Binecuvântarea Sfântului Nectarie

În zilele noastre puţini dintre oamenii care sunt ajutaţi de sfinţi au bunăvoinţa de a scrie sau de a le povesti altora ce li s-a întâmplat. Eu am încercat, şi prin vorbe dar şi prin scris, să îi îndemn pe cei care au primit ajutor minunat să împărtăşească această bucurie şi altora. Am avut vie în minte minunea făcută de Sfântul Nectarie din Eghina care a mustrat o femeie pe care o vindecase de cancer pentru că aceasta nu tipărise povestirea minunii. Şi, ca să nu fiu făţarnic şi să nu păstrez eu însumi tăcerea asupra ajutorului primit de la Sfântul Nectarie, voi povesti un vis.

Ştiu, nu e bine să credem în vise, pot fi de la fire sau de la diavol…

În noaptea de dinainte de Duminica Tomei, în anul 2006, am visat că eram într-o biserică. Acolo am văzut că se găsea paşte – semn că nu trecuseră multe zile de la Praznicul Învierii. Într-o raclă, se aflau moaştele Sfântului Nectarie, întregi. În spatele raclei, între raclă şi icoana mare a sfântului, duhovnicul meu se ruga în genunchi, cu capul atins de raclă. Uitându-mă la sfintele moaşte, mi s-a părut că sfântul începe să îşi mişte ochii şi gura. Şi am spus, calm:

- Părinte, vorbeşte.

Părintele nu avea cum să îi vadă faţa. Eu m-am pus în genunchi, şi l-am rugat pe sfânt să mă binecuvânteze. Sfântul, cu o cruce mare de fier, grea, a început să îmi facă cruce pe cap. Şi îmi repeta: “Să fii binecuvântat”. Sau “Te binecuvântez”, nu mai ştiu exact…

Când m-am trezit, m-am gândit că visul e de la fire sau de la diavol, pentru că nu sunt vrednic să mi se arate Sfântul Nectarie.

Seara, l-am sunat pe părintele meu duhovnic, şi i-am spus:

- Părinte, să nu râdeţi de mine. Am visat ceva ciudat…

Şi i-am povestit visul. După care l-am întrebat:

- A fost de la fire, de la diavol sau de la Dumnezeu?

- Cum să fie de la diavol, când eu m-am rugat astăzi pentru tine la moaştele Sfântului Nectarie?

- Aţi fost la Mănăstirea Radu Vodă?, l-am întrebat, gândindu-mă că slujise la mănăstirea din Bucureşti unde se află o părticică din moaştele Sfântului Nectarie, şi unde s-au făcut multe minuni.

- Nu, am fost chiar în Eghina…

Am rămas fără cuvinte. Când sunasem pe mobil, nu ştiam că părintele e în Grecia, şi că are activat serviciul de roaming…

După ce am predicat la Mănăstirea Caşiel, duminica următoare l-am întrebat pe părintele Serafim acelaşi lucru, de unde a fost visul.

- De ce mă întrebi dacă a fost de la diavol? A fost o binecuvântare de la Sfântul Nectarie. Sfântul te-a binecuvântat pentru rugăciunile tale şi pentru cele ale duhovnicului tău.

Cred că, deşi sunt păcătos, sfântul m-a binecuvântat pentru că am vorbit despre minunile sale. Am scris chiar un articol, Între osânda tăcerii şi binecuvântarea mărturisirii, în volumul “Noi minuni ale Sfântului Nectarie”, tocmai despre faptul că nu avem voie să trecem sub tăcere ajutorul pe care îl primim de la sfinţi…

Cred că sfinţii îi binecuvinteaza, tainic, pe toţi cei care dau mărturie despre sfinţenia lor. Ar fi bine ca toţi cei ajutaţi să fie mărturisitori… Am auzit multe minuni, dar cei care s-au învrednicit de ele s-au sfiit să le aştearnă în scris. Frumos zice troparul Sfântului Nectarie:

Slavă lui Hristos, Celui ce te-a slavit! Slavă celui ce minunat te-a arătat! Slavă celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri!

This entry was posted in Sfinti. Bookmark the permalink.

385 Responses to Binecuvântarea Sfântului Nectarie

  1. Lacramioara says:

    Datorita ajutorului Sfantului Nectarie tatal meu, care a suferit de cancer si a fost operat de patru ori intr-un an, este acum bine, si-a revenit. Am cicit rugaciunea Sfantului Nectarie. Ai mei au mers si la Manastirea Radu Voda, unde imi doresc si eu sa ajung. Ii multumim Sfantului Nectarie si il rugam sa se roage bunului Dumnezeu pentru noi si sa ne ajute in continuare.

  2. ana g says:

    Eram la spital si abia ma ridicasem dupa cea de-a doua operatie de cezariana.din sala de nasteri se auzeau vorbele asistentelor,care ajutau o mamica sa nasca.Nimic deosebit,numai ca peste cateva zeci de minute situatia devenise alarmanta.Deja intervenise medicul ,copilul nu se mai nastea,mama era la capatul puterilor,iar pe mine ma cuprins spaima ca s-ar putea intampla o nenorocire.In clipa aceea,am apelat in gandul meu la ajutorul Sfantului Nectarie,rugandu-l sa aiba grija de acel copil.Imediat s-a auzit tipatul victorios al noii vieti.Concluzia?Nu voi sti nicidata,poate, cine a fost in acea sala, dar Sf antul a auzit cub siguranta strigatul mut al unei pacatoase.

  3. sisi says:

    Cu rugaciune si credinta in Sfntul Nectarie si Bunul Dumnezeu am trecut printr-o perioada foarte grea ,unchiul meu operat de cancer se simte din ce in ce mai bine.
    Doamne ajuta si apara-ne de toate necazurile!

  4. florentina says:

    Vreau sa marturisesc despre ajutorul dat mamei mele, de Sf Nectarie. Poate nu vi se va parea o minune, ci o rezolvare fireasca a unei probleme de sanatate, insa pentru noi a reprezentat un mare ajutor si de aceea suntem datori sa dam marturie.
    In anul 2004 in urma unor analize de rutina, efectuate de un laborator, tuturor angajatilor unei anumite institutii, mama a descoperit ca este purtatoare a virusului hepatitei C. Nu stiam la vremea aceea ce inseamna acest virus, iar atitudinea medicului de familie la aflarea vestii ne-a facut sa nu acordam importanta acestui lucru. La ceva timp totusi, mama a hotarat sa repete analizele, poate era vorba de o greseala. Cand din nou acestea au iesit pozitive, s-a decis sa faca mai multe investigatii la un spital de profil (Spitalul de boli infectioase “Victor Babes” din Bucuresti). Atunci am inceput sa ne dam seama de gravitatea situatiei, de faptul ca acest virus poate evolua catre ciroza hepatica. Din acel moment mama a devenit pacienta acelui spital, incepand sa faca periodic analize mai amanuntite. O analiza foarte importanta presupunea punctia ficatului (biopsie). Timp de aproximativ doi ani a refuzat efectuarea acestei analize, si implicit prin aceasta dreptul de a beneficia de tratamentul cu Interferon si Ribavirina (singurul considerat eficient, de altfel si enorm de scump- aprox.20 000 Euro 1 an de tratament). La vremea respectiva, Romania era inca printre tarile care se angajasera sa suporte prin casa de asigurari de sanatate costul integral al acestui tratament, acum acest lucru nu mai este valabil. Totusi, trebuia intocmit un dosar complex de analize (printre care si biopsia hepatica) si chiar si atunci, dupa luni sau ani de asteptare, puteai sa ai surpriza ca dosarul iti este respins. Am uitat sa mentionez faptul ca acest tratament este suportat de marea majoritate foarte greu, schimbandu-le total viata cel putin pentru 1 an (este similar citostaticelor). De aceea mama refuza acea analiza, si implicit tratamentul.
    Timp de aproape 2 ani cat a fost pacienta spitalului Victor Babes, starea psihica a mamei s-a degradat. Avea un soi de depresie, nemaifiind capabila sa reprezinte pentru noi un sprijin asa cum o facuse pana atunci. Totul era cauzat de constientizarea gravitatii bolii, la care se adauga si atitudinea medicului curant. Acesta ii repeta la fiecare control, ca alta solutie in afara de Interferon nu exista, si refuzandu-l practic se indreapta cu pasi siguri spre ciroza. Intr-o anumita masura poate ca avea dreptate, insa consider ca atitudinea sa din punct de vedere psihologic era gresita.
    Am cautat diferite tratamente si variante naturiste, insa analizele nu ieseau mai bine. In aceea perioada, Sf Nectarie ne-a ajutat sa aflam un medic foarte bun de la Institutul Matei Bals, a carui pacienta a devenit.
    La un moment dat viremia (cantitatea de virus hepatic care exista in singe) avea valoarea de 200 000, normal fiind 0. Ceea ce a facut-o pe mama sa accepte biopsia si deci si posibilitatea de a urma tratamentul a fost triplarea viremiei in urma decesului subit al bunicii mele. De la efectuarea biopsiei si pana la aprobarea dosarului pentru tratament, a trecut 1 an. In tot acest timp ne-am rugat sa se faca voia Domnului, mama nefiind inca sigura ce va face in eventualitatea in care dosarul va fi aprobat. La aflarea vestii aprobarii, cu binecuvantarea duhovnicului si a mai multor parinti imbunatatiti, mama a inceput tratamentul.
    A fost incredibil de greu. Timp de 1 an nu a mers la servici, a stat numai in pat (sau chiar internata in spital din cauza complicatiilor), devenise ff slaba. Din nou Sf Nectarie ne-a ajutat, prin profesorul Alexandru Oproiu. Consultatiile periodice la dansul au intarit-o pe mama, care altfel era la un pas sa intrerupa tratamentul din cauza starii pe care o avea (intreruperea presupunea refuzul tratamentului, deci, esecul acestuia si implicit imposibilitatea acordarii ajutorului pentru o viitoroare terapie).
    In tot acest timp ne-am rugat Sfantului Nectarie, mergeam la slujbe la manastirea Radu-Voda, mama se ungea zilnic cu mir de la candela Sfantului…Din 3 in 3 luni isi facea analize care monitorizau raspunsul organismului la tratament, acesta fiind foarte bun. Acest lucru insa nu garanta succesul tratamentului. Trebuia sa astepte si analiza de la 6 luni de dupa terminarea tratamentului. Din nou, Sfantul Nectarie ne-a ajutat si a iesit bine. La ora la care va scriu, a mai trecut inca un an (deci in total 1 an si jumatate de la terminarea tratamentului) iar analizele continua sa arate disparitia completa a virusului (viremia este nedetectabila). Cu cat timpul trece, cu atat scad sansele reaparitiei infectiei.
    Pentru noi, acestea reprezinta clar un mare ajutor al Sfantului Nectarie ( dar si al Maicii Domnului si al altor sfinti tamaduitori carora ne-am rugat-Sf Pantelimon, Sf Ioan Rusul). Riscul la care mama s-a expus prin acceptarea tratamentului a fost nu numai acela de a-l urma fara ca nimeni sa-i poata garanta o imbunatatire a starii de sanatate: 5% dintre pacientii ce accepta Interferon, prezinta o accelerare a multiplicarii virusului!!! Toate acestea mama le-a stiut, si, si le-a asumat, cu incredere in ajutorul Domnului si al Sfantului Nectarie.
    Consideram ca acea triplare a viremiei, a fost tot din lucrarea lui Dumnezeu. Daca atunci analizele nu ar fi fost atat de ingrijoratoare, mama nu ar fi acceptat tratamentul. Totul a coincis: triplarea viremiei cu aprobarea dosarului au fost la diferenta de cateva luni. Fara sa mai pomenim de faptul ca la cateva luni de la terminarea tratamentului, o noua lege a sanatatii a retras ajutorul financiar acordat bolnavilor prin intermediul casei de asigurari de sanatate.
    Multumim inca o data Sfantului pentru felul cum a lucrat!!!

  5. nina says:

    Te rog sfinte Nectarie lumineaza si ajuta pe toti cei cu mari probleme de sanatate care sant in situatii critice ca daca nu ai sanatate nu ai nimic.ajuta-i cu minunile Tale Sfinte te iubesc Sfinte al meu eu pacatoasa nina si lasa-ma sa ma bucur in continuare de prezenta Ta in viata mea .Te iubesc si ii multunesc Domnului ca ne-a dat asa un Sfant pretos AMIN

  6. iulia says:

    ii multumesc SFANTULUI NECTARIE pentru ajutorul acordat.duminica 1mai am citit pentru prima data ACATISTUL sau,iar miercuri primeam o veste care m a bucurat tare mult,cineva drag banuit ca ar avea cancer pulmonar se infirma diagnosticul pus in urma cu o saptamana,avea o raceala mai puternica.iti multumesc din suflet SFINTE NECTARIE.TE ROG DIN SUFLET ASCULTA MI RUGAMINTEA CE TI O ADRESEZ SI INDEPLINESTE MI O!stiu ca e grea,dar te rog nu ma uita.iti mu;tumesc SFINTE NECTARIE pentru tot ce faci pentru noi.

  7. IULIA says:

    iti multumesc SFINTE NECTARIE,CA TI AM GASIT O PARTICICA DIN MOASTE LA SCHITUL CRASNA, DIN JUDETUL GORJ .am plecat cu gandul de a ajunge la MANASTIRE LA PRISLOP,iar in drum m am oprit la acest schit,unde am gasit aceste MOASTE,pe care vroiam sa le ating.iti multumesc,DOAMNE,ca mi le ai scos in cale.ajuta mi,te rog,DOAMNE,sa mi indeplinesc dorintele.oricum iti multumesc,DOAMNEca azi am ajuns si la MANASTIREA PRISLOP,si la MANASTIREA LAINICI.

  8. Eu , eu insumi si eu . says:

    Tot timpul mi-a fost aproape acest Sfant. Chiar si in serile in care citeam mecanic acatistul, doar pentru a mai insemna cu nerabdare inca o zi in calendarul celor 40 .( auzisem ce este foarte bine sa faci acatistul 40 de zile , si am purces asadar). Nu am reusit sa termin cele 40 zile, m-am oprit la 13 daca imi aduc bine aminte, dezamagita fiind de mine si de ceea ce ajunsese sa fiu. Un om cu o credinta mecanica, cu nevoie de rugaciune doar in anumite momente…Era trist, si este in continuare. Am redus totul la minuni, si nu la o adevarata credinta. Insa poate ca voi fii iertata si totul va fii bine si voi gasi linistea pe care de mult timp nu o mai am cu mine insumi.

    Ajuta-ma Sfinte Nectarie

  9. alexandra says:

    Si eu ma aflu printre cei ce au avut parte de ajutorul Sfantului Nectarie. Mult timp nu am reusit sa gasesc pe cineva care sa-mi stea alaturi. Acum ceva timp am intalnit un baiat pe care fara sa vreau l-am indepartat. Nu mai vb cu mine sub nicio forma. Am aflat de Sfantul Nectarie intamplator, dar de deja dupa 2 zile de la citirea acatistului au aparut primele semne bune. Acum el s-a intors in viata mea sper ca pt totdeuna, desi eu nu mai credeam ca se poate intampla asta. Ma rog in continuare sa fie bine. Multumesc Sfantului Nectarie, Bunului Dumnezeu, Maicutei Sfinte, Parintelui Arsenie Boca, Sfantului Nicolae, Sfintei Paraschiva si tuturor Sfintilor. Doamne ajuta!

  10. adele says:

    vreau sa multumesc si eu Sfantului Nectarie pentru ca imi este alaturi in fiecare zi si ma bucur de prezeanta lui in viata mea zi de zi…..nu demult un biet copilas nascut prematur a ajuns sa fie internat la spital cu grave probleme de sanatate….fiind atasata foarte mult de acel baietzel m`am rugat Sfantului ca sa se face bine ,sa nu fie nevoie de operatie …..iar dupa o saptamana copilul a fost lasat acasa iar acuma este perfect sanatos….Multumesc Sfantului Nectarie pentru tot ajutorul oferit!!!! apelatzi cu mare incredere la el.

  11. claudia serban says:

    Cu lacrimi in ochi,scriu aceste randuri multumind bunului Dumnezeu ,Maicii Domnului si Sf.Ierarh Nectarie pentru ajutorul dat in momentele grele prin care am trecut.Dumnezeu sa binecuvinteze pe toti cei care s-au rugat pt.mine.

  12. elena says:

    impresionant

  13. viorel says:

    Doamne ajută !!!
    Am aflat despre Sfântul Nectarie cred că de ceva vreme prin intermediul cărții
    ” Sfântul Nectarie Tumaturgul ” (cea roșie) ce mi-a fost împrumutată de către cineva…nu-mi aduc aminte exact când dar știu sigur că mi-a rămas întipărită în minte minunea făcută cu tetraparalticul Stavros Kalkandis, minune pe care am povestit-o de nenumărate ori atunci când vorbeam cu prieteni sau cunoscuți despre puterea credinței…dar fără a mai ține minte cine era făptuitorul. Anul acesta, în primăvară am fost în București la prietenul care mi-a pus pentru prima oară o carte ortodoxă în mâini, de la care am aflat de Sfântul Nectarie ale cărui sfinte moaște se găsesc la Mănăstirea Radu Vodă, sfânt acre e grabnic ajutător la nevoie. Am făcut tot posibilul să ajung acolo….și de atunci am început să mă rog zilnic la el cerând-ui ajutor la un examen ce urma să îl susțin…..În ziua examenului credința mea a suferit o slăbiciune fenomenală dar cu ajutorul Sfântului Nectarie am reușit cu bine. Îți mulțumesc Sfinte Fărinte Nectarie și te rog să fii alături de mine în fiecare clipă a vieții.

  14. viorel says:

    Doamne ajută !!!
    Am aflat despre Sfântul Nectarie cred că de ceva vreme prin intermediul cărții
    ” Sfântul Nectarie Tumaturgul ” (cea roșie) ce mi-a fost împrumutată de către cineva…nu-mi aduc aminte exact când dar știu sigur că mi-a rămas întipărită în minte minunea făcută cu tetraparalticul Stavros Kalkandis, minune pe care am povestit-o de nenumărate ori atunci când vorbeam cu prieteni sau cunoscuți despre puterea credinței…dar fără a mai ține minte cine era făptuitorul. Anul acesta, în primăvară am fost în București la prietenul care mi-a pus pentru prima oară o carte ortodoxă în mâini, de la care am aflat de Sfântul Nectarie ale cărui sfinte moaște se găsesc la Mănăstirea Radu Vodă, sfânt care grabnic ajutător la nevoie. Am făcut tot posibilul să ajung acolo….și de atunci am început să mă rog zilnic la el cerând-ui ajutor la un examen ce urma să îl susțin…..În ziua examenului credința mea a suferit o slăbiciune fenomenală dar cu ajutorul Sfântului Nectarie am reușit cu bine. Îți mulțumesc Sfinte Părinte Nectarie și te rog să fii alături de mine în fiecare clipă a vieții.

  15. flori says:

    Ii multumesc din suflet SFANTULUI NECTARIE pentru ajutor,pentru faptul ca am ajuns impreuna cu sotul meu in Eghina ,acasa la el.A fost impresionant,ne-am dorit din suflet sa ajungem acolo sa-i multumim “personal”sfantului ca suntem impreuna,ca suntem sanatosi si ca mama mea se simte mai bine.Nu incetati sa va rugati din tot sufletul sfantului,sunt convinsa ca ne asculta rugaciunile si ne ajuta pe toti.Bunul Dumnezeu,Sfanta Fecioara,Sfantul Nectarie,Sfantul Ioan Rusul,Cuvioasa Paraschiva si toti sfantii sa ajute in tot ceea ce faceti si sa va calauzesca viata.DOAMNE AJUTA.
    Si nu uitati fara ajutorul lui DUMNEZEU nimic nu facem.

  16. monica says:

    foarte impresionant ce am citit
    Eu acum am aflat de Sfantul Nectarie si o sa ma rog si eu cu credinta ,poate ma va auzi si pe mine pacatoasa si imi va veni in ajutor.
    Doamne Dumnezeule intoarceti fata catre noi pacatosii.

  17. Elena says:

    Minunat blog.

  18. Elena says:

    Monica.
    “”poate ma va auzi si pe mine pacatoasa si imi va veni in ajutor.”
    sunt sigura scumpo ca iti va veni in ajutor SFANTUL NECTARIE! , caci toti care i-au cerut ajutorul nu au ramas NICIODATA nemangaiati .
    DOAMNE AJUTA!

  19. LILIANA says:

    SA VA POVESTESC O MARE MINUNEA SFANTULUI NECTARIE. O CUNOSTINTA SA IMBOLNAVIT SI SA INTERNAT LA UN SPITAL LA IASI, ACOLO DOCTORITA VENEA LA VIZITA,BATRANA FIIND O FIRE CREDINCIOSA CITEA ACATISTUL SFANTULUI NECTARIE. INTR O ZI IISPUNE DOCTORITEI VA ROG SA CITITI DI D VOASTRA ACEASTA CARTICICA SA VEDETI CE FRUMOASA ESTE,DOCTORITA NICI NU S A UITAT SPUNAND CA NU ARE TIMP. BATRANA LA FIECARE VIZITA A EI A TOT INSISTAT, SATULA FIIND DE VORBELE BATRANEI A LUAT ACEASTA CARTICICA ARUNCAND O PE UN BIROU. DUPA CATEVA ZILE AVAND UN MOMENT DE RESPIRO ZICE SA CITESC SI EU SA VAD CE SCRIE AICI DACA TOT A INSISTAT BATRANA ACCEIA.IN MOMENTUL CAND A TWERMINATDE CITIT ACATISTUL SF NECTARIE TELEFONUL A SUNAT PE BIROU ANUNTAND DOCT CA SINGURUL COPIL A AVUT ACCIDENT F GRAV. PLECAND SPRE BUCURESTI UNDE AVUSESE LOCACCIDENTUL AJUNGE IN SPITAL LA BAIAT CARE BANDAJAT FIIND SI CONSTIENT PTRU CA MASINA ERA ZOB IISPUNE DOCTORULUI CARE IL INGRIJEA VREAU SA RAMAN CU MAMA. MAMASA DOCTORITASEASEAZA PE PATSI SPUNE CE VREI SA MI SPUI DRAGUL MAMEI,IAR EL ZICE MAMA IN TIMPUL CAND MADEAM PESTE CAP CU MASINA MI A APARUT UN MOSULET CU BARBA ALBA CARE MI A ZIS ATAT BAIETE SPUNEI MAMEI TALE ATAT : NECTARIE
    MAMA CE A VRUT SA ZICA MOSUL DIN IMAGINATIA MEA MAMA I SI DA SEAMA CA SFANTUL IA SCAPAT BAIATUL DE LA MOARTE,SI A DEVENIT O BUNA CRESTINA DIN ACEL MOMENT OAMENI BUNI NU UITATI FARA RUGACIUNE NU REUSIM D ZEU SA VA AJUTE PE TOTI CEI CARE SANTETI IN NECAZURI SI BOLI,SPER CA POVESTIOARA MEA ADEVARATA SA VA ADUCA PE CALEA BUNA MI A FOST POVESTITA DE PREOTUL DUHOVNIC DE LA MANASTIREA BUJORENI PARINTE ATANASIE,IAR LUI POVESTITA CHIAR DE DOCTORITA D ZEU CU VOI TOTI

    :

  20. petra says:

    Doamne ajuta! Plang de fiecare data, cand citesc marturii ale celor care sunt ajutati de Dumnezeu, prin intermediul Maicii Domnului, al Sfantului Nectarie sau al altor/atator sfinti minunati. Ma numar printre aceia care sunt in fiecare clipa ajutata de Domnul Dumnezeu. Am citit si eu cartea rosie despre viata si minunile sfantului; apoi am citit si acatistul; am trecut prin incercari grele cu tatal meu; apoi, peste cativa ani, imbolnavindu-ma, am cautat pe net, pe langa tratamente naturiste, ” vindecari prin credinta”. Cum am deschis site-ul am gasit marturiile celor care povesteau despre minunile Sfintului Nectarie. Asa a vrut el sa intre din nou in viata mea. Multumesc Sfinte drag! Ajuta-ma in continuare si nu te supara atunci cand mai gresesc; roaga-te la Domnul sa ma ierte. Sa ne ajute Domnul Dumnezeu sa fim adevarati crestini!
    ” 16. Bucuraţi-vă pururea.
    17. Rugaţi-vă neîncetat.
    18. Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi.”Epistola întâia către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel

  21. TIBERIU COSMIN says:

    Din anul 2004 mama mea avea mari dureri la ciclu. Doctorii mereu ziceau ca e normal, pana in anul 2009 a stat cu tratament, si in luna Iunie i se descopera de un medic mai bun un cancer la ovarul stang, de 23 cm, malign.
    Operatia a fost grea dar totul era bine, exista riscul sa apara din nou, si asa a fost.
    In anul 2011 in Februarie apare din nou si mai periculos.
    Intr-o noapte am mers la culcare si am avut un vis: Un om imbracat in haine negre si lungi tinea cu mana stanga un cal mare si frumos, alb la culoare, in spatele lui se afla o insula, el statea la mal si se uita la mine cum treceam cu o barca.
    Cand ma-m indepartat sa urcat pe cal si mergea in aceasi directie cu mine, urca incet in sus spre cer, si o ceata la acoperit, dar oricum galopul calului se auzea.
    Cand ma-m trezit, nu intelegeam aceste vise, deoarece cu o noapte inainte un om urat ma strangea de maini si imi facea rau in vis.
    Peste o luna doctorii mi-au spus ca mama mea va muri din cauza bolii,dar uite ca am avut ocazia sa citesc cartea Sfantului Nectarie, si acel vis sa implinit, peste o luna am ajuns in Eghina, si mama mea e sanatoasa. Multumesc Sf. Nectarie pentru ajutor.

  22. Beraru Sorina says:

    Sper din tot sufletul sa ajung acasa la Sfantul meu drag, Sfantul Nectarie, in Insula Eghina…
    In urma cu cateva luni, mai precis in iarna, subit nu am mai putut sa dorm noaptea…si nu gaseam cauza…nu aveam pe nimeni pe suflet. Apoi m-am spovedit si am inceput sa ma rog mai mult la Maica Domnului si la Sfantul Nectarie…iar acum imi este mai bine, de cand l-am cunoscut pe Sfantul am simtit si am primit ajutorul lui de fiecare data cand aveam nevoie…Multumesc Sfinte drag pentru toate…!

  23. Mihaela says:

    O alta carte despre viata Sfantului Nectarie este cea scrisa de Sotos Hondropoulos aparuta la editura Bunavestire. Am cautat mult aceasta carte si inteleg de ce mi-a fost recomandata cu caldura. Cartea surprinde si unele din minunile Sfantului, in timpul vietii sale, dar mai ales incearca sa arate cum s-a invrednicit sa ajunga Sfant, incercarile si greutatile prin care a trecut, blandetea si credinta sa si cate altele…

  24. Maria says:

    Pentru ca minunile sa se produca, trebuie doar sa crezi. Voi spune pe scurt povestea mea. Acum 4 luni, tata a fost diagnosticat cu o boala cardiovasculara ce impunea operatia. Am incercat la Fundeni, dar ne tot plimbau fara niciun raspuns concret. Disperata, dupa ce am cautat pe forumuri, am inceput sa citesc Paraclisul Maicii Domnului, impreuna cu Acatistul, rugandu-ma totodata la Icoana Facatoare de Minuni de la Biserica Mihai Voda. Un prim semn, a aparut. Am schimba spitalul si doctorul si sperantele apareau din nou la orizont. Sa nu mai punem ca niste negi pe care ii aveam pe deget s-au vindecat ca prin minune.
    O discutie cu noul doctor urma sa ne puna din nou la grea incercare. Se preconiza ca riscurile operatiei erau de 50%. Cuprinsa din nou de disperare, am inceput sa citesc Acatistul Sfantului Nectarie si sa ma rog si moastelor sale de la biserica Radu-Voda. Tata se ungea si el cu mir de la moaste si citea asemenea.
    Intr-o zi, la sfarsitul slujbei, o doamna ingrijitoare in biserica a venit, mi-a luat pumnul, mi-a pus in mana un crin si mi-a zis: “Ia-o. E de la Maica Domnului!”.Nu-ti pot descrie ce am simtit. Plus ca atunci cand citeam Paraclisul in biserica incepea sa miroase a busuioc, desi nu era pe nicaieri in apropiere. Sau simteam o caldura puternica in ona barbiei, asa ca o mangaiere.
    In fine, in acelasi timp, regaseam icoana cu Sfantul Nectarie prin bisericile prin care mergeam, semn ca e cu noi. Asta pana cand l-am internat pe tata si in rezerva lui, am ramas socata vazand pe perete 3 iconite: una cu Maica Domnului, una cu Sfantul Nectarie si una cu Iisus Hristos. Deci care era probabilitatea ca tata sa fie internat tocmai acolo? Atunci mi-am zis ca am primit cu prisosinta semnele de care aveam atata nevoie.
    Tata a fost operat de Sfantul Pantelimon (m-am rugat sa pice operatia de sarbatoarea Mucenicului Doctor Fara de arginti), iar doctorii au spus ca nu se asteptau sa fie asa usor. Sa nu mai punem, ca ceea ce ei au vazut foarte grav la ecografii, nu corespundea cu cea ce au vazut cand l-au taiat.Nu ma indoiesc nicio clipa ca a fost puterea Sfantului Mir si a rugaciunilor Sfantului Nectarie, Sfintei Fecioare, a Sfantului Pantelimon si a Sfintei Paracheva de la Iasi. Acum tata e bine, se recupereaza si ii multumeste lui Dumnezeu si Sfintilor sai mijlocitori.
    Tin sa subliniez ca tata era disperat, plangea tot timpul si se gandea numai la moarte. Dupa ce am inceput sa citim minim 40 de zile Paraclisul si Acatistul Maicii Domnului si Acatistul Sfantului Nectarie, a facut masluri, s-a intarit intru credinta si s-a linistit vizibil.
    Ti-am spus povestea asta ca sa iti exemplific cat de mare este puterea Domnului si a Sfintilor sai mijlocitori pentru noi. Le-am promis Maicii Domnului si Sfantului Nectarie ca voi impartasi experienta mea tuturor oamenilor aflati in nevoi ca sa gaseasca mangaiere, alinare si tamaduire.Multumesc Maicii Domnului, Sfantului Nectarie, Sfantului Pantelimon si Cuvioasei Parascheva pentru rugaciunile lor tamaduitoare!

  25. ionelia says:

    Mi-a spus si mie o persoana de minunile Sfantului Ierarh Nectarie exact cand treceam printr-o perioada foarte grea din viata mea . Am inceput sa ma rog la Sf Nectarie sa ma ajute ,timp de 40 de zile.La mine nu a fost vorba de sanatate ,ci pe plan sentimental. Am avut o relatie cu un baiat care m-a exploatat financiar si psihic ,m-a batut si si-a batut joc de mine.Iar eu nu ceream nimic imposil de la el si nici de la viata,doar un copil si o casa,iar bani atata timp cat muncesti cistit ,ai .M-a mintit 3ani pana intr-o zi cand mi-a spus ca s-a terminat si ca el nu vrea copii si ca nu ma mai iubeste.Am suferit foarte mult cu toate ca stiam ca relatia cu el imi facea rau ,de ma adusese la un nivel de injosire ,de manipulare,incat ma facuse sa nu ma mai respect eu si sa-mi fie mie scarba de mine. L-am iubit atat de mult incat i-am suportat tote abuzurile din partea lui si a familiei lui.
    M-am rugat la SF Nectarie si m-a ajutat sa trec peste acele momente grele si ma ajuta in continoare.Pana acum n-am avut cui sa impartasesc minunile pe care le face Sf Nectarie ,si credeti- ma ca ma obseda gandul ca trebuie sa spun ce minuni face Sf Nectarie si n-am cui .Am visat niste chestii pe care nu-mi aduc aminte si apoi brusc mi -a aparut un telefon si pe el scria Nectarie. Atunci mi-am dat seama ca trebuie sa caut orice modalitate de a spune ca Sf Nectarie m-a ajutat.Acum ma simt mai usurata ca am putut sa spun ca intr-adevar Sf Nectarie te ajuta si ca face minuni.Multumesc din suflet ,Sfinte Nectarie

  26. Mihaela says:

    Pe mine Sfantul Nectarie m-a ajutat sa imbunez inimile oamenilor. La inceput de ianuarie m-a ajutat Sfantul sa-mi gasesc un loc de munca in domeniul in care ma pregatisem. Numai ca persoanele din colectivul din care faceam parte erau foarte reticente la ideea de a primi un nou venit. M-am rugat la Sfantul Nectarie sa le imbuneze inima si atitudinea lor s-a schimbat in foarte scurt timp.
    Multumesc Sfinte Nectarie pentru tot ajutorul.

    Mihaela

  27. oana says:

    ii multumesc si eu din inima Sf Nectarie pt tot ce a facut pt mine! am avut cam 20 de examene pe sesiune si m-a ajutat si le-am luat pe toate.nu am cuvinte sa ii multumesc. de cateva luni mi-a iesit un nodul la gat…si era mare si ft tare si am luat ceva tratament si tot nu mi-a trecut.am inceput sa ma ung cu ulei de la racla Sf Nectarie si acum s-a micsorat…chiar e o minune….ii multumesc din suflet si rugati-va lui ca va ajuta!!minunat este Dumnezeu intru sfintii Sai!!

  28. celi says:

    traversam o perioada grea cand sotul meu nu si gasea de lucru desi e un baiat tare bun si destept .a fost chemat la un interviu la bucuresti si cum pana la interviu mai erau destile ore i am sugerat sa traca pe la manastirea Radu voda fiind convinsa ca nu o va face .sotul meu este bucurestea n dar mi a spus ca nu stie unde este dar ca se va descurca .urmarea …cineva …acolo sus…sfantul meu drag l a ajutat si acum lucreaza la o companie f. buna .l am luat langa mine pe sf.Nectarie la orice problema si bucurie pe care o am .S. N.ectarie a stat langa mine si la operatia tatalui si la operatia mamei si in noptile cu febra ale fiului meu .Cand l am descoperit pe sf .Nectarie am cautat sa vad unde se gasesc moastlle si asa am descoperit manastirea Radu voda .stiti cum il cheama pe fiul meu?RADU.Eu stiu ca nu este o coincidenta .Pe sfantul meu drag il simt aproape .m a ajutat de foarte multe ori desi eu nu mi am indeplinit promisiunile facute .

  29. CRISTINA says:

    Doamne ajuta! Intr-adevar Sf.Nectarie e un mare facator de minuni! Rugati-va ca el sa va ajute prin puterea lui DUMNEZEU!

  30. ionelia says:

    Vreau sa stie toata lumea cat m-a ajutat iar Sfantul Nectarie.M-a ajutat cu niste acte care se parea a fi imposibil de rezolvat,insa m-am rugat la Sfantul Nectarie si mi-a demonstrat ca intr-adevar face minuni .Ii multumesc din tot sufletul meu ca este alaturi de mine si ca ma ajuta sa rezolv multele mele probleme…Rugati-va la el si o sa vede-ti ca o sa va fie mai bine.Multumesc Sfinte Nectarie

  31. Florentina... Bucuresti says:

    Cu doi ani in urma am observat ca la sanul stang am o umflatura destul de maricica,care se accentua inaintea de ciclul lunar .M-am gandit ca oricum neavand copii (la 34 ani ) era destul de normal ; in situatia asta mai toate femeile au diverse formatiuni chistice la sani. Anul trecut insa, inainte de cicul lunar,am inceput sa am timp de o saptamana la inceput apoi 2 saptamani jumatate niste dureri insuportabile la ambii sani (mai mult la stangul; palpandu-ma de una singura am observat ca am mai multe umflaturi mai mici mai mari) La doctor nu vroiam sa ma duc mai mult de frica unui diagnostic care ma speria numai la auzirea numelui acestei boli: cancer(mentionez ca am avut 2 matusi care au murit de cancer destul de tinere ,fapt care m-a marcat foarte mult).Am inceput sa imi pun foi de varza ,care aveau efect numai ca pe timpul iernii,fiind frig nu-mi venea sa le pun tot timpul; de multe ori ma dadeam cu mir pe ambii sani;am fost sa-mi fac o ecografie si medicul a spus ca trebuie sa fac o vizita la un specialist care ar trebui sa-mi faca o biopsie ,nici nu am vrut sa aud de asa ceva; oricum lunile treceau si eu aveam in permanenta lucrul asta care ma preocupa fara sa am curajul de a face un control amanuntit; De Sf Nectarie auzisem,am si fost la Manastirea Radu Voda sa-i sarut Sfintele Moaste si inainte de problema asta ;chiar am o sticluta cu mir de la racla Sfantului cu care ma ungeam cand aveam cate o durere.Intr-o noapte(anul trecut insa) am avut un vis ciudat;eu de multe ori am visat ori Icoana Maicii Domunului ori Icoana cu chipul Mantuitorului nostru Iisus Hristos,multumind de fiecare data Bunului Dumnezeu ca imi arata ca nu sunt singura si ca e mereu cu mine chiar daca nu sunt demna de mila lui.Visul ciudat m-a pus pe ganduri,la inceput nu reuseam sa-i inteleg semnificatia,dar dupa aceea..Am visat ca eu stateam intinsa intr-un pat,acoperita cu un cearsaf ,iar langa patul meu era un batranel (parca statea pe un scaun)cu capul descoperit cu parul alb si cu ochii un pic alungiti ; nu-mi vorbea ,ma privea doar fix ;avea o figura blajina ,buna iar eu ii spuneam “sunt obosita,sunt foarte obosita”. A doua zi cand m-am trezit ma tot gandeam cine o fi batranelul din vis; eram sigura ca e ceva de la D-zeu; initial m-am gandit ca e D-zeu dar m-am gandit ca o pacatoasa ca mine nu poate sa -l viseze chiar pe D-zeu ,ca trebuie sa fie un sfant care sa fie mijlocitorul meu la Bunul Dzeu .Seara m-am gandit sa ma uit pe internet ca sa vad mai multe icoane cu Sfinti de cand erau in viata,pt ca batranelul imi aparus ca o persoana muritoare si nu ca preot . Cand am intrat pe internet nu stiu cum, vrand sa caut pe crestin ortodox viata sfintilor etc fara sa scriu numele nici unui sfant in mod particular ,mi-a iesit in fata Sf Nectarie ,vindecatorul de cancer etc.M-am gandit imediat ca era un semn dar icoana pe care o am eu cu Sf Nectarie si batranelul din vis erau diferiti.Fra sa fac legatura ,am inceput oricum sa caut poze cu Sfantul de cand traia ,icoane si..binenteles am vazut chiar o poza in care era cu capul descoperit si era chiar batranelul din visul meu.Tare mult m-am bucurat si vazand si alte declaratii ale persoanelor din forum am inceput din sera urmatoare sa citesc Acatistul Sfantului pt 40 de zile sa ma ung cu mir si l+-am rugat pe Sfantul sa-mi dea curaj sa ma duc la doctor si daca el vrea si daca asa e voia lui Dzeu pana ma duc la doctor sa ma vindece el de orice boala asa vea ca tare mult ma ingrozea gandul unei boli. In noiembrie mi-am stabilit vizita la senolog. Mi-au stabilit-o de abia in martie pt ca erau prea multe vizite.In martie anul acesta m-am dus la vizita ,mi-am facut ecografia si doctorul mi-a spus ca e adevarat ca am sanii cu multe formatiuni chistice dar nici vorba de celule canceroase. A zis ca durerile sunt normale pt tipul asta de formatiuni si pt eliminarea durerilor mi-a dat niste capsule care contin antioxidanti din extract de strugure (de fapt sunt vitamine ) so o crema tot pt calmarea durerilor. Amandoua de luat cu zece zile inaintea ciclului menstrual,doar daca simt durere . Se numesc Flavonil (atat creama cat si vitaminele).Din martie pana in ziua de azi pot sa zic ca doar cate o zi doua am mai simtit durere .Sunt convinsa ca totul se datoreaza Sf Nectarie care m-a ajutat si caruia ii multumesc din tot sufletul si spre rusinea mea am spus mereu maine o sa relatez povestea mea,maine …si nu m-am invrednicit pana astazi .
    Dumnezeu sa-i binecuvinteze pe toti cei care se roaga Maicii Domnului,Sf Nectarie si tuturor sfintilor pe care ii roaga sa le fie mijlocitori in fata Domunui nostrui Iisus Hristos

  32. aneta says:

    Si eu am descoperit minunile Sfantului Nectarie din intamplare acum aproximativ o luna. Atunci am inceput sa citesc si acatistul Sfantului Nectarie si sa ma gandesc la minunile savarsite de el foarte des. Eu ma rog sa-mi binecuvinteze familia cu un bebelus si sper ca in curand sa pot sa va impartasesc aceasta minune mult asteptata de mine. Doamne Ajuta!!!!

  33. Monica says:

    L-am cunoscut pe Sfantul Nectarie intr-un moment greu al vietii mele , cand aveam nevoie cu adevarat sa ma ajute cineva . Nu stiam nimic de Sfantul Nectarie , doar auzisem de existenta lui , fara sa ma preocupe vreodata sa cunosc mai multe despre acest Sfant .
    Nu l-am cautat eu pe El , m-a cautat El pe mine . Nici in ziua de azi nu stiu cum am ajuns sa am in casa acatistul sfantului . Sigur eu nu l-am cumparat si nici nu l-am primit de la nimeni , dar l-am gasit pur si simplu intr-un sertar si am inceput sa citesc despre viata lui , despre multele si minunatele Sale minuni si asta mi-a dat multa speranta .
    Am inceput sa citesc si eu acatistul , de multe ori nu reuseam in fiecare seara dar mi-am pus nadejdea , la fel ca multi altii , in ajutorul minunat al Sfantului , si acesta nu a intarziat sa apara , astfel ca in viata mea a aparut un om minunat si-I multumesc Sfantului Nectarie ca mi-a ascultat rugaciunea .
    Il rog pe Sfantul Nectarie sa binecuvinteze relatia noastra , sa intemeiem o familie si sa fie credinta , pace , dragoste si buna intelegere intre noi .
    Iti multumim Sfinte Nectarie si te rugam sa ai grija de noi !
    Rugati-va cu incredere la Sfantul Nectarie si ajutorul nu va intarzia sa apara .

  34. Lumi says:

    Sfantul ne- a ajutat intr- o perioada f grea pt noi. Ne- a ajutat sa gasim servicii si pe mine si pe sotul mea. Din pacate nu am gasit de cuviinta sa – i multumesc si sa public acestea si acum inca odata suntem la mare cumpana. Oare ma potsa -i cer sfantului sa ne mai ajute inca odata?!

  35. Cristescu Eugen says:

    Ma numesc Eugen Cristescu, sunt din Pitesti si o sa va istorisesc pe scurt o MINUNE a sfantului Nectarie.
    Eram in 13 August 2011 si urma sa plec in concediu in Delta Dunarii. La orele 2°° m-am sculat, m-am barbierit, dar n-am mai apucat sa cobor la masina ca mi s-a facut rau. Am stat putin in pat, dar nu mi-am revenir, din contra….
    Sotia a chemat salvarea si am fost internat la Spitalul Judetean Arges cu diagnosticul Accident vascular cerebral.
    Ma simteam rau, foarte rau.
    A doua zi am fost vizitat de soacra fratelui meu, care mi-a vorbit de Sfantul Nectarie si de minunile sale. Ea mi-a adus acatistul Sfantului si m-a uns cu mir.
    MINUNEA s-a intamplat peste noapte, cand l-am visat pe sfant si mi-a spus ca ma voi vindeca (asa a si fost).
    Apoi alta minune a doua zi cand am citit Acatistul, l-am citit fara ochelari (nu-i aveam cu mine) si fara nici o problema, desi aveam probleme cu vederea datorita atacului. Actistul l-am putut citi doar o data fara ochelari, apoi am avut din nou nevoie de ei,
    dar pentru mine a fost suficient, am facut cunostinta cu Sfantul. De atnci citesc zilnic Acatistul si ma ung cu mir.
    Am continuat investigatiile pentru a stabilii cauzele bolii, atat la Bucuresti la spitalul Colentina, cat si la Targu Mures la Spitalul Judetean, dar nimic nu a fost in neregula; eram vindecat.
    Mi-am reluat serviciul, sunt recuperat complet datorita Sfantului.

    Zilnic ma rog Sfantului Nectarie care a devenit ocrotitorul familiei mele, iar ajutorul lui nu se lasa asteptat.

    Multumesc lui Hristos, Sfintei Nascatoare de Dumnezeu, Sfantului Nectarie pentru tot ajutorul pe care mi l-au dat si pe care mi-l vor da.

    E Cristescu

  36. alina says:

    Maine pe 9 noiembrie se sarbatoreste praznuirea Sfantului Nectarie, sa i multumim pentru ajutorul dat in fiecare zi a vietii noastre si sa ne rugam lui, Maicutei Domnului si tuturor sfintilor pentru o viata mai buna , intelegere si armonie.

  37. Multumire Bunului Sfant Ierarh Nectarie! says:

    Ii multumim Sfantului Nectarie ca a intrat in viata noastra cand aveam mai mare nevoie de indrumare. In fiecare zi ne arata bunatatea lui si este alaturi de noi. Iti multumim Isuse si ne iarta pacatele. Amin

  38. Adriana says:

    Multumesc Sfinte Nectarie!

  39. Mi says:

    ,,cel mai nou” paraclis al Sf. Ier. Nectarie, scris pe 09.11.2011

    http://poeziicrestin-ortodoxe.blogspot.com/2011/11/paraclis-al-nectarie-taumaturgul.html

  40. Maria-Magdalena says:

    Despre Sfantul Nectarie am aflat intaia oara acum vreo 7 ani de la sefa mea de catedra care mi-a si imprumutat cartea cea cu coperti rosii ca sa o citesc. Apoi am reusit sa mi-o cumpar si eu. Acum 5 ani, bunicul meu in varsta de 87 de ani a fost internat de urgenta pentru a i se extirpa fierea plina de pietre si a-i inlocui si canalul ce facea legatura cu duodenul cu unul de plastic, pentru ca se necrozase. Operatia insa nu se vindeca si zile intregi a pierdut sange constant. Ii faceau perfuzii cu sange, dar il pierdea apoi pe la operatie. Nu mai putea manca… Era internat la Pitesti, eu eram la Valcea. Doctorii spuneau ca nu are sanse sa se vindece si sa ne pregatim….Am hotarat ca in weekend-ul ce urma sa ma duc la el la spital. Am citit serile acatistul Sf. Nectarie, am fost si la Sf. Maslu si m-am rugat pentru el. Ma gandeam si ca poate are nevoie de un duhovnic pentru a se spovedi, eu fiind singura ortodoxa ca si el, celelalte rude din Pitesti care se ingrijeau de el fiind de alta religie. Am ajuns la el la spital dupa-amiaza. Matusa si unchiul meu erau acolo si s-au bucurat ca am venit ca sa-l lase in grija mea cat ei se duceau la tara sa vada daca avea pregatite haine de inmormantare. Le-am spus ca, pana in secunda cand va muri, eu tot voi spera intr-o minune. Mi-au spus ca si ei cred in minuni, dar ca trebuie sa privesc si realitatea, ca tataia moare, se stinge, asa spunea si doctorul, si vedeam si eu cum elimina sange pe la operatie, dupa 7 zile de la interventia chirurgicala. Au plecat… M-am asezat langa tataia, l-am intrebat daca ma aude, cu glas soptit a spus ca da. Mi-a mai zis ca el moare… Eu l-am imbarbatat si i-am promis ca va mai inflori papadia pentru el inca multi ani de atunci incolo (era iarna). I-am spus ca o sa-i citesc din minunile unui sfant grec numit Nectarie. Dupa fiecare minune citita il intrebam daca vrea sa mai continui cu alta, si spunea “da” batandu-se cu mana pe piept. Nu voi uita niciodata acest gest in care se simtea speranta unui om ca poate va primi si el mila lui Dumnezeu, asa cum primisera si cei despre care citeam, prin intermediul Sf. Nectarie. Mai erau acolo, la reanimare inca 2 sau 3 barbati, care ascultau si ei. Se inoptase, trebuia sa plec , sa prind ultimul autocar spre Valcea. Inainte sa ne despartim, l-am intrebat daca vrea sa-l ung cu mir de la Sf. Nectarie, si a primit. I-am spus ca, dupa ce Sfantul o sa-l vindece, o sa ne ducem amandoi la Eghina sa-i multumim. “Da, taica!” a fost raspunsul lui. Si ne-am despartit. In autocar aveam mustrari de constiinta, ca in loc sa-i aduc un duhovnic, eu i-am dat sperante acolo unde nimeni nu le mai intrezarea. Cam la 3 zile de la vizita mea, am aflat ca rana incepea sa se vindece, sa se inchida. Mare bucurie…. L-am vizitat din nou, acum in alt salon. L-am intrebat daca isi mai amintea de minunile ce i le citisem. Nu… Chiar in vara ce a urmat, a fost organizat un pelerinaj la Eghina. Am facut rost de bani, trebuia sa ma duc macar eu, cea in putere, sa multumesc Sfantului. A fost cea mai frumoasa excursie a vietii mele. De atunci au trecut 5 ani si tataia inca traieste. Multumesc Domnului nostru Iisus Hristos, Maicii Sale si Sfantului meu drag!

  41. ionelia says:

    Ii multumesc Sfantului Nectarie pentru ca ma ajuta in toate problemele mele,ii multumesc pentru toate minunile pe care le face. Mai multumesc Domnului nostru Iisus Hristos, Maicii Domnului , Sfintei Matrona,Sfintei Xenia,Sfantului Nicolaie pentu ca vegheaza asupra mea.

  42. Dana says:

    Iti multumesc Sfinte Nectarie ca inca o data ai facut o minune in viata mea. Am mai scris cum Sfantul a mijlocit vindecarea mea de cancer acum 2 ani. In mai am ramas fara loc de munca. Din 8 noiembrie am inceput iar sa citesc acatistul si dupa 10 zile de citit am primit un telefon de la fostul meu sef care m-a chemat din nou la lucru. Era ultimul om care ma asteptam sa ma sune mai ales ca nu ne-am despartin in conditii amiabile. Pentru mine este o minune. Multumesc sfinte Nectarie!

  43. Ioana says:

    Ii multumesc din suflet Sfantului Nectarie ca a venit in viata noastra. Ii multumesc si il rog din toata fiinta mea sa ne ajute in incercarile noastre, si sa-i fie aproape fiicei mele Maria Elena.
    Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

  44. Ella says:

    Multumesc si eu sfantului Nectarie pentru ajutorul dat,atunci cind era problema la noi la serviciu si multi si-au pierdut serviciu.Mam rugat Sfantului sa nu-mi pierd serviciu,si intr-o seara dupa ce m-am rugat am pus acatistul sub perna pe care dormeam,si in momentul cind am pus capul pe perna am simtit un miros de mir .Atunci am stiut ca Sfantul Nectarie ma ajuta.Adoua zi cind am mers la serviciu am aflat ca nu sunt pe lista de somaj.Multumesc Sfantului pentru ajutorul dat.

  45. simona says:

    Multumesc Sfantului Nectarie ptr ajutorul dat familiei mele.Am aflat de Sf Necatrie de la o colega de facultate chiar inainte cu 3 zile de examenul de chirurgie.Am cumparat carticica cu acatistul si am inceput sa-l citesc cu toata increderea si am reusit sa iau examenul cu nota mare.Iam zis si mamei mele de acatistul sfantului si a inceput si ea sa se roage ptr ca aveam probleme cu bani si aveam o casa pe care nu o puteam vinde,si Sfantul Nectarie ne-a ajutat si de data aceasta de am reusit sa vindem casa.Apoi tatal meu s-a imbolnavit,avea ulcer stomacal si medicii spuneau ca 95% este cancerigen,am inceput sa ma rog Sfantului ,Maicii Domnului si Sfantului Ioan Rusul ,operatia a decurs bine si rezultatul a fost negativ.Dupa ce terminasem facultatea imi cautam de munca…dar a fost in zadar timp de 3 luni, m-am apucat sa citesc acatistul timp de 40 de zile si in ziua a 15 am gasit de munca in domeniu. Sfinte Nectarie roaga-te ptr noi lui Hristos!Minunat este Dumnezeu intru Sfintii Sai.Amin!

  46. Gogu Ana Maria says:

    In urma unui control periodic pe care il efectuam din 3 in 3 saptamani la d-na doctor din Onesti, care imi monitoriza sarcina, bebelusul a fost diagnosticat cu hernie diafragmatica congenitala (o hernie diafragmatica congenitala este consecutiva urcarii, printr-o bresa a diafragmului legata de o malformatie congenitala, a viscerelor abdominale, care comprima astfel mai mult sau mai putin intens plamanii si inima. Ea se traduce printr-o hipoplazie a plamanilor (acestia sunt insuficient dezvoltati) si prin malformatii cardiace. Ecografia permite diagnosticarea unei hernii diafragmatice cangenitale in timpul sarcinii si asigurarea unei mai bune tratari in perioada postnatala. La nastere, aceasta hernie se manifesta printr-o insuficienta grava si acuta a respiratiei. Tratamentul comporta, in general, o reanimare imediata, mai ales respiratorie, urmata de o suturare chirurgicala a diafragmului.). Aceasta malformatie este intalnita foarte rar 1 din 8.000 de copii se nasc cu ea, iar rata de supravietuire este cuprinsa intre 30-50%.
    Dupa aflarea acestei “vesti”au urmat o serie de controale la clinici mari din tara (Tg. Mures, Bucuresti), unde ni s-a confirmat diagnosticul bebelusului. Asadar nu ne ramanea decat sa ne rugam Bunului Dumnezeu si sa mergem mai departe: sa duc sarcina la bun sfarsit, sa nasc prin cezariana la o maternitate din Bucuresti de unde bebelusul sa fie transferat la spitalul de urgenta pt copii, unde urma sa fie stabilizat si apoi operat.(Ulterior am aflat ca 95% dintre femeile a caror copilasi au aceasta malformatie opteaza pt. intreruperea de sarcina, intradevar am fost si eu intrebata daca doresc acest lucru, dar mi s-a parut infiorator sa faci intrerupere de sarcina la 24 de saptamani si in primul rand m-am gandit la Dumnezeu si la ce pacat mare este avortul – 1%daca ar fi avut sanse eu eram datoare sa i le dau).
    Intre timp am sunat-o pe prietena mea din Bucuresti si i-am povestit prin ce incercare trecem. Ea ma incurajat spunandu-mi ca sigur totul are sa fie bine si mi-a spus sa citesc Acatistul Sfantului Nectarie pt ca este facator de minuni (de la ea am aflat pentru prima data de Sfantul Nectarie).
    Viata si-a reluat cursul normal, asteptand momentul nasterii baietelului nostru. Bineinteles ca in tot acest timp ne-am rugat Bunului Dumnezeu, Domnului Nostru Isus Hristos, Maicutei Domnului, Sf Nicolae si Sf Nectarie ca sa ne faca parte de el si sa ni-l faca sanatos.
    Pe 02.09.2011aveam deja 38 de saptamani, am mers la maternitate pentru o ultima evaluare a sarcinii, dl profesor dr m-a programat pentru cezariana marti 06.09.2011.
    De la maternitate am plecat la prietena mea unde am ramas pana la operatie si dupa aceea mult timp – pana am plecat acasa.
    In aceste zile am fost cu ea la Manastirea Radu Voda la moastele Sf Nectarie- l-am rugat sa aiba grija de noi si sa ne faca copilasul sanatos, am luat ulei de la candela care ardea langa sfintele moaste si am vorbit cu parintele de acolo, care aspus ca sigur copilasul va fi bine si atunci sa spun lumii intregi ca Sf Nectarie a facut aceasta minune, ca el l-a facut sanatos.
    Prietena mea mi-a daruit cartea Minuni ale Sf Nectarie in Romania, pe care am citit-o cat timp am stat la ea, marturiile celorlalte mamici m-au determinat si pe mine sa ii promit sfantului ca daca il va face bine pe baietelul nostru ii voi pune numele Nectarie si ca voi marturisi lumii intregi minunea sa.
    Cat timp am stat la prietena mea am citit Acatistul Sfantului Nectarie si m-am uns pe burtica in semnul crucii cu ulei de la candela sfantului.
    Marti dimineata m-am dus la maternitate pt internare, luand cu mine si o sticluta cu ulei de la candela Sf Nectarie. In timp ce d-le asistente imi intocmeau actele pt internare, a venit la cemera de garda d-na dr neonatolog care ma cunostea de la controalele anterioare, i-am dat ei sticluta cu ulei si am rugat-o sa il unga pe bebelus inainte de a pleca cu el la spitalul de urgenta pt copii.
    Operatia de cezariana a decurs normal, am avut anestezie partiala astfel incat am auzit copilasul meu cand a plans in momentul “iesirii in lume”, dar nu l-am vazut pt ca trebuia trimis de urgenta la Spitalul de copii. Aici a fost stabilizat, doctorii hotarand sa il opereze vinerti 09.09.2011.
    In prima faza operatia a reusit, dar doctorii erau inca rezervati, deoarece dupa operatie apar multe riscuri datorate “asezarii normale a organelor”. Intradevar in perioada post operatorie a facut tahicardie, rezistenta inchiderii canalului de la inima care a trebuit inchis medicamentos (medicament de care ne-a facut rost nasa lui Nectarie), lichid in torace, in locul unde a fost stomacelul (i-a fost facuta punctie, a treia zi lichidul refacandu-se la loc). Acest lucru a aingrijorat doctorul care era de garda dumineca spunandu-mi ca daca lichidul s-a refacut sigur este limfa , iar in acest caz nu se mai poate face nimic pt bebe. Acest diagnostic ma determinat sa il botez pe bebe a doua zi. Il cheama Mircea Nectarie iar cand parintele a terminat slujba de botez Mircea Nectarie s-a miscat putin si a ras.
    Dupa botez au inceput sa apara din ce in ce mai multe semne de insanatosire, evolua de la o zi la alta: mai intai a fost detubat, a inceput sa manance, organismul lui isi facea din ce in ce mai bine treaba.
    In 10.10.2011 am fost externati urmand sa venim la control peste o luna (in preajma zilei Sfantului Nectarie). Numai ca joi 04.11.2011 Nectarie a inceput sa planga foarte tare si sa refuze alimentatia, lucru ce ma ingrijorat, el fiind un copilas cuminte: manca, dormea, “se juca” si doar scancea din cand in cand. Se vedea clar ca ceva il supara foarte tare. Initial am pus-o pe seama colicilor abdominale, deoarece spre seara a inceput sa manance. Insa vineri am luat-o de la capat atunci m-am hotarat sa il duc la medicul pediatru de la Onesti. Cand l-a vazut d-na doctor a spus ca ar fi mai bine sa mergem la Bucuresti pt ca are insuficienta respiratorie, iar conform radiografiei ceva nu este in regula cu plamanul stang. Vineri seara la 20 am plecat cu ambulanta spre Bucuresti, pe drum Nectarie a fost tinut cu oxigenul la nasuc pt a avea saturatie 100%. Cand am ajuns la spital am fost internati la sectia de terapie intensiva, unde a fost stabilizat respirator, au spus ca ne mai tin cateva zile pt a termina tratamentul cu antibiotice si putem pleca acasa pt ca nu se vede nimic la radigrafie si ecograf, a fost doar o viroza care a afectat plamanul stang mai tare. Miercuri, de ziua Sfantului Nectarie, a inceput din nou sa planga -ca acasa si aveam si programare la dr. neurolog pediatru la o clinica particulara din Bucuresti, programare pe care trebuia sa o respectam pt ca facusem rost de ea prin nasa lui de botez. Tot drumul pana la clinica a plans, iar cand ne intorceam de la clinica, mi-am asumat toate riscurile posibile si m-am abatut pe la manastirea Radu Voda la moastele Sfantului Nectarie, am intrat in fata si l-am asezat pe racla cu Sfintele Moaste rugandu-L pe Sfantul Nectarie sa il faca bine.
    Cand am ajuns cu copilul la spital avea tahicardie si 39 febra. A fost dus de urgenta in sala de operatie intubat si diagnosticat: reherniere -o bucatica de colon era in torace in partea stanga. Medicii au hotarat sa il opereze in acea seara. De aceasta data Sfantul Nectarie a facut “echipa” cu medicii chirurgi ai lui Nectarie. Operatia a reusit, iar intr-o saptamana am plecat acasa.
    In tot acest timp am citit Acatistul Sfantului Nectarie, Paraclisul Maicii Domnului, Acatistul Sfantului Nicolae.

    Cand am plecat la acest “drum” (adica cand am aflat de malformatia copilasului meu) mi-am zis: “NU SE POATE CA SA TE ROGI, IAR DUMNEZEU SA NU TE AJUTE! – INTOTDEAUNA BUNUL DUMNEZEU AJUTA OAMENII CARE SE ROAGA”.

    Multumesc din suflet Bunului Dumnezeu, Domnului Nostru Isus Hristos pentru darurile minunate pe care ni le face si indeosebi ca ne-a facut parte de copilasul nostru Mircea Nectarie si il rog sa ma invredniceasca de atata bunatate
    Multumesc din suflet Sfantului Nectarie pentru minunea ce a facut-o cu copilasul nostru
    Multumesc din suflet Sfantului Nectarie ca ma ajuta ori de cate ori il chem,este langa mine si in casa mea si il rog sa ma ierte daca am gresit cu ceva
    Multumesc din suflet Maicutei Domnului si Sfantului Nicolae pentru ca ma ajuta si sunt langa mine

  47. Lumi says:

    sfantul NECTARIE ajuta intotdeauna si sfantul ioan rusu m-a ajutat pe mine foarte mult. Am aflat in urma cu 4 ani ca am hepatita c , aveam 32 ani si un copil de 8 ani. Socul a fost foarte puternic , zilnic plangeam si nu intelegeam de ce ? Dupa anlize si dosar facut au urmat 10 luni de asteptare sa mi se aprobe dosarul sa primesc tratament . Intr-o zi m-a sunat doctorita care m-a anuntat ca mi s-a aprobat dosarul si incepem tratamentul. Chiar atunci am citit pe internet de un tinar care dupa tratamentul cu interferon si ribavirina a facut leucemie, atunci am inceput sa zic ca nu mai fac nici un tratament. Sotul meu a discutat cu cineva care facea acelasi tratament si m-a incurajat. Cand am inceput tratamentul aveam 45 kg iar medici imi spuneau ca voi slabi si 15 kg. Mama a inceput atunci sa se roage si sa citeasca rugaciunile sfantului ioan rusu si am incput sa le citesc si sa ma rog si eu. Sfantul ma ajutat ca pe timpul tratamentului sa ma simt bine sa pot merge in continuare la servici desi era foarte stresant , nu am slabit deloc din contra m-am ingrasat 4kg , fata de alti pacienti m-am simtit foarte bine . La sfarsitul tratamentului rezultatele erau foarte bune . La un an de la terminarea tratamentului rezultate cu viremie nedetectabila , la doi ani de la terminarea tratamentului analize foarte bune. In timpul tratamentului la un ecograf medicul mi-a zis ca daca nu i-as spune nu ar crede ca am hepatita deoarece toate organele sunt perfecte .Mai era cite o data ca mai iesea cite un rezultat mai mic si in perioada pina la urmatoarea analiza ne rugam neincetat sf. nectarie sf ioan rusu si mergeam la manstirea Nicula la icoan Maici Domnului si toate analizele ieseau bine . Si mama a facut in urma cu 5 ani tratament pentru cancer la col uterin si este bine si acum .MULTUMESC SFINTILOR IOAN RUSU, NECTARIE ,CIPRIAN, PARINTELUI ARSENIE BOAC SI MAICI DOMNULUI PENTRU AJUTORUL ACORDAT

  48. Ioana says:

    Multumesc din suflet Sfantului Nectarie ca mi-a intarit speranta. M-am rugat Sfantului sa intoarca acasa fina care intr-un moment de ratacire a lasat copilasii cu tatal lor. Am incercat sa o conving cu vorbe bune dar era asa inversunata incat nu-mi mai ramanea decat sa apelez la ajutorul sfintilor. Si primul la care am nadajduit, fiind grabnic ajutor al copiilor, a fost Sfantul Nectarie. Si la cateva zile am aflat ca este acasa si sunt cu totii impreuna. Il rog pe Sfantul Nectarie sa aibe grija de ei si sa se roage Bunului Dumnezeu pentru sanatatea lor si sa le aduca intelegere in casa, il rog sa se roage pentru fiica lor Florina care a fost muscata foarte rau de un caine pe strada si acum este in spital operata la picior. Sa-i tina uniti si cu gandul la Dumnezeu.
    L-am rugat pe Sfantul Nectarie sa ne aduca un duhovnic bun care sa ne ajute in drumul nostru duhovnicesc. Si a doua zi fara sa mai fi vorbit de ceva timp m-a sunat Parintele care ne-a cununat religios si nea botezat fiica si acum cand scriu am facut deja Sfestanie in casa cu dumnealui. Ma rog Sfantului sa ne aduca pasii cat mai des catre spovedanie si sa ne invredniceasca de Sfanta Impartasanie . De fapt, ce cea mai mare minune in toate acestea petrecute este SPERANTA pe care Sfantul Nectarie mi-a intarit-0 in ajutorul sau, speranta ca imi aude rugaciunile pe care i le aduc pentru fiica mea Maria Elena de 2 ani si 6 luni care este grav bolnava. Speranta ca Sfintul Nectarie va mijloci prin rugaciuni pentru noi laDomnul nostru Iisus Hristos si la Maicuta Domnului sa ne tamaduiasca fiica de toata boala, sa ne ierte pacatele noastre ale parintilor ei si ale parintilor nostrii pana la al patrulea neam. Speranta ca rugaciunile lui minunate vor aduce nadajduita tamaduire a fetitei noastre.
    Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

  49. Mariana R. says:

    L-am descoperit pe Sfantul Ierarh NECTARIE in momente de adanca durere. Am stiut de la inceput ca este alaturi de mine si de cei dragi mie. Si s-a dovedit a fi asa. A usurat suferinta unui bolnav ce a plecat spre lumea Domnului nostru Iisus Hristos, mi-a fost alaturi in momente grele, ii simt sprijinul mereu. Am fost martora unei reveniri minunate din stare de totala neputinta a unei persoane tare dragi mie; a trecut la speranta, lupta pentru viata si incredere in Sfantul Nectarie caruia i s-a rugat din tot sufletul. Acum sanatatea ei este mult mai buna si, din suflet, il rog mereu pe Sfantul meu drag sa o ajute. Sfantului Nectarie ma rog cu toate credinta mea sa il apere pe baiatul meu, sa il ocroteasca de boala, necazuri, durere si sa il indrume pe un drum drept, cinstit si plin de fapte bune. Bunul meu Sfant m-a ajutat sa ma pot ruga la mormantul lui in insula Egina si sper sa mai primesc ajutorul lui spre a ajunge acolo. Exista un colt de rai unde moastele Sfantului Nectarie inmiresmeaza manastirea din varf de deal. Numele lui este Manastirea de la Sinca Veche. Indrum pe toti cei ce au posibilitatea, sa ajunga acolo si sa gaseasca liniste si energie pentru a face fata vietii cu toate problemele ei.
    Multumesc Sfinte Nectarie, Multumesc Tie Doamne pentru tot ajutorul dat.

  50. Cosmina says:

    Buna seara! Doresc sa spun ca si eu l-am visat pe SF Nectarie. Desi nu m-am rugat nicodata la el am ajuns sa-l visez si de acum inainte o sa ma rog mereu la el pentru ca el este protectorul meu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>