: Raluca

Raluca — Mon, 03 Aug 2009 12:00:00 +0000

e fain sa te spovedesti mai ales ca vrei sa te impartasesti si de aceea se face mai intai spovedania si apoi impartasania ca daca te impartasesti cu nevrednicie ai venit la biserica sa te osandasti.La spovedit trebuie sa spui orice pacat chiar si neascultarea de paarinti si spovedania se face toata adica sa nu spui unele pacate la un preot si altele la altul de frica sa nu te opreasca de la Impartasanie ca mare greseala faci fiindca pacatele pe care leai facut ti se dubleaza si mai bine nu teai fi spovedit decat sa faci o asemenea greseala.

By: tinna

tinna — Mon, 09 Mar 2009 09:44:42 +0000

buna ziua,eu m-am spovedit prima oara la 11 ani,dar a fost un esec total,cand am iesit am plans 3 zile,am fost foarte dezamagita,preotul respectiv se citea pe fata lui ca e foarte plictisit si eu nu va spun cat am suferit…din pacate ptr mine,eu observ aceste lucruri.Apoi,m-am mai spovedit de cateva ori,de fiecare data veneam acasa,cadeam in genunchi si altfel il simteam pe Dumnezeu,stiam ca e lenga mine traiam spovedania cu-adevarat,toata viata pana acum[am 29 de ani,casatorita,cu o fetita de 10 luni] legatura mea cu Dumnezeu a fost atunci cand eram singura ,cu rugaciunile mele,la biserica reusesc cat de cat sa fac abstractie de lume,cu mari stradanii,dar la spovedanie,dupa sunt bolnava o saptamana,am discutat cu un preot,mi-a spus sa merg mai des ca va fii bine,nu stiu ce sa fac acum e post ,il tin cum pot,dar nu e problema sa-mi spun pacatele,ca le spun oricui,vad preotul ca e acolo fizic,oare de ce,am ramas cu sechele de mica?De ce linistea si pacea nu o gasesc decat acasa cand imi plang pacatele si ma rog in singuratate?

By: lucretia

lucretia — Wed, 14 Jan 2009 20:44:52 +0000

doamne ajuta ma-m spovedit dupa un tipm forte lung credeam in d-zeu de copiil dar viata si ocuparile de a avea mai mult nu aveam timp pt aceata mergem uneor la biserica sa pun o lumanare sa dau slujbe de 40 de liturgii si faceam donatii pt construirea biserici participam si eu cu putin din putinul pe care il castigam aveam 3 copii lucram si eu si sotul pt a putea sa ii crestem sontul a inceput sa bea nu ma mai intelegeam cu el lucram de dimineata pana seara incercam sa fac totul dar nu gaseam intelegere la el ma rugam la bunul d-zeu sa imi ajute am inceput sa merg la sfantul maslu si la manastire vinerea seara pt slujbele de dezegarii in anul 2003 am plecat din tara si miam gasit de lucru miam adus toata familia sotul nu mai bea miam gasit linistea si fericrirea pe care o cautam neam cumparat un apartament mutumeam la d-zeu pt ajutorul pe care mi-l da dar pe nesasteptate unul dinte copii mia murit a fost ceva fulgerator era o grea incercare pt copii meii mai marii pt sotul meu trbea sa le fiu sprijin ma rugam la bunul d-zeu sa imi dea putere si rabdare atunci am inteles ca viata aceasta e o calatorie cand ajunci la sfarsit nu conteaza cine esti de unde vii sau unde pleci ci cum traiesti viata si ce rol are d-zeu in viata unui om dupa 22 ani am ajuns sa ma spovedesc sami plang viata si pacatele suferinta si bucurile si sa ma impac cu cea ce d-zeu mia dat sa acept voia lui de atunci ma spovedesc canm la 2 luni si am acea liniste si pace in sufletul meu acea dragoste pe care d-zeu ne iubeste si simt ca trebuie si eu la randul meu sa impartasesc acea dragoste cu aproapele meu acolo unde este d-zeu este suferinta mangaiere liniste sufleteasca si rabdare .PACEA DOMNULUI SA FIE CU NOI CU TOTI ,DOAMNE AJUTA,AMIN

By: catalin

catalin — Sun, 18 May 2008 17:35:13 +0000

Hristos A Inviat!ei fratii mei,sa va spun ce am patit eu.eu pot sa va spun ca m-am marturisit de trei ori pana acum.si asta in ultimele doua luni.sunt botezat ortodox,dar mama mea e catolica,tata ortodox si a biruit evlavia nu adevarul(dupa vorba parintelui duhovnic).a fost”o intamplare”ca am fost botezat ortodox,mama nici nu a fost la botez pt ca nu a stiut decat cu o seara inainte.in fine…m-am lamurit si cu yoga,pe atunci credeam ca e cu adevarat”o stiinta revelatoare”.si am inceput sa cunosc ortodoxia.cand am intrat in curtea unei biserici ortodoxe de romani din torino,mi-au dat lacrimile.imi curgeau lacrimile suvoi si nici nu am intrat in biserica.am strans cele trei degete in palma am inceput sa fac cruce,dar faceam de la stanga la dreapta pt ca nu stiam cum se face(dar diferentele intre dogme si canoane le cunosteam.ciudat nu?)in fine.am plecat din italia special pt a face o spovada buna si pt ca ma atrage viata de calugarie.a mvenit in tara si dupa mai multe”peripetii” in timp de vreo trei zile,am ajuns la Sf. Manastire Petru-Voda.am intrat la Parintele Iustin,si abia daca vorbeam din cauza lacrimilor.i-am spus ca am trait fara Hristos,ca am participat la catolici toata viata mea,m-am spovedit,m-am impartasit.in fine.parintele m-a linistit in cateva minute cu putine cuvinte.m-a trimis la un preot duhovnic din manastire.si acolo l-am cunoscut pe parintele X.asteptam la usa chiliei lui dar nu stiam cum arata.era si in timpul postului.si a venit parintele am vazut ca era in dreptul usii si l-am intrebat daca el este cel pe care il cautam.a spus ca da.in momentul in care a spus da,parca mi-ar fi spus ca era ruda cu mine sau ceva de genul asta.i-am spus m-a trimis parintele Iustin pt marturisire.am intrat si cand i-am spus despre cum sta treaba mia spus pe un ton care vroia parca sa ma absolve de orice vine:-apai saracul de tine nici tu nu stii ce mai esti!dar eu i-am spus ca ma simt ortodox.f hotarat chiar.si mi-a facut molifta(eu nici macar nu stiam pt ce este).imi trecusem pacatele pe o hartie dar nu o aveam la mine,era in camera unde eram cazat.am vb vreo 15 minute despre viata mea,poate si mai mult.apoi au inceput pacatele.chiar cand imi citea molifta,si ma insemna cu semnul Sfintei Cruci,simteam deasupra capului ca si cum ar fi facut crucea cu fionul.in fine.i-am spus pacatele fara nici o rusine,parca vorbeam cu mine.FRATILOR,am iesit atat de fericit ca am uitat sa imi fac canonul in ziua aia.parca zburam nici nu am cuvinte.eram ca nou nascut parca.si cate lupte am dus pana la spovada.m-am trezit odata in genunchi pe jos intr-o biserica catolica in italia plangand si rugandu-l pe Dumnezeu sa nu ma lase,caci diavolul ma ataca vroia sa ma duca la deznadejde(nu aveam in alta pate nde sa merg,apoi m-a invatat Dumnezeu sa nu mai calc in biserici catolice niciodata).la ultima spovada,am simtit omoforul pe cap ca de 5 kg.abia daca imi tineam capul drept.tot asa de fericit am plecat dupa marturisire.si ce e si mai si este ca abia astept sa il vad pe paritele meu,sa ma marturisesc,sa cad pli de umilinta pana in maduva oaselor,sa ma mustre si sa ma povatuiasca asa cum face el(imi atinge capul cu aratatorul si spune:sa iti intre bine in cap asta,sa ti minte ce iti spun acum).va doresc la toti o marturisire sincera si bineinteles asa cum sunt toate:cu folos!Doamne ajuta!

By: val

val — Fri, 18 Apr 2008 18:44:44 +0000

Pentru Elena:

Cred ca cel mai bine este sa ceri Lui Dumnezeu un duhovnic pentru tine. Si eu am cautat foarte mult pana am gasit unul.
Atunci cand l-am gasit am stiut ca acesta era cel pe care il cautam. Este ceva asemanator cu intuitia; il vezi si sti ca l-ai gasit, fara sa sti nimic despre el, fara sa il cunosti, fara sa ai un “motiv” pontru care sa-ti placa.
Doamne ajuta !

By: claudiu buza

claudiu buza — Mon, 31 Mar 2008 21:39:29 +0000

Doamne ajuta!
Imi amintesc de parca ar fi fost ieri, de ziua in care m-am spovedit pt.prima oara (in urma cu 17 ani!). Nu se poate uita, mai ales atunci cand povara este mare si plangerea pe masura pacatelor. Voiam din toata fiinta mea sa infatisez Mantuitorului slabiciunile mele, pacatele mele pe care nu le mai puteam pastra inlauntrul meu. Voiam sa traiesc Ortodoxia. Ratacisem prea mult, cazusem prea adanc, ma instrainasem total de Dumnezeu. Si a venit ziua judecatii mele la scaunul spovedaniei! Nu mai puteam suporta mizeria din sufletul meu; totul in jurul meu striga ca trebuie sa ma marturisesc, ca trebuie sa rup zapisul pacatelor. M-am pregatit mult timp, n-am vrut sa las nimic in sufletul meu; stiam ca trebuie sa smulg tot putregaiul din suflet. Dar, esec total (asa am considerat in acel moment!), Parintele profesor…trebuia sa ajunga la Facultate la cursuri. L-am implorat cu lacrimi in ochi sa-i fie mila de mine, nefericitul si sa-si faca putin timp pt. a ma spovedi. Nu s-a putut, mi-a spus sa revin peste doua zile!? M-am supus, dar, totul s-a prabusit in suletul meu, cazusem in cea mai intunecata stare de deznadejde; nimic nu mai avea sens, totul era lipsit de viata, de frumusete…traiam in iad. Nu mai vedeam nimic in jurul meu, timpul se dilatase, nu stiam incotro sa apuc. Am fost la un pas de sinucidere. Dar Dumnezeu m-a ridicat si m-a ajutat sa merg mai departe. Curios e faptul ca nu mi-a trecut prin cap sa caut un alt duhovnic! Cele doua zile au trecut ca douazeci de ani. Am ajuns la scaunul spovedaniei cu hartiuta pacatelor (nu voiam sa uit ceva). Parintele mi-a luat’documentul’ si a inceput sa citesca pacatele. L-am oprit spunandu-i ca vreau sa le citesc eu, ca trebuie sa le rostesc eu (as fi marturisit si in gura mare, nu-mi pasa!). M-a lasat, m-a povatuit fugitiv si mi-a dat drumul spre Viata. Din acel moment viata mea s-a schimbat, m-am eliberat, am simtit bucuria intalnirii cu Hristos. .Acum sunt si eu un nevrednic duhovnic, la care vin tineri impovarati, tineri asa cum am fost si eu!